Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Turcan: USR poate să vină natural alături de PNL fie într-o alianţă, fie printr-o fuziune

Turcan: USR poate să vină natural alături de PNL fie într-o alianţă, fie printr-o fuziune

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat astăzi, într-un interviu acordat ziarului Adevărul că pe termen lung este posibil să vorbim despre o fuziune între USR și PNL. "Eu nu privesc USR ca pe un adversar politic, ci mai degrabă ca pe un competitor pe un anumit segment de electorat, un segment care a fost destul de dezamăgit de sistemul politic de până acum. Cred însă că dacă PNL va deveni acel vector politic din scena politică credibil, cu idei susţinute de dreapta, USR poate să vină natural alături de PNL fie într-o alianţă, fie dacă nu, la un moment dat, printr-o fuziune. Asta este soluţia pe termen lung, pentru că PNL are organizaţii judeţene, are nuclee dure cu oameni foarte corecţi şi foarte buni şi implicaţi şi cu deschidere pentru a le da oamenilor soluţii", a spus Turcan.

Deputatul de Sibiu spune că între USR și PNL există în acest moment o relație de colaborare. "Eu le spun doar celor de la USR că PNL nu este un adversar, eu colaborez foarte bine cu colegii din USR, însă PNL are program, are echipă, are valori, are această şansă de a restructura intern şi cred că pe termen lung putem colabora foarte bine", a mai spus Raluca Turcan.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1249

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

22 comentarii

un sibian

Acum 7 ani

cei care au votat USR nici nu vor sa auda de tine, de scursurile adunate din PD-PDL, de rebuturi gen Tariceanu, de alianta aia sinistra cu pesedeu, de penalii de la voi din partid (cam pe locul 2 dupa PSD), de incompetenta cronica de care ati dat dovada de-a lungul istoriei cat ati fost la guvernare!! USR a avut procentul asta ridicat intocmai din cauza faptului ca au venit oameni noi, cu un trecut curat, marea majoritate profesionisti in alte domenii de activitate, cu o gandire noua!! Daca USR va fi vreodata absorbit de PNL, o sa fiti foarte aspru pedepsiti de electorat!!
Raspunde

Forseti

Acum 7 ani

@sibian: Ai dreptate in ceea ce priveste incompetenta, indolenta si nesimtirea PNL-ului post '89 dar sa afirmi ca PNL a dat dovada de incompetenta de-a lungul istoriei..... Vreau sa cred ca iti mai aduci aminte de orele de istorie din clasa a 8-a.
Raspunde

PSD = bunastare !

Acum 7 ani

@un sibian : Ti-a dat bani Nicoshor sa il sustii aici local ? USR a avut procentul ala ca a venit cu "boieti" noi pe care nu ii stiau lumea, cu o tactica noua de a ajunge la ciolan sustinuti de multinationala in cautare de profit sporit prin relaxare fiscala. USR se pupa deja de ceva vreme cu Tzurcana ......nu m-ar mira sa isi stranga mana si sa se uneasca intr-o mare fratie......aaa....hotie de dreapta ! Profesionisti in USR ???? Unde are USR printre membrii un fost judecator la CCR sa il puna Ministrul Justitiei ca PSD-ul ? In cel mai bun caz USR-ul are niste bloggeri....si cam atat ....
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

zzz

Acum 7 ani

PSD=prostie PSD=furt PSD=coruptie PSD=nesimtire PSD=interese de grup PSD=lipsa de educatie PSD=mita PSD=sclavie PSD=FSN PSD=PCR
Raspunde

USRist

Acum 7 ani

Un partid trebuie sa aiba oameni competenti, integri si cu priza la public printr-o buna comunicare. Experti se gasesc in afara partidului pentru ocuparea posturilor. Domnul respectiv de care spui tu numit acum la justitie nu este membru PSD si niciodata nu o fost. Este un magistrat de profesie si atat. De ce nu l-or numit de la inceput la Justitie? Raspuns: OUG13.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

un sibian

Acum 7 ani

nu, nu m-a platit nimeni. asta este diferenta intre postacii pro-PSD, si cei anti-PSD. noi, cei anti-PSD, suntem mai fraieri ca nu suntem platiti, dar stim sa citim si sa intelegem ce citim. Pentru ca stim sa citim Ordonante de urgenta, proiecte de legi, rapoarte, reportaje, stim sa iesim in strada cand ne fura parlamentarii si guvernul, indiferent de culoarea politica. Problema e, ca tu esti platit sa postezi mizerii, si interpretezi totul dupa cum iti convine tie (si partidului), pecand eu am zis clar ca ne-am saturat de PNL, si daca USR o sa fie absorbit de PNL, votantii USR nu o sa uite asa usor si o sa-i penalizam la urmatorul vot. Ai priceput? Daca comentariul meu a fost anti-PNL, nu inseamna ca a fost pro-PSD.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

un sibian

Acum 7 ani

unde are USR specialst sa puna ministru la justitie? pai, simplu: technocrat (ca si propunerea PSD, de altfel). Din cate tin minte, s-a trambitat mult prin presa ca ar fi vorba de un om apolitic, care nu este membru de partid, si nici apropiat al unui partid. Asadar, ce avem? TECHNOCRAT! exact ca pe aia pe care i-ati injurat un an de zile!!! Orice ar face noul ministru al justitiei, nu cred ca isi permite OUG13, ca a vazut cum a evoluat situatia. Asteptam sa vedem ce poate, judecam doar pe baza competentei. Intelegi, mai "bunastare"?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

USRist

Acum 7 ani

USR sprijina proiectele bune la nivel local in capitala cat si la nivel central In Parlament ale oricarui partid, inclusiv ale PNL. USR in cel mai extrem caz poate forma o alianta cu PNL dar de fuziune nici vorba. O fuziune va duce la dezamagirea electoratului si la diluarea USR. Doamna Turcan face afirmatii probabil in ideea sa-l convinga si pe Ciolos ca PNL este calea dreapta si viitorul.
Raspunde

Teo

Acum 7 ani

Cine se aseamana se aduna.Din pnl fara lideri si credibilitate si imaturul (politic) usr, rezulta un mix care va indeparta si mai mult lumea de la vot.Rau a ajuns partidul bratienilor ,care vrea sa curteze niste adormiti, aterizati in parlament prin promisiuni fara acoperire facute electoratului(sa nu mai vorbim despra sursele de finantare ).
Raspunde

un sibian

Acum 7 ani

ce promisiuni fara acoperire? crestem pensiile? crestem salariile bugetarilor? aaaa, suna cunoscut?? ai auzit ce se spune despre deficit? stii ce se intampla pe termen lung?? Surse de finantare?? hahahaha!!!
Raspunde

eu

Acum 7 ani

Ca de obicei...prostitutie politica !
Raspunde

eugen

Acum 7 ani

AM AUZIT O BARFA CARE CIRCULA PRIN URBE! CICA IN SPATELE FIRMEI SOMA CARE SE OCUPA CU COLECTAREA RESTURILOR MENAJERE AR FII MADAM RALUCA TURCAN! SA FIE OARE ADEVARAT?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

zzz

Acum 7 ani

probabil ai auzit si dezmintire oficiala si cu acte in regula (daca te speli regulat in urechi)
Raspunde

m

Acum 7 ani

Fuziune?! Daca nu exists USR nu votam. Ce zici de asta Turcano, parazito?
Raspunde

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, propunere pentru un Parlament curat: toate "cucile" la rântaș!...Si la facut copii!
Raspunde

Forseti

Acum 7 ani

Wow.... la facut copii? Spune drept e-manuela, asa e ca esti un domn in jur de 60 de ani?
Raspunde

Olingpia Gafosdea

Acum 7 ani

.....uai Raluca, pi uni uai "sa vie, lângă nuoi" pi lângă buoi pi langa gard, uai?...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus