Cea de-a 89-a ediţie a galei Premiilor Oscar a debutat duminică seară la Dolby Theatre din Los Angeles, marcând o serie de premiere, fiind primul an în care actorii de culoare au fost nominalizaţi la toate categoriile de premii acordate pentru actorie. Premiul Oscar pentru cel mai bun film a fost obţinut de „Moonlight”, regizat de Barry Jenkins. Filmul „La La Land”, nominalizat la 14 categorii, a primit Oscarul pentru regie, dar şi alte cinci premii.
„Moonlight”, cel mai bun film, după ce premiul a fost atribuit greşit de Warren Beatty, inițial fiind citit numele filmului „La La Land”. PricewaterhouseCoopers, compania care se ocupă de procesul de votare al Academiei, și-a asumat greșeala. „Ne cerem sincere scuze de la „Moonlight“, „La La Land“, Warren Beatty, Faye Dunaway şi spectatori pentru eroarea care a fost făcută în timpul ceremoniei de decernare a premiului pentru Cel mai Bun Film. Prezentatorilor li s-a dat un plic din categoria greşită şi în momentul în care eroarea a fost descoperită a fost imediat corectată. În prezent, investigăm cum s-a putut întâmpla asta şi regretăm profund ce s-a întâmplat. Apreciem graţia cu care nominalizaţii, Academia, ABC şi Jimmy Kimmel au abordat situaţia”, a anunțat compania.
https://youtu.be/v3RLFhwzUgk
Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal a fost înmânat actriței Emma Stone pentru rolul din „La La Land”. Este vorba de primul Oscar şi cea de-a 2-a nominalizare pentru Emma Stone. La această categorie au mai fost nominalizate Isabelle Huppert pentru „Elle”, Ruth Negga pentru„Loving”, Natalie Portman pentru „Jackie”, Emma Stone pentru „La La Land”, Meryl Streep pentru „Florence Foster Jenkins”. „Cred ca un astfel de moment e o uniune dintre noroc si şansă. Vreau să-i mulțumesc lui Damein Chazelle pentru ocazia pe care mi-a oferit-o. Îți mulţumesc, Ryan Gosling pentru că m-ai făcut să râd şi pentru că mi-ai fost partener în această aventură nemaipomenită”, a declarat actriţa, citată de Mediafax.
Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal l-a primit Casey Affleck pentru rolul din „Manchester by the Sea”. Printre actorii nominalizaţi la această categorie s-au numărat Andrew Garfield, „Hacksaw Ridge”, Ryan Gosling pentru „La La Land”, Viggo Mortensen pentru „Captain Fantastic” şi Denzel Washington pentru rolul din „Fences”.
Premiul Oscar pentru regie: l-a primit filmul „La La Land”, regizat de Damien Chazelle. Este vorba de cel mai tânăr regizor de la Hollywood care a primit Oscarul pentru regie. „Vă mulţumesc foarte mult. E o onoare pentru mine. Mulţumesc colegilor mei nominalizati. Vă mulţumesc pentru sursa de inspiratie pe care mi-aţi oferit-o, pentru modelul vostru.”, a declarat tânărul regizor. La această categorie au mai fost nominalizaţi Denis Villeneuve, „Arrival”, Mel Gibson, Hacksaw Ridge, Kenneth Lonergan, „Manchester by the Sea”, Barry Jenkins, „Moonlight”.
LISTA CÂȘTIGĂTORILOR PREMIILOR OSCAR - 2017
Cel mai bun film Arrival Hacksaw Ridge Hidden Figgures Lion Moonlight Fences Hell or High Water La La Land Manchester by the Sea
Cel mai bun actor în rol principal Casey Affleck (Manchester by the Sea) Andrew Garfield (Hacksaw Ridge) Ryan Gosling (La La Land) Viggo Mortensen (Captain Fantastic) Denzel Washington (Fences)
Cea mai bună actriță în rol principal Isabelle Huppeert (Elle) Ruth Negga (Loving) Natalie Portman (Jackie) Emma Stone (La La Land) Meryl Streep (Florence Foster Jenkins)
Cel mai bun regizor Denis Villeneuve (Arrival) Mel Gibson (Hacksaw Ridge) Damien Chazelle (La La Land) Kenneth Lonergan (Manchester by the Sea) Barry Jenkins (Moonlight)
Cel mai bun film străin Land of Mine (Danemarca) A Man Called Owe (Suedia) The Salesman (Iran) Tanna (Australia) Toni Erdmann (Germania)
Cel mai bun actor în rol secundar Mahershala Ali (Moonlight) Jeff Bridges (Hell or High Water) Lucas Hedges (Manchester by the Sea) Dev Patel (Lion) Michael Shannon (Nocturnal Animals)
Cea mai bună actriță în rol secundar Viola Davis (Fences) Michelle Williams (Manchester by the Sea) Octavia Spencer (Hidden Figures) Naomie Harris (Moonlight) Nicole Kidman (Lion)
Cel mai bun scenariu original Damien Chazelle (La La Land) Taylor Sheridan (Hell or High Water) Kenneth Lonergan (Manchester by the Sea) Yorgos Lanthimos si Efthymis Filippou (The Lobster) Mike Mills (20th Century Women)
Cel mai bun scenariu adaptat Barry Jenkins (Moonlight) Eric Heisserer (Arrival) Luke Davies (Lion) August Wilson (Fences) Allison Schroeder si Theodore Melfi (Hidden Figures)
Cea mai bună imagine James Laxton (Moonlight) Linus Sandgren (La La Land) Bradford Young (Arrival) Rodrigo Prieto (Silence) Greig Fraser (Lion)
Cel mai bun documentar O.J.: Made in America 13th I Am Not Your Negro Fire at Sea Life Animate
Cel mai bun film de animație Zootopia Kubo and the Two Strings Moana The Red Turtle My Life as a Zucchini
Cel mai bun scurt-metraj de animație Piper Pearl Borrowed Time Pear Cider and Cigarettes Blind Vaysha
Cea mai bună coloană sonoră Justin Hurwitz (La La Land) Nicholas Britell (Moonlight) Dustin O'Halloran si Hauschka (Lion) Mica Levi (Jackie) Thomas Newman (Passengers)
Cele mai bune efecte vizuale The Jungle Book Rogue One: A Star Wars Story Doctor Strange Deepwater Horizon Kubo and the Two Strings
Cele mai bune costume La La Land Fantastic Beasts and Where to Find Them Florence Foster Jenkins Jackie Allied
Premiul Oscar pentru Cel mai bun scurtmetraj :"Sing". Premiul Oscar penrtru Cel mai bun scurt-metraj documentar: "The White Helmets". Premiul Oscar pentru Cel mai bun montaj: Hacksaw Ridge Premiul Oscar pentru Cea mai buna melodie originală: "La La Land"
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Denis Villeneuve , Denzel Washington , Emma Stone , Mel Gibson , Naomie Harris , Los Angeles , Viola Davis , Premiile Oscar , gafă , Deepwater Horizon , Nicole Kidman , Andrew Garfield , Ryan Gosling , Jeff Bridges , Natalie Portman , Meryl Streep , La La Land , Jimmy Kimmel Live , Barry Jenkins , Viggo Mortensen , Casey Affleck , Isabelle Huppert , Damien Chazelle , Mahershala Ali , Living My Life , Doctor Strange , Revelion 2017 , Fantastic Beasts , Man Called Owe , Find Them , Hacksaw Ridge , Premiilor Oscar , Kenneth Lonergan , The Salesman , Premiul Oscar , The Jungle Book , Toni Erdmann , The White Helmets , Rogue One , Michelle Williams , Octavia Spencer , Allison Schroeder , August Wilson , Bradford Young , Bun Film , Captain Fantastic , Century Women , Michael Shannon , Damein Chazelle , Dev Patel , Efthymis Filippou , Eric Heisserer , Florence Foster Jenkins , Greig Fraser , Hidden Figures , High Water , Isabelle Huppeert , James Laxton , Justin Hurwitz , Linus Sandgren , Lucas Hedges , Luke Davies , Mica Levi , Mike Mills , Nicholas Britell , Dolby Theatre , Nocturnal Animals , Rodrigo Prieto , Ruth Negga , Taylor Sheridan , The Lobster , Theodore Melfi , Two Strings , Yorgos Lanthimos , lista castigatoriilor oscar , Faye Dunaway , Am Not Your Negro , Blind Vaysha , Borrowed Time , Hidden Figgures , Life Animate , Pear Cider , Star Wars Story , The Red Turtle , Warren Beatty , Thomas Newman
Vizualizari: 2734
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Cornel Sibianul
Acum 2 ore
Ada
Acum 3 ore
Ioan Rotar
Acum 3 ore
Rotar
Acum 4 ore
EVREU