Marţi,
15.10.2024
Cer Senin
Acum
7°C

ALDE Sibiu: Noi nu avem nicio problemă

ALDE Sibiu: Noi nu avem nicio problemă

În urma retragerii sprijinului politic al lui Daniel Constantin de la sfârșitul săptămânii trecute, liderii ALDE Sibiu susțin că pe plan local nu există nicio problemă în partid. ”Nu aș putea să vă dau un punct de vedere pentru că nu am participat la discuțiile respective, pentru că am fost bolnav. Au participat colegii mei, domnul Gabriel Gheorghe și domnul senator Ion Ariton. La noi în Sibiu deocamdată nu e nicio problemă, știți cum e, noi suntem sibieni. Nu se pune nicio problemă la noi în organizația județeană”, spune fostul lider al PC Sibiu, Constantin Sofrone, co-președinte ALDE Sibiu.

Președintele organizației, Ion Ariton, a declarat la rândul său că această decizie a limpezit unitatea în partid. ”Nu comentez nimic în plus față de alte declarația pe care a făcut-o președintele Tăriceanu, legat de faptul că având o altă agendă, alte priorități, partidul a reacționat prin votul dat, din 86 de voturi pentru, 12 împotrivă, totul vorbește de la sine. Ori suntem o echipă unită, ori suntem două partide. Atâta timp cât fiecare crede că are o altă echipă. E păcat”, a declarat Ion Ariton.

Biroului Politic Central al ALDE a votat, duminică, retragerea sprijinului politic pentru copreşedintele Daniel Constantin, cu 86 de voturi "pentru" şi 12 "împotrivă", propunerea fiind făcută de vicepreşedintele Andrei Gerea.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, că Daniel Constantin nu mai poate rămâne în Guvern, după ce Biroul Politic Central al ALDE i-a retras sprijinul, afirmând că este foarte greu pentru premierul Sorin Grindeanu să nu ţină cont de votul ALDE.  Constantin a afirmat că nu va contestat în instanţă decizia luată duminică de BPC al partidului de a-i retrage sprijinul politic.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Ladislau

Acum 7 ani

Tariceanu s-a folosit de naivitatea lui Constantin, de organizatia cu buna reprezentare-n teritoriu; incet, si-a impus sefii din judete, (ca si la Sibiu prin Ariton) iar acum, cand "a-nghitit" tot PC-ul,i-a dat lovitura fatala micutului Constantin...
Raspunde

dancp2

Acum 7 ani

din pdlist direct aldist bravo domnu bebe
Raspunde

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, cum se numesc "știrile" ce privesc un "eveniment" inexistent?...
Raspunde

sibian

Acum 7 ani

Ariton senator?poate fost acum nu mai este nimic, sau stie cineva ce este?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus