Sâmbătă,
27.11.2021
Cer Senin
Acum
12°C

Proiectul de 538.896.000 de lei al noului spital județean. Autoritățile speră în modificarea normelor la nivel european

Proiectul de 538.896.000 de lei al noului spital județean. Autoritățile speră în modificarea normelor la nivel european

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a anunțat că speră să atragă și fonduri europene în proiectul de construire a unui nou spital județean.

Daniela Cîmpean (foto) citează un secretar de stat din cadrul Ministerului Sănătății, care a anunțat că se poartă discuții la nivel european pentru normelor astfel încât aceasta să permită și finanțarea nerambursabilă a unor noi unități medicale. În acest moment, fondurile europene pe care le pot accesa autoritățile din România permit doar extinderea, reabilitarea și dotarea unităților medicale existente. „Pentru că nu exista până acum această posibilitatea de a atrage fonduri europene pentru un spital nou, noi ne bazam doar pe eforturile financiare ale Consiliului Judeţean şi ale Consiliului Local. Acum că se poartă aceste discuţii, putem spera că la anul vom putea aplica pentru accesarea de fonduri europene şi vom avea astfel un plus de finanţare. Anul acesta, se ştie, este destinat pentru pregătirea documentaţiilor şi găsirea celor mai bune soluţii”, a declarat Daniela Cîmpean, potrivit unui comunicat emis de Consiliul județean Sibiu.

Proceduri de modificare a schemelor de finanțare europeană au mai fost realizate, arată Paul Gruian consultant în domeniul proiectelor pe fonduri europene. „Comisia europeană poate da derogări. Este o procedură complicată, care poate dura minim șase luni și poate depăși un an. Mă refer la întreaga procedură, inclusiv cea de modificare a ghidurilor de finanțare din România“, arată Paul Gruian pentru Turnul Sfatului.

Proiect de 120 de milioane de euro. Din banii cui?

Președinta CJ Sibiu a spus că se va deplasa în Bistrița Năsăud, pentru a lua exemplu de bune practici. La Bistrița, anul trecut, a fost pus în funcțiune un nou bloc operator în cadrul Spitalului județean, investiție de 6,5 milioane de euro. Proiectul Spitalului județean de la Sibiu este evaluat, însă, ca având necesară o finanțare de 538.896.000 de lei (aprox. 120 de milioane de euro). Suma este trecută în Strategia integrată de dezvoltare a municipiului Sibiu, strategie care reunește proiectele plănuite în zona orașului. În respectiva strategie se mai arată că sursa de finanțare a viitor spital este ”bugetul județului”, chiar dacă anul trecut, conducerile Primăriei Sibiu și al CJ Sibiu anunțau că acest proiect va fi unul comun. „Nu stăm pe loc! Toate demersurile pe care le facem urmăresc ca acel proiect al noului spital să fie actualizat şi adaptat nevoilor noastre. Este un spital pe care ni-l dorim pe termen lung şi de aceea proiectul trebuie foarte bine gândit”, a mai spus Daniela Cîmpean, potrivit sursei citate.

Pentru anul în curs, din bugetul județului au fost alocate 900.000 de lei pentru actualizarea proiectelor primite de la Ministerul Sănătății, proiecte standard de construire a unui spital județean (cu 400 sau cu 1.000 de paturi). Locul unde se intenționează ridicarea acestei unități medicale este la ieșirea din Sibiu către Ocna Sibiului („drumul hoților“), unde Agenția Domeniilor Statului a transferat în administrarea CJ Sibiu 20 de ha de teren. În termen de cinci ani ar trebui demarate procedurile de construire a acestui spital.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Vecina

Acum 4 ani

Mai economisim la beculețe si luminițe si tot felul de accesorii care se plătesc din banii primăriei si o sa vedeți ca se poate cheltui banii pe ceva mai de valoare si de urgentă maxima pt sibieni
Raspunde

.

Acum 4 ani

Este praf orașul,nu sa mai realizat mare lucru în ultimii ani și profesioniștii" de la primărie se laudă că ei au bani in plus,niste incompetenti,nu sunt in stare să facă un spital nici cu fonduri europene,mai bine lasă pe alții la primărie daca ei nu sunt in stare, nu cred că o să ajungem ca oraș prea curând ca unul de afară cu adevărat dezvoltat cu teatru și săli de spectacole,stadion,ștrand,spitale,etc...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus