Duminică,
17.08.2025
Ploi Scurte
Acum
20°C

Familia tradițională e despre evoluție? Atunci să vorbim, nu să hulim

Mai ales după votul parlamentarilor pe tema modificării Constituției - astfel încât aceasta să prevadă explicit că familia se întemeiază pe căsătoria dintre bărbat și femeie – despre familia tradițională s-a vorbit mult. Foarte mult. Și trebuie să se mai vorbească. Din păcate.

Spun din păcate, deoarece - după cum probabil ar rezulta într-un referendum pe acest subiect – majoritatea acestei țări ar opta pentru a susține poziția-stindard a Bisericii. Care, tradusă într-un limbaj poporal, în majoritatea minților acestei țări ar suna ceva de genul „io nu vreau ca copiii (sic!) mei să fie crescuți de doi homosexuali sau două lesbiene“. Punct. N-are a face că nu dintr-o familie tradițională sănătoasă apar copii care își caută părinți adoptivi.

Ci are „a face“ că în toată această dispută e vorba de mult mai mult. E vorba inclusiv de evoluția spirituală a neamului românesc în totalitatea asta. După cum aproape magistral a vorbit Oana Pellea (link aici), în evoluția asta spirituală ar trebui să înțelegem că iubirea nu se limitează la a defini un sentiment care se naște între un bărbat și o femeie. Sau între un părinte și copilul său biologic. Sau, mai mult, iubirea nu se limitează nici măcar la relația dintre două persoane. În evoluția asta spirituală ar trebui să înțelegem, noi ca popor, că iubirea nu înseamnă sex și „livrare“ de copiii.

În toată această discuție e vorba de mult mai mult și din punct de vedere legislativ. Cuplurile de același sex sunt discriminate în acest moment. Deși coabitează împreună, aceste persoane nu beneficiază de aceleași drepturi pe care le au ceilalți, cărora li se par absolut firești (nume, proprietate comună, moștenire, partaj etc. – despre toate implicațiile legislative și contextul internațional citiți o amplă analiză a lui Cristian Dănileț aici).

Toată această dezbatere are a face cu evoluția acestei țări. Iar evoluția nu se cuantifică numai prin kilometri de autostrăzi, piste de biciclete și salarii medii în creștere. Evoluția pornește de la a înțelege contextul social în care trăim, realitățile obiective care ne înconjoară.

Prin urmare, cei care se revoltă acum împotriva acțiunilor de modificare legislativă, caracterizate „cu iz de ev mediu“, ar face bine să își tempereze tonul și să înceapă să facă prozelitism. Să „coboare“ din turnul în care li se par suiți și să discute cu cei de alături, cu părinți, cu bunici, cu vecini. Să vorbească senin și fără patimă de ce este bine să evoluăm spiritual, dar și din punct de vedere juridic, dacă vreți. Altfel, la un viitor referendum pe această temă, ne vom condamna la provincialism european și mai mulți ani de acum încolo. Căci până la sistem de protecție socială după modelul scandinav ori până la sistem de transport public nemțesc mai avem de confruntat și „neamul ‘nost“.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

14 comentarii

farisei

Acum 8 ani

Bun punctul de vedere desi o sa vi-o auziti....De ce acum aceasta modificare a Constitutiei cand 27 de ani nu ne-a deranjat? Sunt multe discutii dar cea mai trista constatare personala este ca sotul unei distinse d-ne de la radio, f. vocala in coalitia ptr. familie, vocalist si el la o formatie, face-bine merci, reclama la o marca de bere....adica consumul de alcool e ok?
Raspunde

rappaport comissiona-prepurgel

Acum 8 ani

Sa zicem ca ai un baiat si o fata trecuți de 18 ani. Baiatul tau se casatoreste cu un sofer iar fata ta se marita cu o coafeza. Cele doua cupluri infiaza un mulatru,respectiv pe unul cazut in cap. Iar tu te plimbi pe strada cu acesti nepoți ...
Raspunde

Thom

Acum 8 ani

Subiect sensibil, chiar si in SUA, ai ramane surprins (eu am ramas, credeam ca au rezolvat probl. de genul din anii '70), daramite intr-un fief ortodox ca Ro :) unde EDUCATIA este pe duca, daca nu inexistenta in mediul rural (cca 50% din tara !!! ). ''...că iubirea nu înseamnă sex și „livrare“ de copiii.'' Magistral scris/spus ! EXACT asta e problema, si ce nu inteleg cei mai multi. Practic e si manipularea de generatii facuta de biserici (ca nu e doar una). Exista o religie, nu zic care, sa nu confund, in care daca sotia este stearpa (sa vorbim ca ei...), ai DREPTUL sa faci copil cu servitoarea, amanta, sau la alegere.... Deci CASATORIE = PERPETUAREA SPECIEI ?!?!? Al dracu de ciudat & rasist ! Enorm de mult de discutat si clar nu e cazul intr-un simplu comentariu. Sincer, daca o sa am un copil, si nu-l pot creste, si m-ar intreba cineva ce gen de familie doresc sa-l adopte, intre hetero si gay, o sa aleg gay. Argumentez: - nivelul intelectual nu tine de gen sau preferinta sexuala. - persoane care la randul lor au fost supuse diferitor forme de abuz, in marea majoritate a cazurilor inteleg mai bine problemele (sa zicem ale vietii) decat cineva care nu le-a intalnit. Aici treaba e relativa, tine de individ, nu de preferinta sexuala. - cei care doresc copii, evident ii iubesc net superior fata de unii care n-au o problema in a concepe, si mai rau, ii fac pentru alocatii, trimis la cersit, sa se laude cu ce diplome are/au, incuiati in cocioabe si arsi de vii, etc, cazurile pot fi de ordin cu multe zero. Vad totusi o problema intre cuplurile de acelasi sex, care doresc sa conceapa (se poate, evident) sau infieze copii: acel copil ajuns la scoala, crescut de doua persoane de gen feminin, poate fi ridiculizat '' dar unde iti e tatal ?'' Si stim ca copii, la anumite varste, pot fi incredibil de sinceri si cruzi. Si asta ne intoarce la problema EDUCATIA ! O sa mai curga multa apa pe raul X pana o sa devina ceva NORMAL, ceea ce a fost considerat boala sau anormal, timp de zeci, sute de generatii. Oricum aici vorbim de parteneriat, nu infiat, dar am dus problema intr-o directie, care la un moment dat o sa fie, este deja in anumite tari. Cel putin la mine ''treaba'' se poate sumariza, mie imi plac cartofii, tie rosiile ! Punct ! Nu vad o problema, Si atata timp cat tindem sa fim Rusia (nu chiar in barca cu ei, dar cam in acelasi port), sa NEGAM ceea ce EXISTA, atunci NOI avem o PROBLEMA. Afectiune, atasare, iubire, NU inseamna facut copii ! La fel cum parinte nu e neaprat egal cu parinte biologic. Cine neaga asta, sa arunce un ochi peste cazurile de viol.
Raspunde

spitalul nr. 3

Acum 8 ani

Chiar este o boala. Faptul ca au reusit cumva sa obtina scoaterea incadrarii din "analele" psihiatriei prin anii '70 nu inseamna ca nu e o boala.
Raspunde

...

Acum 8 ani

Mie mi se pare ca nu mai vedeti padurea din cauza copacilor. Familia este doar de un fel. Cuplurile care au alte pareri vor putea sa aiba conventii civile sau altceva cu care sa isi rezolve partaje si mosteniri etc. In rest e doar propaganda unei minoritati care si-a luat nasul la purtare. Cat despre adoptii nici nu ar trebui sa incapa vorba, dar daca propaganda ti-a spalat creierul nu mai e nimic de facut...
Raspunde

rappaport comissiona-prepurgel

Acum 8 ani

Un englez s-a casatorit cu o mini-macara. Acum e foarte multumit si se da hutza...
Raspunde

rappaport comissiona-prepurgel

Acum 8 ani

Mai inutila dacat casatoria dintre un magar si iapa ( aia fac totusi un catar )
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Odin

Acum 8 ani

In primul rand ar trebuii sa ne hotaram daca Romania ar trebui sa fie un stat laic sau nu. Pentru asta ar trebui sa facem referendumul. Daca insistam sa fie un stat condus dupa canoane religioase din epoca bronzului atunci trebuie sa definim casatoria, familia & restul conform acelor canoane. Daca dorim un stat laic unde sa existe separatia Bisericii de Stat atunci nu exista nici un motiv ca legea fundamentala sa fie modificata pentru a contine niste prevederi cu fundament religios, Prevederi care oricum sunt existente in legislatia actuala, deci parerea majoritatii este exprimata prin legile statului si legifereaza viata noastra de zi cu zi.
Raspunde

Fleur de Mall

Acum 8 ani

Normalitatea nu tine de religie si nici de nu stiu ce legi facute si desfacute. Atat de tare v-ati deschis unii la minte incat v-au luat-o neuronii la vale...
Raspunde

rappaport comissiona-prepurgel

Acum 8 ani

Daca ,sa zicem, ai un baiat de 18 ani care vrea sa se marite cu vecinul de bloc , ce faci ? Nunta mare, cu 150 de invitati ? Asa ar trebui ,daca esti de acord cu asemenea casatori !
Raspunde

rappaport comissiona-prepurgel

Acum 8 ani

Ar fi interesant sa se stipuleze ( ! ) că o familie poate fi alcatuita din doi barbati si o femeie ( ca in Nepal). Deci, un barbat s-ar putea casatori cu o familie tradiționala...Hai ca le dam idei !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

zzz

Acum 8 ani

dupa toate comentariile tale de aici am ajuns la concluzia ca neuronul tau nu va avea parte de nici o companie toata viata
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus