Unii dintre cei mai îndrăgiți artiști români de muzică ușoară ajung pe scena de la Sibiu, cu două concerte. Monica Anghel, Sanda Ladoși, Luminița Anghel, Anastasia Lazariuc, Marina Florea, Stela Enache, Adrian Daminescu, Mihai Constantinescu, Aurelian Temișan, Gabriel Dorobanțu și Florin Apostol, dar și pe balerinii TBS, cu momente de dans coregrafiate de Aleisha Gardner, pe muzica compozitorului Adrian Daminescu vor ridica spectatorii în picioare. Evenimentele sunt organizate de Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și Teatrul de Balet Sibiu.
Primul concert de muzică ușoară românească organizat de CCM Sibiu în acest an va avea loc în data de 25 iunie și îi va aduce în fața publicului pe Monica Anghel, Sanda Ladoși, Luminița Anghel, Adrian Daminescu, Mihai Constantinescu și Florin Apostol. Cel de-al doilea concert din acest an va avea loc în data de 9 iulie și invitați vor fi Anastasia Lazariuc, Marina Florea, Stela Enache, Aurelian Temișan, Gabriel Dorobanțu și Florin Apostol. Ambele evenimente vor avea loc la Redal Expo Sibiu, cu începere de la ora 19:00 și vor fi prezentate de Florin Apostol.
Balerinii TBS aduc pe scenă coregrafii pe muzica lui Adrian Daminescu
Alături de îndrăgiții artiști români, pe scena concertelor de muzică ușoară românească vor performa, cu momente coregrafice realizate de Aleisha Gardner, pe muzica compozitorului Adrian Daminescu, dansatorii TBS Gabriella Delgado (SUA), Marco Palamone (Italia), Myrna Squire (Canada), Claudiu Buldan (România), Ellena Nou (Marea Britanie) și Joshua Legge (Australia) – în data de 25 iunie 2017, respectiv Ayaka Nagai (Japonia), Aina Sanxo (Spania), Kirill Ermolenko (Rusia), Jonathan Milton (Marea Britanie), Charlotte Lanning (SUA) în data de 9 iulie 2017.
Bilete online, direct de pe pagina de facebook a TBS, fără niciun cost suplimentar
Biletele pentru ambele evenimente pot fi cumpărate online, de pe siteurile bilet.ro și kompostor.ro sau direct de pe pagina de Facebook a Teatrului de Balet Sibiu – secțiunea bilete – fără niciun cost suplimentar. În Sibiu, biletele pot fi cumpărate din punctul de vânzare situat în Piața Mare, Primăria Municipiului Sibiu, intrarea F sau în seara spectacolelor, în limita locurilor rămase disponibile. Prețul unui bilet este de 10 lei, iar elevii, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mihai Constantinescu , Piata Mare , marea britanie , Balet Sibiu , Gabriella Delgado , În Sibiu , Adrian Daminescu , Primăria Municipiului Sibiu , Gabriel Dorobanţu , Municipiului Sibiu , Myrna Squire , Ayaka Nagai , Marina Florea , Monica Anghel , Aleisha Gardner , Claudiu Buldan , Florin Apostol , Ellena Nou , Joshua Legge , Kirill Ermolenko , Anastasia Lazariuc , Redal Expo Sibiu , Charlotte Lanning , Aurelian Temişan , Jonathan Milton , Aina Sanxo , Marco Palamone , Stela Enache , Sanda Ladoși , Luminița Anghel
Vizualizari: 2808
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
R
Acum 13 ore
Emil
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
C