Joi,
12.09.2024
Parțial Noros
Acum
22°C

Despăgubiri dacă avionul întârzie sau se anulează

Despăgubiri dacă avionul întârzie sau se anulează

Clienţii companiilor aviatice au dreptul la despăgubiri dacă avionul nu pleacă la ora programată sau în cazul în care zborul se anulează. Compensaţiile în bani variază de la 250 la 600 de euro, în funcţie de cât de mult a întârziat avionul, informează Mediafax. „În cazul întârzierii, compania de transport aerian trebuie să-ţi ofere asistenţă constând în mese şi răcoritoare proporţionale cu timpul de aşteptare. Dacă zborul urmează să decoleze la o zi după ora de plecare programată iniţial, trebuie să ţi se asigure cazare şi transport între locul de cazare şi aeroport”, a precizat, pentru Mediafax, Laura Pascu, reprezentanta Centrului European al Consumatorilor din România (EEC România).

Un zbor se consideră întârziat începând cu: două ore pentru zborurile de până la 1.500 km, trei ore pentru zborurile în interiorul Uniunii Europene peste 1.500 km şi pentru toate celelalte zboruri între 1.500 şi 3.500 km şi patru ore pentru zborurile de peste 3.500 km.

În cazul zborurilor a căror întârziere este de cinci ore sau mai mare, se poate solicita rambursarea costului biletului pentru partea de călătorie neefectuată şi un zbor către locul de plecare iniţial. Iar dacă zborul ajunge la destinaţia finală cu o întârziere egală sau mai mare de trei ore, pasagerii au dreptul la o compensaţie fixă, stabilită conform regulilor privind compensaţia în cazul anulării, în funcţie de distanţa zborului: 250 de euro, 400 de euro sau 600 de euro.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

cristy sb

Acum 7 ani

Bine mai "desteptilor". Pleaca la ora fixa, chiar daca este un risc, BOILOR. Cine vrea sa ceara bani, ca a intarziat, sa fie asigurat zborul in conditii sigure? Mai bine pleaca, cu niste calatori grabiti... LA CIMITIR.
Raspunde

cristy sb

Acum 7 ani

....si autobuzele de la Tursib se grabesc, varza, fara nici o lege https://www.youtube.com/watch?v=Hl66CYOvTvU https://www.trafictube.ro/actiunea-autobuzul-tursib/
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus