Primăria Sibiu a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre referitor la tarifele care vor fi percepute de la șoferii ale căror mașini vor fi ridicate ca urmare a parcării neregulamentare. Cel mai mare tarif va fi cel de ridicare, cu 75% mai mare decât cel practicat până în 2015 (când activitatea de ridicare a fost suspendată).
Potrivit proiectului postat pe site-ul Primăriei Sibiu, Poliția locală Sibiu va percep 350 de lei tarif de ridicare a vehiculului, alți 100 de lei – tarif de transport al vehiculului și, respectiv, 150 de lei pentru fiecare zi de depozitare a vehiculului ridicat din cauza parcării neregulamentare. De remarcat faptul că ultimul tarif, cel de depozitare, nu va fi aplicat din momentul în care mașina este depusă în viitorul depozit. ”Tariful pentru depozitarea vehiculelor se va percepe începând cu ora zero a zilei următoare ridicării vehiculului”, se arată în raportul care însoțește proiectul de hotărâre pentru adoptarea tarifelor. Potrivit acestui proiect, aceste tarife mai pot fi ajustate după un an de funcționare a activității de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar.
Activitatea de ridicare a mașinilor oprite sau staționate neregulamentar în municipiul Sibiu a fost încredințată Poliției locale Sibiu, cu începere din ziua de 1 aprilie 2017.
Până în 2015, activitatea de ridicare și transport a mașinilor parcate neregulamentar era încredințată societății Piețe Sibiu SA, societate a Consiliului local Sibiu. Tarifele percepute de aceasta erau diferite față de cele propuse acum. Astfel, tariful de ridicare practicat era de 200 de lei, iar cele de transport și depozitare, de câte 150 de lei. Tariful de depozitare era aplicat inclusiv pentru prima zi în care mașina ridicată era adusă în depozitul din spatele autobazei Tursib, situată pe Calea Dumbrăvii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: masini parcate neregulamentar , Primăria Sibiu , Calea Dumbrăvii , Piețe Sibiu , Ridicări Maşini , tarife aplicabile , Primăriei Sibiu , Pentru Sibiu
Vizualizari: 6289


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Rammstein
Acum 4 ore
Andrei
Acum 4 ore
Andrei
Acum 4 ore
Dan
Acum 5 ore
Emil