Sâmbătă,
19.09.2020
Innorat
Acum
11°C

Garda de Mediu: Amendă de 2000 de lei pentru taximetristul care a aruncat gunoaie pe malul Oltului

14 Iunie 2017 16:25

Garda de Mediu: Amendă de 2000 de lei pentru taximetristul care a aruncat gunoaie pe malul Oltului

Comisariatul Gărzii Naţionale de Mediu Sibiu a transmis miercuri un comunicat de presă prin care anunță că s-a autosesizat cu privire la incidentul desfăşurat în data de 10 iunie, pe raza localităţii Boiţa, unde un bărbat a aruncat gunoaie pe malul Oltului

Reprezentanții Gărzii de Mediu spun că pe adresa de e-mail a instituţiei au fost transmise numeroase instantanee foto ce dovedesc fără echivoc fapta produsă şi locaţia precizată. În plus, inspectorii de mediu au contactat imediat compania de taxi, care a colaborat foarte rapid.

”Drept urmare, persoana fizică identificată a recunoscut faptul că a recurs la abandonarea deşeurilor de materiale de construcţie (deşeuri de ambalaje folie, ţigle deteriorate, deşeuri de resturi lemnoase, etc.) generate ca urmare a reconstrucţiei unui acoperiş, fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2000 lei, conform prevederilor legislaţiei specifice privind regimul deşeurilor.
Comisariatul Gărzii Naţionale de Mediu Sibiu adresează mulţumiri tuturor celor ce s-au implicat în vederea „sancţionării” unor astfel de fapte antisociale şi asigură totodată întreaga comunitate de buna colaborare şi deschidere pe orice problemă legată de protecţia mediului”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu, în comunicatul de presă citat.

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

13 comentarii

alfred

Acum 3 ani

frumos din partea garzii de mediu ca s-a autosesizat si ca a acceptat probe de la un cetetean obisnuit. Alte institutii (politia de ex.) se autosesizeaza doar cand are chef/interes.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

tepes

Acum 3 ani

Cum poate sa dea garda de mediu amenda pe baza unei filmari cu o camera neomologata? Politia nu ar face nimic in cazul in care o infractiune, in trafic de exemplu, e filmata cu o camera neomologata.
Raspunde

Un sibian

Acum 3 ani

Ai ramas in urma rau de tot cu legea. "Camera omologata" in ziua de azi inseamna ca se expertizeaza aparatul si mediul de stocare si se confirma ca fisierul este autentic. Adica, se uita un itist plictisit la metadatele fisierului, si zice ca e original si nu trucaj. Poftim omologare.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Horatiu

Acum 3 ani

Acum garda de mediu face exces de zel. De ce? Pentru ca in primul rand aceeasi persoana a curatat toata zona a doua zi si in al 2 rand pentru ca acesta a mai primit pentru acceasi fapta Avertisment din partea Primariei Boita. Nu se poate aplica 2 sanctiuni pentru acceasi fapta. Omul si-a recunoscut vina si a curatat. Garda de Mediu in situatia de fata a actionat gresit. In fine e decizia lor. Probabil omul va solicita in instanta inlocuirea amenzii cu avertisment avand in vedere gradul de pericol si consecinta faptei
Raspunde

Vasile V. Vasile

Acum 3 ani

Bă, ești prost sau numa' te prefaci?
Raspunde

Un sibian

Acum 3 ani

Adica, poti sa poluezi dar e ok daca dai a doua zi un pic cu matura? Efectul poluarii in timp unde e? Care e diferenta intre o remorca cu deseuri si o groapa de gunoi? Stiai ca apele, inclusiv raurile si albiile acestora sunt zone protejate?? Nu poti sa iei de 2 ori amenda pe acelasi fapt? Hai nu zau!
Raspunde

Magna Horreum

Acum 3 ani

Va impartasesc intru totul opinia. Ca sa nu fiu inteles gresit, fac de la inceput precizarea ca, la randul meu, sunt un ecologist convins. Ma deranjeaza teribil gunoaiele aruncate peste tot in tara asta si sustin cu tarie ideea pedepsirii celor care recurg la aceste gesturi. Cu toate acestea, in acest caz, Garda de Mediu a exagerat. Daca ala si-a strans gunoaiele, ce a ramas sa mai polueze? Unde este factorul poluant? Faptul ca (probabil) au ramas in natura pentru O NOAPTE niste lemne si niste moloz nu cred ca a putut genera poluare. Hai sa fim rezonabili, sa judecam la rece si obiectiv! Iar asta v-o cere un ecologist convins, nu uitati!
Raspunde

Vio

Acum 3 ani

Garda n-a exagerat de loc. Nu poti sa faci o ilegalitate si sa scapi cu "scuze", ca atunci toti am face ilegalitati (pe principiul daca merge , merge, daca nu zic scuze si scap). Zona aia e plinca de gunoaie, poate asa o sa se duca vestea si vor sti toti de frica (cei care arunca astfel de gunoaie).
Raspunde

Suparat de 20 de ani

Acum 3 ani

Domnilor ,in Cisnadioara cand ajungeti? E mai grav ca pe Defileul Oltului. WC URILE CURG IN SANT SI SI PE ALTE PARCELE....SI APOI IN RAUL DIN LOCALITATE. PRIMARIA D C NU ESTE. AMENDATA?.... Primesc si eu un raspuns?????????
Raspunde

Un sibian

Acum 3 ani

Pt ca nu primaria polueaza, ci desteptii aia cu vile de sute de mii de euro si wc in fundu curtii!!
Raspunde

eu

Acum 3 ani

Desteptule, primăria si garda de mediu primesc bani pt avize. Mentalitatea ta este una de primar... Impozitele in Cisnadioara sunt mai mari decât in centru Sibiului(zona0) si in Cisnadioara nu exista o zona trotuar facut de primărie si noi vb de apa si canal care sunt esentiale in Uniunea Europeana!!!!!!!
Raspunde

ilie

Acum 3 ani

intrun fel e bine ca la amendat .poate invata si altii care fac acelasi lucru. daca nul amenda peste citeva zile mergea in alta parte .
Raspunde

Tepes

Acum 3 ani

Oricum ar fi facut nu e bine si exista nemultumiri.Daca nu identificau si amendau toti spuneau ca nu se implica si sunt prieteni cu cel care a comis fapta, iar daca au identificat si amendat de ce au procedat asa.Foarte bine a procedat Garda de Mediu si o felicit pt a mai descuraja astfel de fapte.Merita felicitari pt a mai descuraja pe toti needucatii care nu ii intereseaza de mediu.Oricum era treaba Apelor Romane pt ca este zona de protectie insa Garda de Mediu tb sa fie moasa comunala a tuturor.Foarte frumos si as dori ca toti cei care abandoneaza deseuri sa fie amendati. Ce avertismente???cu avertismente nu se rezolva nimic in tara asta de needucati.BRAVO GARDA DE MEDIU!!!!!!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus