Luni,
15.09.2025
Ceata
Acum
12°C

Sală de sport, hotel pentru sportivi, bazin olimpic în Șelimbăr

Sală de sport, hotel pentru sportivi, bazin olimpic în Șelimbăr

Investiția de 10 milioane de euro, cuprinsă de Compania Națională de Investiții pentru Universitatea Lucian Blaga din Sibiu s-ar putea realiza la Șelimbăr, dacă hârtiile prin Ministerul Apărării vor circula fără stopuri birocratice. ”Am abandonat varianta cu Mitropolia și ne-am îndreptat spre alte variante, dar sincer, nici nu mai îndrăznesc să sper până când lucrurile nu vor ieși. E vorba de teren, acolo suntem blocați. Sper ca luna viitoare să dăm un răspuns pe care mi-l doresc și eu”, a declarat rectorul ULBS, Ioan Bondrea, în cadrul unei emisiuni Turnul Sfatului TV, fără a preciza unde este noul teren vizat de construcție.

Surse Turnul Sfatului susțin că terenul unde s-ar putea ridica această construcție se află în Șelimbăr, pe terenul ce aparține Ministerului Apărării Naționale, aflat în spatele magazinului Carrefour. ”Este vorba de acel teren, aflat lângă Valea Săpunului, care a fost acordat de Ministerul Apărării municipalității pentru construcția Spitalului Clinic Județean, în urmă cu opt ani. Procedura este însă destul de complicată, pentru că până la un ordin de ministru în acest sens e nevoie de mai multe avize în cadrul ministerului Apărării”, susțin surse Turnul Sfatului.

Informația a fost confirmată de primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu și de Comandantul Academiei Forțelor Terestre din Sibiu, gl. bg. prof. univ. dr. ing. Ghiță Bîrsan. ”Există o cerere depusă în acest sens de Universitatea Lucian Blaga la Ministerul Apărării. Noi susținem acest demers, însă trebuie să primească toate avizele necesare”, a spus rectorul AFT Sibiu.

Primarul Șelimbărului, Marius Grecu spune că această investiție este o oportunitate pentru comună. ”Așteptăm și noi să se realizeze acel transfer de proprietate pe terenul respectiv și să înceapă investiția. În cazul în care planul acesta se concretizează, noi vrem să configurăm acolo, pe noul Plan Urbanistic General, și un bazin olimpic. Aveam în intenție construcția lui, însă odată cu această posibilitate, cred că este locul cel mai potrivit pentru așa ceva”, a spus Marius Grecu.

Investiție blocată în Sibiu de Mitropolia Ardealului

ULBS a negociat cu Mitropolia Ardealului vreme de trei ani posibilitatea ca această investiție de 10 milioane de euro să se realizeze pe un teren lângă Liceul Carol, aflat în proprietatea Bisericii. În cele din urmă, negocierile au picat, cel mai probabil din cauza pretențiilor financiare exagerate ale Mitropoliei.  ”Ne-am blocat la faptul că nu am ajuns la o înțelegere, nici la schimb de teren, nici la cumpărare. N-am ajuns la înțelegere. (…) Suntem a noua universitate ca număr de studenți, 15 mii de studenți și avem nevoie de o bază sportivă. Proiectul nostru aducea un plus nu numai universității, dar și comunității locale, vorbim de o investiți de 10 milioane de euro”, spunea la sfârșitul anului trecut, prof. univ. dr. Ioan Bondrea.

Sala de sport ar urma să aibă 1500 de locuri, o pistă de atletism și un cămin-hotel pentru sportivi.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

13 comentarii

un sibian

Acum 8 ani

asa. nu ajunge ca in zona e un mall, un cartier supra-aglomerat de blocuri fara o viziune de urbanism (pana si comunistii nu le faceau asa apropriate!!!), un mare magazin de bricolaj. Accesul se va face tot de pe drumul ala de tarla comunala, ca altfel nu pot sa numesc strada aia Doamna Stanca. Ba, astia chiar nu mai au creier??? Astia mai fac acolo hala de sport cu 1500 de locuri??? Cate locuri de parcare aferente inseamna aia??? pai si daca o sa aibe loc un eveniment candva intr-un weekend, ce facem? blocam total circulatia in zona??? Vai de steaua lor de nemernici ordinari toti primarii din Sibiu-Cisnadie-Selimbar si de toti ratatii din departamentele de urbanism si arhitectura!! Pana si repetentii de la arhitectura puneau sa vina cu solutii urbanistice mai bune!! S-a facut mare tam-tam cu planu de mobilitate in Sibiu, dar parca nu a vazut nimeni "elefantii albi" din camera: 2 imense cartiere-dormitor alipite municipiului: toata zona Calea Cisnadiei + tot ce inseamna "zona noua" din Selimbar (Doamna Stanca + in spate la XXL + toata zona aferenta strazii Nicolae Brana), fara nici un fel de facilitati, infrastructura, totul sustinut de municipiul Sibiu. Numai la noi nu se poate face zona metropolitana, strazi coerente, bulevarde, intersectii, infrastructura, transport in comun, totul din cauza incompetentei, prostiei si intereselor marunte ale conducerii Sibiului, Cisnadiei si mai ales a Selimbarului!!! Doamne-ajuta!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ion Ionescu

Acum 8 ani

15 mii de studenti? De unde mai nene cifra asta? Hai sa fim seriosi . O exagerare fara masura ce nu are corespondență in realitate.
Raspunde

un sibian

Acum 8 ani

pai, multe facultati, cu aia de la master, cativa la doctorat, aia de la ID, de la universitatile Alma Mater si RoGer si alte minuni, se aduna 15.000. Daca nu se aduna, mai punem cativa absolventi de facultati inutile care inca nu si-au gasit loc de munca de casier sau vanzatori in mall ;)
Raspunde

Someone

Acum 8 ani

Păi tu habar ai Ioane câti bani îi intră acestui magnat al ULBS? E putred de bogat! Dar Universitatea e nezugravita de mai mult de 17 ani si arată ca un ghetou, nu are toalete, la intrare e plin de gunoaie si mucuri de tigară, trebuie să îti pui masca de gaze ca nefumator să rezisti printre atâtia tineri de care te impiedici când vrei să intri, la parter zici că a pus China stăpânire pe noi, nu sunt rasist dar mă întreb câti bani a primit de la chinezi să pună stăpânire pe parterul facultătii si să pară că ei sunt acolo pe primul plan?! Sunt f dezamăgită de această facultate si de toate sediile ei, de secretare si chiar si de profesori care nu îsi dă interesul pentru că se plâng de cum sunt platiti! Ca să vezi!
Raspunde

ssda

Acum 8 ani

de ce nu folosesc sala transilvania?
Raspunde

Lyk

Acum 8 ani

SB + VL = LOVE
Raspunde

e-manuela

Acum 8 ani

ai vrea tu. fatio singur olteane
Raspunde

Nume

Acum 8 ani

LOL. Buna gluma cu de ce nu folosesc sala Transilvania?! Raspunsul e simplu, nici macar echipele de baschet si handbal nu au prioritate in sala Transilvania, ci targurile de haine. Este foarte bine ca se vrea realizarea unei noi sali, dar de ce doar de 1500 locuri? La Cluj este de 7200, la Oradea se va face de 5000, la Blaj de 2000, Craiova are de 4000, Timisoara va avea de 4000, iar noi o sa avem doua sali de 1500 fiecare????
Raspunde

PU.Tzoi

Acum 8 ani

Vrem manele, targ de mici si beutura la Sibiu!!!
Raspunde

arama pe fata ?

Acum 8 ani

teoretic Mitropolia (pe care vreau sa o cred bine intentionata mereu) se declara implicata activ spre binele societatii, societate care-i "da clientii", dar cand are ocazia sa sacrifice putin de la ei, zice NU. cam cu doua fete domnilor ...
Raspunde

victor

Acum 8 ani

Primaria Sibiu nu a avut si nici nu are vreo viziune asupra dezvoltarii orasului ! Numai susanele de doi lei ! Orasul arata mizerabil cum de indepartezi la 500 m de centru. Sala de teatru nu avem, sala polivalenta nu, terenuri de sport nu, bazin nu si toti sibienii pot sa mai adauge. Clubul copiilor e jaf, retrocedat, Clubul Scolar Sportiv la pamant..si mai putem adauga. Ce fac ONG -urile pentru locuitorii Sbiului ?
Raspunde

konrad

Acum 8 ani

Orasul Sibiu se dezvolta haotic. Au ajuns fostii bisnitarii in cardasie cu Hotii de prin Primaria Sibiu si Selimbar sa construiasca fara nici un plan de viitor. Se supraglomereaza zonele centrale si nu sunt prevazute (real) constructia parcarilor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus