România este o țară stabilă, solidă, cu o economie funcțională, a spus președintele Klaus Iohannis, luni, în cadrul discuțiilor avute la Berlin cu cancelarul Republicii Federale Germania, Angela Merkel, transmite Agerpres.
"Am avut o scurtă discuție pe această temă și cred că am reușit să transmit mesajul că avem o criză în interiorul coaliției de guvernare, dar că România este o țară stabilă, solidă, cu o economie funcțională și că am solicitat celor implicați în divergențe să găsească soluții urgente, ceea ce fără îndoială se va și întâmpla", a declarat președintele Iohannis într-o conferință de presă comună cu Angela Merkel.
Întrebat de jurnaliștii germani dacă această criză de la București va afecta politica externă a României, șeful statului a arătat că nu are absolut niciun efect.
"Avem o criză politică internă, pe care am definit-o ca fiind interpartinică. Politica europeană și externă a României nu sunt influențate sub nicio formă de această criză", a asigurat președintele.
Președintele Klaus Iohannis se află în perioada 19-21 iunie o vizită în Republica Federală Germania.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: klaus iohannis , Preşedintele Klaus Iohannis , Republica Federală Germania , Angela Merkel , Republicii Federale Germania
Vizualizari: 1120


Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Turci
Acum 11 ore
Resi
Acum 12 ore
Resi
Acum 12 ore
Nustiu
Acum 13 ore
Pol-Pot