Un interviu în care preotul Constantin Necula vorbește despre ce ar trebui să însemne Învierea pentru fiecare dintre noi, va fi publicat de Agenția Agerpres de Paște. Într-un scurt clip prezentat de agenția de presă, preotul vorbește despre acțiunea Coaliției pentru Familie și despre rostul bisericii în comunitate. ”Eu am trăit într-un cartier fără duminică, pentru că nu am avut biserică, decât mai târziu. Poate de aia, dacă sar câteodată mai iritat pe câte unii care mai vorbesc despre scoaterea bisericii, știu ce vorbesc pentru că știu cum arată un cartier fără biserică și te caută secretarul de partid îmbrăcat în Moș Gerilă să-ți aducă daruri. Mie mi se pare așa de sus să credem că Iisus Christos a înviat numai pentru noi. Nu suntem chiar atât de egoiști. Christos a înviat și pentru copții din Egipt aruncați în aer, a murit și pentru copiii Sirieni. Noi ne plângem în spațiul acesta sigur și stabil de lucruri de nimic. Noi trăim după «haștag», nu după Evanghelie”, spune Necula.
https://youtu.be/R4XJJnL3Vrw
Părintele Constantin Necula susține că deși a împărtășit fără dojană persoane homosexuale el nu poate concepe familia altfel decât creată de un bărbat și o familie. ”La mine se spovedesc de ani de zile oameni care se iubesc bărbat cu bărbat și femeie cu femeie și n-am ridicat niciodată tonul la ei, nu i-am jignit niciodată. Cred că este jignitor să i se impună unui popor ceva. Reacția «Coaliției pentru familie» este clară, pentru că familia nu poate fi definită decât bărbat și femeie. Am auzit o reacție a unei doamne care se plângea «cum, eu, mamă singură, nu mai sunt o familie?» «Da, doamnă, sunteți o femeie singură, dar undeva copilul acesta a avut un tată, dar deocamdată nu polenizăm». Poate o să polenizăm cândva. Și o altă doamnă care spunea «Păi cum, pe Pufi al meu, care e cățelul casei noastre să nu-l mai trec membru de familie? » Până unde o să ajungem cu definiția familiei?”, a mai spus preotul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Părintele Constantin Necula , Agenția Agerpres , Constantin Necula , paste , Iisus Christos , Învierea Domnului , Părintele Mihai Peţian , Moş Gerilă , Preotul Ioan Sârbu , Pentru Sibiu
Vizualizari: 3395
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
O sibianca
Acum 1 oră
Eu
Acum 1 oră
Kokos
Acum 2 ore
LOL
Acum 2 ore
Hermannstadt