25 de sesizări au transmis locuitorii municipiului Sibiu, iar alte cinci au fost realizate de locuitori ai comunelor din apropiere către Apă-Canal SA în urma ploilor din cursul zilei de joi. Ploi torențiale din cauza cărora s-a decis și amânarea unor lucrări ale societății.
Reprezentanții Apă Canal SA spun că ploaia care a generat o cantitate de 21 de litri pe metru pătrat în dimineața zilei de ieri nu a creat probleme deosebite rețelei de canalizare. Excepție, arată aceeași sursă, o face zona străzilor Maramureșului și Hațegului, unde timp de aproximativ jumătate de oră apa a băltit pe carosabil. „La fața locului au fost mobilizate patru echipaje de intervenție și autospeciale, care au asigurat funcționalitatea canalizărilor din zonă până la evacuarea apei din carosabil, efectuând și îndepărtarea materialelor ( resturi vegetale, pungi, hârtii etc) de pe gurile de scurgere“, precizează reprezentanții societății care administrează rețelele de apă și canal. Potrivit lor, în zonă există o rețea unitară de canalizare cu țevi cu diametrul de un metru și una pluvială ale cărei țevi măsoară 80 de cm diametru, aceasta din urmă nefăcând față cantității de ploaie. „Prin planul de investiții pe anul în curs al Apă Canal SA a fost demarată realizarea unei canalizări suplimentare cu rol de a prelua apa pluvială din această zonă în timpul ploilor de mare intensitate“, se mai arată în comunicatul de presă al societății.
Clapete antiretur
În afara celor cinci sesizări primite din Șelimbăr, Șura Mare și Cristian, angajații societății au intervenit la evacuarea apei și din cinci subsoluri din cartierul Ștrand al municipiului Sibiu. Pentru aceste cazuri, cei de la Apă Canal SA fac un apel la locuitori să instaleze clapete antiretur care să împiedice refularea apelor pluviale în subsoluri pro să utilizeze instalații de pompare a apelor uzate cu ajutorul cărora să evite racordarea directă la rețeaua stradală.
O lucrare amânată
Pentru dimineața zilei de joi, aceeași societate Apă Canal avea programată lucrările de cuplare a noii rețele de distribuție de sub strada Margaretelor. Din cauza ploii torențiale, lucrarea a fost amânată pentru ziua de marți, 13 iunie. „Pe perioada lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei potabile pentru abonații din perimetrul delimitat de străzile: Țiglarilor – Lungă – I.L. Caragiale – Câmpului – Măgheranului. Abonații din zona menționată sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă“, informează SC Apă Canal SA.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Șura Mare , Astra film festival , Arvato Bartelsmann , Apă Canal , Gnoato Est , Harley Burger , Asesoft Ploiești , Reprezentanții Apă Canal Sibiu , inundatii , intervenții , Pentru Sibiu , Fântânița Haiducului
Vizualizari: 815
Ultimele comentarii
Acum 50 minute
A S
Acum 1 oră
HUJ -igodi-A
Acum 1 oră
Alex
Acum 1 oră
Der Konig
Acum 1 oră
Guzulescu