Soția președintelui Klaus Iohannis a asistat astăzi la ultimul meci pe care FC Hermannstadt l-a disputat în Liga 3. Sibienii au remizat acasă, 1-1 cu FC Sănătatea Cluj și așa cum era deja stabilit deja în urmă cu trei etape a promovat în Liga 2.
La meci a asistat și Carmen Iohannis, aceasta recunoscând că partea a doua a jocului a fost mult mai palpitantă. ”Am gustat mai mult ultima parte a meciului. A devenit mai palpitant, mai antrenant și am venit în special pentru elevul din clasa mea, Alex Răulea, care mâine va juca la București, la națională și suntem foarte mândri de el. Mi s-a părut cam trist astăzi pentru că a plouat și nu a fost foarte multă lume însă clasa noastră s-a menținut la putere și am fost fericiți”, a spus Carmen Iohannis. A vrut să transmită un mesaj tinerilor: să facă sport, indiferent care. ”Fiecare sport are farmecul lui și bucuria pe care o oferă celor din jur este incomensurabilă, deci e foarte bine să facă orie sport. Fiecare ce-și alege”, a mai spus Carmen Iohannis, precizând că ”dacă se anunță ceva interesant, dacă vor fi meciuri interesante vom reveni cu drag”.
Singurul gol al sibienilor a fost marcat Răzvan Dâlbea, în minutul 25.
FC Hermannstadt termină Liga 3 cu o linie de clasament excelentă: 21 de victorii, patru egaluri și trei înfrângeri, 64 de goluri marcate și 23 primite. Sibienii au strâns 67 de puncte și așteaptă din vară meciurile din Liga 2.
Sursa video: Facebook, FC Hermannstadt
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2681
Ultimele comentarii
Acum 35 minute
Asdfasdf
Acum 55 minute
Cartea face bine!
Acum 1 oră
Miruna
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
@Kokos ,Maria Deacu