Mai multe pete de grăsime au fost observate pe suprafața lacului, de turiștii care se plimbau prin Muzeul din Dumbrava Sibiului, în week-end-ul precedent. Unul dintre vizitatori a sunat la numărul de urgenţă 112, ca să anunţe că este posibil să fie vorba despre un caz de poluare.
Comisarii Gărzii de Mediu au fost printre primii care au ajuns la faţa locului. Potrivit acestora, o suprafaţă de 3-4 metri din luciul apei era afectată de petele de grăsime. Ancheta a intrat, însă, în competenţa Serviciului de Gospodărire a Apelor. Inspectorii SGA, cât şi echipajul mobil de laborator, au ajuns şi ei în Muzeul Astra, în preajma scenei de pe lac. Angajaţii Serviciului au prelevat probe din apă şi au deschis o anchetă. “A fost o defecţiune a staţiei de epurare a dânşilor, de la unul dintre restaurantele de acolo. Din ce s-a constatat la faţa locului, ar fi vorba despre o cantitate de ulei alimentar, care a ajuns în apă. Nu au fost afectate specii de peşti”, au declarat reprezentanţii Serviciului de Gospodărire a Apelor. Aceştia spun că, în funcţie de rezultatul analizelor de laborator, care este aşteptat să sosească săptămâna aceasta, se va decide şi ce măsuri contravenţionale se vor lua faţă de administratorii localului respectiv.
“Vom vedea ce măsuri vom lua”
Directorul muzeului spune că nu este prima dată când mici cantităţi de deşeuri alimentare ajung în lac, de la localurile din incintă. “Noi am făcut toate demersurile, la Mediu, la autorităţi, am anunţat situaţia. Deocamdată, nu am primit niciun răspuns referitor la finalizarea anchetei. Odată ce vom avea toate datele, vom decide şi ce măsuri vom lua”, mai spune Ciprian Ştefan. Administratorul Cârciumei din Bătrâni recunoaşte că vina îi aparţine. “A fost, într-adevăr, o defecţiune, dar a durat doar vreo două ore. S-a reparat atunci, pe loc şi s-a rezolvat. Nu a fost nicio pagubă. S-a înfundat ceva, a venit vidanja, a desfundat şi gata”, spune Iulian Teodorescu.
Cârciuma din Bătrâni, experienţe la extrem
Turiştii care ajung la cel mai mare restaurant din Muzeul Astra pleacă cu impresii diferite. Doar în ultimele trei luni, localul a primit review-uri ori foarte bune, ori foarte proaste, pe internet. Pe pagina de facebook a Cârciumei din Bătrâni, restaurantul este cotat cu 4,1 stele, din 5. În 28 martie, utilizatorul Cristian Ştefan, turist român, notează: “Traditional Romanian food, very good” (trad. “Mâncare românească tradiţională, foarte bună”) şi acordă 5 stele. În 2 aprilie, Cătălin Ionuţ, sibian, acordă doar 2 stele şi scrie: “Mereu am crezut că se va rezolva problema mâncării mai ales la ce pretenții emite acest «restaurant». Din păcate aceeași situație și în momentul de față”. În 2 mai, alt sibian, utilizatorul Nic St, acordă o singură stea şi notează “Food was good, but service was appalling” (trad. „Mâncarea a fost bună, dar servirea a fost îngrozitoare”).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Muzeul Astra , Astra film festival , Dumbrava Sibiului , Muzeul Național , Electronic Stem Generator , Ciprian Ştefan , poluare , Cioflan Cristian Ştefan , Angajații Serviciului , Iulian Teodorescu , Comisarii Gărzii Financiare , Pentru Sibiu , ulei alimentar , Administratorul Cârciumei , Lacul Sărat , Cătălin Ionuţ , Traditional Romanian
Vizualizari: 4040
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Gigi
Acum 1 oră
@Aci Duțu
Acum 1 oră
Tanti Rezi
Acum 1 oră
Boacteru’
Acum 1 oră
Marius