Miercuri,
01.02.2023
Ninsoare
Acum
1°C

DNA anchetează retrocedarea ilegală a 968 de case în Timișoara

DNA anchetează retrocedarea ilegală a 968 de case în Timișoara

Procurorii DNA anchetează retrocedarea ilegală a 968 de case în Timișoara, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Sursele citate arată că, în perioada 1995 — 2005, funcționari din Primăria Timișoara, încălcând Legea 112/1995, au deposedat statul român, prin retrocedări ilegale, de 968 de case din centrul vechi al orașului. Prejudiciul în acest caz s-ar ridica la 40 de milioane de euro, au precizat sursele judiciare.

Potrivit acelorași surse, imobilele au fost vândute fraudulos, la preț modic, unor persoane influente din mediul social al municipiului Timișoara, deși legea se adresa celor care au fost deposedați abuziv.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a fost chemat vineri la DNA pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de suspect în acest dosar.  Robu a confirmat că este pus sub acuzare pentru abuz în serviciu în acest dosar în care sunt în cauză aproape 1.000 de imobile. El se consideră în continuare nevinovat și a menționat că în 2013 chiar el a sesizat Parchetul și Poliția din Timișoara pentru a investiga „transferurile de proprietate”, pentru că deja circulau „legende” despre mafia imobiliară din oraș, scrie Digi24.ro.

foto opiniatimisoarei.ro

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

5 comentarii

Sasu

Acum 5 ani

Dar la noi, la Sibiu, cand se demareaza o ancheta care sa inventarieze patrimoniul imobiliar al omului cu "lucrul bine facut"?
Raspunde

protestatar

Acum 5 ani

Sa vedem ce parere are dl. Klaus despre aceasta chestiune! Oare se simte cu musca pe caciula?
Raspunde

vasile

Acum 5 ani

Dupa ce termina mandatul
Raspunde

protestatar

Acum 5 ani

Adica peste 8 ani?!
Raspunde

dancp2

Acum 5 ani

in sibiu vreo 1000-2000 cred,da anchetati pas cu pas , caa si la medias.......kodrutza stie ceva da nu spune!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus