Deputatul Ovidiu Sitterli a părăsit funcția de președinte interimar al organizației județene a PSD Sibiu. Demisia vine pe fondul unor tensiuni între conducerea filialei de partid și mare parte din primarii din județ.
Ovidiu Sitterli a arătat că a decis să demisioneze din motive personale. „Mă voi ocupa în continuare de problemele organizației până când va fi numit un alt președinte interimar. Acesta este atributul Comitetului executiv al PSD la nivel național, care se va întruni în cursul săptămânii viitoare“, a declarat Ovidiu Sitterli pentru Turnul Sfatului. Pentru locul rămas vacant, cel mai vehiculat nume este cel al lui Bogdan Trif, actualul șef al Gărzii Naționale de Mediu, unde a fost propulsat din postul de director executiv al Agenției de protecție a mediului Sibiu.
Demisie cu scântei
O parte din primarii PSD din județul Sibiu au cerut demisia lui Ovidiu Sitterli în cadrul unei întâlniri pe care aceștia au avut-o cu președintele PSD, Liviu Dragnea, în prima parte a acestei luni. Nemulțumirile primarilor sunt legate de modul în care este condusă organizația județeană, dar și de influența pe care Gheorghe Suditu, președintele organizației municipale, o are la nivel de partid. Demisia lui Suditu a fost, de asemenea, cerută, voci interne susținând că este doar o chestiune de zile până ce și fostul deputat va părăsi conducerea organizației PSD Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: PSD , Liviu Dragnea , Turnul Sfatului , Bogdan Trif , Gheorghe Suditu , Ovidiu Sitterli , Gărzii Naționale , Pentru Sibiu , Deputatul Ovidiu Sitterli , demisie
Vizualizari: 5313


Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Gazetarul amator
Acum 11 ore
Doru
Acum 11 ore
X
Acum 11 ore
Periscop
Acum 11 ore
Constantin