Dacă sunteți fani ai burgerilor (chiar, există oameni cărora să nu le placă burgerii?) citiți cu foarte mare atenție rândurile ce urmează. Rău sigur n-o să vă pară.
Cred că am trecut pe lângă acest nou restaurant de 20 de ori în ultimele zile. Drept, nici n-am aruncat vreun ochi în direcția respectivă, obișnuit fiind ca acolo să fie Welt-ul. Și cu asta am dezvăluit că noul restaurant e pe Bălcescu, în buricul târgului, în locul cunoscut de-ai casei drept „la telefoane”.
Harley Burger Bar. Notați numele, locul, o să vă fie foarte de folos data viitoare când o să vă fie foame. E un restaurant care ar fi trebuit să apară de mult timp. Așteptând la masă să se rumenească burgerul chiar mă gândeam cum de nu a deschis nimeni un asemenea restaurant până acum. Seamănă aproape până în cel mai mic detaliu cu micuțele restaurante din filmele americane, știți, alea în care cafeaua e întotdeauna gratis, unde mânâncă doar clienții locului și unde se petrece jumătate din acțiunea filmului. Canapele din piele, decor clasic american, postere cu Marylin și Elvis și, pentru un pic de redundanță, un ditai Harley-ul în mijlocul restaurantului. Arată atât de cool că îți e mai mare dragul să aștepți comanda, mai ales că selecția muzicală e exact din același film, cu Regele cântând în surdină.
Meniul restaurantului e exact cum trebuie. Nu cu foarte multe variante, suficiente însă încât să ai de unde alege. Comanda se ia la bar, unde primești un pager care te atenționează când mâncarea e gata, un sistem pe care îl văd din ce în ce mai des prin oraș, semn că respectul pentru client începe să fie luat în seamă de patronii din domeniu. Atât de bine arătau preparatele din meniu încât am zis că renunț la orice urmă de bun-simț față de colesterolul pe care l-am luat pe buletin și am comandat un Royal Beef Burger și o porție de coaste, care arătau precum paștii din ziua de Paști. Îți venea să faci o cruce în fața lor. Luând în considerare că vorbim despre peste 1 kilogram de mâncare, probabil cineva acolo sus a apăsat pe butonul de panică, pentru că ultima porție de coaste s-a dat exact în fața mea. Dar nu m-am lăsat. Am cerut o porție din opțiunea numărul 2, chicken fingers, am plusat cu o porție de cartofi cu usturoi și parmezan și o cola. Nu orice fel de cola, Curiosity Cola, făcută dintr-un triliard de plante și cu un gust mai asemănător siropului de tuse decât tradiționalei cola. Inițial am zis că am gafat-o dar în combinație cu mâncarea a fost chiar surprinzătoare. La fel de surprinzătoare ca și momentul în care am aflat că o sticlă costă 10 lei. Dar nu pot să zic că n-a meritat.
Burgerul nu prea știu cum să vi-l descriu. Pot să spun despre el că e cel mai bun pe care l-am mâncat în Sibiu. Are de toate, carnea are gust dar nu miroase, cum se întâmplă de cele mai multe ori în burgăriile locale, câteva felii de bacon prăjite exact cât trebuie, salată, roșii, o felie sănătoasă de brânză Cheddar și două inele de ceapă înfipte în vârf. Era să mă înec într-un hohot de râs când mi-am dat seama că le trec prin sos de usturoi. Pe masă, sosuri de care dorești, ketchup, maioneză, sos de usturoi, toate Heinz, și un sos chilly care merge cu cartofii ca râma în cârlig, măslina în Martini sau Johannis la Cotroceni. Perfect! Un burger ce primește peste 9. Am gustat pe loc și din pui, e drept, doar două bucăți din cele 8 ale porției. Extrem de fraged pentru piept, care deobicei e mai peste tot uscat, acoperit cu un pesmet crocant, delicios. M-a impresionat de-a dreptul mai pe seară, când am mâncat acasă ce-am luat la pachet. Aceeași frăgezime, gust neschimbat iar chifla, care deobicei se transformă într-un carton în maxim 30 de minute, era la fel de pufoasă. Deci îndrăzniți să luați la pachet, că o să meargă brici. Sincer, de mult n-am mai fost atât de încântat de un restaurant proaspăt deschis în oraș. Deja am trimis o tură de prieteni, plănuiesc să trec barem o dată pe săptămână pe-acolo. Sper doar să țină steagul sus, să n-o dea în bălării.
P.S. Am uitat ce era mai important: burgerul a fost 23 de lei (aveau unul de 31 de lei dar era cât Turnul Sfatului. Turnul, nu ziarul), cartofii cu usturoi și parmezan 8 lei, degețelele puișorilor 21 iar Cola cea din plante născută, 10 lei.
David Harleyson
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Astra film festival , Turnul Sfatului , Curiosity Cola , David Harleyson , Harley Burger Bar , Royal Beef Burger , Fântânița Haiducului
Vizualizari: 24063
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Zacuscă
Acum 3 ore
ValKer
Acum 3 ore
Ionel Bidoane
Acum 3 ore
Radu G
Acum 3 ore
Emil