Duminică,
14.07.2024
Cer Senin
Acum
21°C

La cabană, în Valea Aurie. Lăsați fițele și haideți la răcoare!

La cabană, în Valea Aurie. Lăsați fițele și haideți la răcoare!

Valea Aurului (Goldthal), adică zona dintre actualul Parc Sub Arini şi Grădina Zoologică a fost gazdă începând de prin anii 70 pentru o cabană ce a rămas în picioare și până azi. Cabana - restaurant ”Goldthal” a fost un simbol al zonei mult timp, cu perioade de glorie și zeci de ani de decădere. Și ca un simbol care se respectă, poate fi găsit la adresa strada Valea Aurie, numărul 1.

Am văzut pe Facebook, unde altundeva, că s-a redeschis. Așa că am ajuns acolo pregătit de istorie. Se spune că inițial, aici era doar o moară. Apoi s-a deschis și un ștrand, iar apoi s-a construit cabana.

Adevărul că locul încă e bântuit de trecut. Nu arată foarte bine pus la punct, e încă mult de lucrat, mai ales la detalii. Treptele de ciment sunt măcinate de vreme, acoperișul de șindrilă e îmbogățit cu mușchi verde, semn că natura încearcă să redevină stăpână peste loc. Florile sunt ofilite, iar pe alocuri mai găsești lucruri vechi care n-au ajuns încă la gunoi sau într-un loc de depozitare.

Dar afară e extrem de cald, iar în grădina localului găsești răcoarea de care ai nevoie. Pădurea din apropierea respinge căldura și înăuntru parcă e altă climă. Pare genul de restaurant unde te duci să te uiți la un meci sau să depeni amintiri din facultate. Locul cere multă bere și cărnuri la grătar. E perfect pentru o reuniune fără fițe, e locul perfect pentru prieteni să se adune în pantaloni scurți și în tricou.

Ne-am așezat pe terasă și am fost bine primiți din start. Am cerut două limonade, o porție de șnițel de pui cu cartofi prăjiți cu salată de roșii și o tochitură Valea Aurie cu mămăligă și salată de varză. La desert ne-am oprit la o porție de clătite și una de papanași.

Meniul nu e extrem de bogat, însă e făcut după tiparul pe care l-am descris mai sus. Nu te duci aici să mănânci guguștiuci în foi de viță. Ciorbe românești, cărnuri cât cuprinde, dar și ceva pește. Un meniu pe care îl găsești în orice restaurant vechi care știe cu ce se ține un local printre ”rumuni”.

De apreciat e că servirea a fost ireproșabilă. Oamenii, doi tineri de până în 20 de ani, au fost permanent lângă noi și ne-au servit prompt și cu zâmbetul pe față. Chiar m-am gândit la generația de ospătari 60 plus care îți trântesc farfuria în față, plictisiți de viață. Cei de aici nu sunt deloc din filmul acesta.

Porțiile au fost mai mult decât generoase. Mai ales cele două șnițele de pui, care au umplut farfuria. Cartofii prăjiți, din nou de lăudat, erau naturali, nu din cei semi-pregătiți de la Metro. Crusta a fost perfectă, cartofii, deși înecați în ulei, au completat bine masa de cosaș.

restaurant cabana valea aurie (2)

Tochitura Valea Aurie, așa cum au denumit-o oamenii locului e genul de mâncare cu care un bucătar din Mărginime nu dă niciodată greș. Carnea, ciupercile, ceapa, ardeii grași, usturoiul și ce-o mai fi pus acolo s-a legat de minune. Singura observație e cantitatea de ulei scăpată puțin din limitele normalului. Și zic că bucătarul e de prin zonă pentru că a mai trântit și un ou - ochi  peste mămăligă, ca să știe o treabă.

restaurant cabana valea aurie (4)

Desertul, deși nu îți ia ochii, a fost delicios. E cred pentru prima dată când nu reușesc să isprăvesc o masă întreagă. Papanașii au fost gustoși, îmbibați cu arome, iar dulceața a fost foarte bună. Clătitele, din nou, cred că au fost coapte pe toată plita, pentru că l-ar fi săturat și pe Gargantua.

restaurant cabana valea aurie (3)

Prețurile sunt ”de cartier”. Față de Piața Mică sau chiar și alte zone din oraș, prețurile de aici sunt mai mici cu peste 30%. Exemple: tochitura – 20 de lei, șnițelul și cartofii prăjiți – 17 lei, o salată – patru lei, clătitele – opt lei, iar papanașii – 12 lei. În total, am lăsat în Valea Aurie 82 de lei. O sumă mai mult decât OK pentru ce a oferit.

E locul în care m-aș întoarce și mi-ar părea rău să preia din năravul altor locuri: prețuri mari, porții mici, fițe fără nici un fundament.

 

 

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Wenglor, Stefanini, Takata, Gnoato Est, RSK Development, Arvato Bartelsmann, Fântânița Haiducului, Harting, Unimat, Compa, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Donuterie, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

13 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Tu es stultior quam asinus

Acum 7 ani

Substituind "un grup de turiști" ti-as spune ca nu trăiești ca sa mănânci, ci mănânci ca sa trăiești! Prin asta se deosebește omul de animal....
Raspunde

cine,ce?

Acum 7 ani

mai sunt si oameni care manca cu pasiune
Raspunde

Grup de turisti

Acum 7 ani

Hei.... m-ati chemat?
Raspunde

Ana

Acum 7 ani

Dragut articolul, ne-ati facut pofta si curiosi sa ajungem si noi pe aici. Ma bucur, de asemenea, ca aflam de locuri noi.
Raspunde

dorello

Acum 7 ani

Ana presupun ca esti din VL ca nu cred ca exista sibian care sa nu stie de cabana Valea Aurie
Raspunde

Pastorel Abagiu

Acum 7 ani

"-Scoala Fane si fa foc!" "-Nu pot mama, ca sunt șchiop" "-Scoala Fane la mâncare" -"Mama, da-mi lingura 'ai' mare!"
Raspunde

Diadora

Acum 7 ani

Locuri asemanatoare gasesti in toate cartierele, Taverna Amicii pe Luptei sau Pri.a in Lazaret ;)
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Diadora

Acum 7 ani

"Restaurant" Prima
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

ger

Acum 7 ani

Oberstadt (Oraşul de Sus) und Unterstadt (Oraşul de Jos); Goldtal (Valea Aurie), Konradwiese (Piaţa Cluj)
Raspunde

Maria

Acum 7 ani

Frumos articolul,însă cred ca noii patroni mai au de lucru în ceea ce privește băutură de pe bar...Am fost zilele trecute acolo și băut un frappe care m-a dezamăgit. Băutura consta într-o lingura de ness cu sifon și frișcă...gustul îl puteți deduce...
Raspunde

pofticiosul

Acum 7 ani

Chiar ca-i ieftin!
Raspunde

alex

Acum 7 ani

uau cartofi naturali nu cei de la metro, dar toppingul de ciocolata e marca proprie metro 100% iar la restu ambalajele sunt aruncate repede
Raspunde

AlinaS

Acum 5 ani

Foarte bună mâncarea, preturi f decente, servire prompta, porțiile duble.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus