Actualizare 23.03 Românca este în stare gravă
Cei doi români răniţi în atentat se aflau în Londra ca şi turişti. Femeia a fost lovită de mașina cu care atacatorul a intrat în mulțime, a fost aruncată în Tamisa şi recuperată ulterior. Din păcate, este în stare gravă, a anunţat Dan Mihalache, ambasadorul României în Marea Britanie la Antena 3. Tânăra este conectată la aparate. De cealaltă parte, bărbatul este într-o stare bună. Mâine, acesta ar fi urmat să-şi sărbătorească ziua de naştere, acesta fiind şi motivul pentru care se aflau la Londra.
Numărul celor decedați în atacul de miercuri de la Londra a crescut la cinci, printre care atacatorul și un polițist, iar circa 40 de persoane au fost rănite, a anunțat poliția britanică, preluată de agențiile internaționale de presă.
Deputatul conservator Tobias Ellwood, un fost militar, a încercat să-i salveze viața ofițerului de poliție care a fost înjunghiat la poarta parlamentului britanic de autorul atacului de miercuri de la Londra, transmite DPA, citată de Agerpres.
"Am încercat să-i opresc hemoragia și i-am făcut respirație gură la gură așteptând sosirea medicilor, dar cred că pierduse prea mult sânge", a povestit parlamentarul, fotografiat în plin masaj cardiac, cu sânge pe față și haine, relatează și AFP.
Actualizare Doi români au fost răniți în atentat
Din cele mai recente informații obținute de la autoritățile locale, au fost identificate două persoane de cetățenie română, o femeie și un bărbat, care au fost rănite în atacul de la Londra, se arată într-un comunicat al MAE. Acestea au fost transportate la spitalele din zonă în vederea acordării asistenţei medicale.
"Precizăm faptul că cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord +44 20 76027328; +44 20 76029833; +44 20 76036694; +44 20 76025193, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență", transmit reprezentanții Ministerului de Externe.
Știre inițială
Patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 20 sunt rănite, în urma unui atac terorist petrecut în apropierea Palatului Parlamentului.
Printre persoanele ucise se află şi un agent de poliţie, care păzea Parlamentul Parlamentului, înjunghiat de atacatorul a fost apoi și el ucis.
“Atacul a început când o masină” a intrat în multime pe podul Westminster, “rănind mai multe persoane, inclusiv trei ofiţeri de poliţie”, a anunţat reprezentantul Scotland Yard, Mark Rowley., citat de Mediafax.
O mașină a trecut în viteză peste mai multe persoane pe podul Westminster, din apropiere de Parlament. Cel puțin 10 persoane au fost rănite. În aceleași momente, în fața Parlamentului s-au auzit mai multe focuri de armă. Două persoane au fost rănite.
Ședința Camerei Comunelor a fost suspendată, iar intrările în Parlament au fost blocate. Un elicopter a ajuns la fața locului pentru a prelua răniții, iar transportul în comun în jurul Parlamentului, ca de altfel și cel subteran, a fost blocat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Ambasada României , Daily Mail , Regatul Unit , marea britanie , Scotland Yard , Call Center , Marii Britanii , Palatului Parlamentului , Parlamentului Marii Britanii , Potrivit Mail Online , Cetăţenilor Români , Mark Rowley , Ședința Camerei Comunelor , Actualizare Doi , Parlamentul Parlamentului , Tobias Ellwood , Dan Mihalache
Vizualizari: 3975
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Unul
Acum 13 ore
Tulnicul de mucava
Acum 14 ore
Unul
Acum 14 ore
Canaris
Acum 14 ore
Olingpia Gafosdea