Joi,
10.10.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Parcările, buruienile și deșeurile - problemele locuitorilor cartierului Dioda

Parcările, buruienile și deșeurile - problemele locuitorilor cartierului Dioda

Locuri de parcare, flori și terenuri de joacă pentru adolescenți, nu doar pentru copii. Așa s-ar traduce pe scurt doleanțele locuitorilor cartierului Dioda. Aceștia au avut ocazia să stea față în față cu primarul Astrid Fodor și să spună ce și-ar dori pentru mai buna funcționare a zonei în care locuiesc. Întâlnirea a avut loc miercuri seara, la Facultatea de Științe Economice și a fost organizată de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu.

Aproximativ 30 de locuitori din cartierul Dioda au zis „prezent” la întâlnirea cu primarul orașului, Astrid Fodor. Timp de o oră, au pus întrebări, și-au exprimat nemulțumirile, au primit răspunsuri și, totodată, promisiuni. Deși cartierul a trecut recent printr-o perioadă de renovare, cetățenii nu s-au îngrămădit spre laude și au trecut direct la nemulțumiri.

astrid fodor

Pubelele „nu sunt igienice”

Horațiu Andron a fost primul care a luat cuvântul, iar nemulțumirea lui pleacă de la rampele pentru deșeuri. „Amenajarea rampelor de deșeuri ar trebui să fie refăcută. Mai ales că proiectul a început demult și dau ca exemplu orașul Mediaș care este mult sub nivelul Sibiului dar, are deșeurile subterane. Nu se văd”, a expus acesta. Răspunsul primarului nu a întârziat să apară, deși nu a fost unul îmbucurător. „Va trebui să vă dezamăgesc. Foarte repede nu se va întâmpla. Acest proiect s-a făcut din fonduri europene și trebuie să respectăm exact structura proiectului. Noi putem schimba ceva doar după termenul de implementare, care este foarte lung, dar categoric se va avea în vedere”, a explicat Astrid Fodor.

www.bogdanpacuraru.ro-55

Că tot suntem la capitolul gunoaie, un alt domn prezent a spus că pubelele nu sunt deloc igienice. „Ar trebui să fie închise. Am auzit că în Grecia este un sistem în care oamenii nu pun mâna, ci închid cu piciorul și nu este nevoit să pună mâna pe capac”, iar răspunsul primarului seamănă cu cel de sus „Nu se poate încă”. O altă problemă o constituie  plasarea acestora în imediata apropiere a stațiilor de autobuz și „miroase foarte tare. Ar trebui să file plasate la măcar 10 metri, nu doi”, a fost doleanța altui bărbat.

intalnire cartier dioda AIOS

Vor mai multe locuri de parcare

Un alt punct important al discuției a reprezentat-o lipsa locurilor de parcare. Un bărbat ce locuiește în acest cartier de 37 de ani spune că își amintește și acum că atunci când s-a luat decizia construirii acestei clădiri (clădirea Finanțelor și a Facultății) i s-au promis parcări subterane. Totodată, menționează că, s-ar mai putea trasa aproximativ încă 10 locuri de parcare. „Au fost amendați sute de oameni pentru porțiunea de pe continuarea străzii Lomonosov care își lăsau mașinile acolo. Într-un final s-au trasat niște parcări până în colț. Însă, s-ar mai putea face vreo 5-10 locuri. Acum, o ridică pentru că o lăsăm pe trotuar, chiar dacă acest trotuar nu duce nicăieri”, a prezentat el situația. Primarul a asigurat că se va interesa despre acel spațiu și va face tot ce poate.

Un alt domn era nemulțumit că nu-și găsește loc de parcare în apropierea blocului în care locuiește și crede că toți angajații sau persoanele care au treabă în această zonă nu ar trebui să își lase mașinile în această zonă. Aici, a dat exemplu Clujului, care a scos locurile de parcare la licitație, însă în sală a apărut întrebarea „Ce s-ar întâmpla dacă ar da mai mult cineva din altă localitate doar pentru că ar avea treabă în acea zonă?”. Nici jaloanele pe care unii cetățeni le pun pe locurile de parcare pentru a-și păstra un loc în fața blocului nu au rămas neobservate. „Se vor porni controale ca să se identifice persoanele și se vor aplica amenzi”, a afirmat Astrid Fodor.

astrid fodor tudor popa

Trotuar strâmb și „10.000 de baruri”

O altă nemulțumire o constituie un trotuar al cărui asfalt a fost turnat înclinat. „Dacă veți merge iarna pe acel trotuar veți vedea că are o înclinație laterală, creea ce este foarte periculos. Un om în vârstă poate aluneca. Eu nu pot înțelege cum cu aceiași bani se pot face lucruri proaste”, și-a expus părerea un locuitor, primarul afirmând că va verifica.

Călin Anton a ridicat problema lipsei spațiilor amenajate pentru adolescenți. El susține că dacă cei mici, până în 10 ani au ce să facă, după ce cresc, alternativele sunt puține. Pe lângă asta, a adus în discuție și prezența celor „10.000 de baruri care vând tutun și alcool copiilor”. „Într-adevăr, lipsesc. Ce vreau să vă spun este că aproape am finalizat inventariarea terenurilor care se pretează pentru terenuri diverse, nu locuri de joacă, ci pentru activități sportive. Vom face un grup de lucru, unde ne vom întâlni cu specialiști arhitecți, cu reprezentanți ai asociațiilor și vom vedea ce ar fi mai pretabil pentru Sibiu ca să amenajăm în cursul anului viitor”, a răspuns primarul.

intalnire cartier dioda AIOS (2)

„Vin din orașul florilor și stau în orașul buruienilor”

Doamnele prezente la discuție și-au exprimat părerea vizavi de spațiul verde. Sau mai bine zis de lipsa lui. Și-ar dori mai mulți copaci și mai multe flori. „ Eu m-am mutat de la Timișoara și am fost dezamăgită. Ce mă supără e că vin din orașul florilor și stau în orașul buruienilor. În loc de flori și pomi, am rapiță. Și nu în spații ale blocului, ci în ale dumneavoastră. Pe străzile din Timișoara, la fel ca în Cisnădie se pun flori”, spune o locuitoare a cartierului Dioda. „Mie îmi pare rău. Poate era mai bine să rămâneți în Timișoara sau poate să plecați la Cisnădie” a venit rapid răspunsul primarului, completând cu „spațiile verzi din Dioda se vor amenaja și ele. Se vor replanta, la fel și pomii, dar când e sezonul lor”. Tot aici, o doamnă spune că în fața blocului ei sunt șobolani și arici, iar primarul a menționat că s-a făcut deratizarea. O femeie ce avea în jur de 30 de ani a venit cu sugestia unui „mobilier” pentru spațiile verzi, dând exemple ca bănci, mese de șah. Chiar dacă nu s-a gândit la acest aspect, primarul Sibiului a spus că este o idee foarte bună și va ține cont de acest lucru.

Întâlnirea s-a încheiat optimist totuși, în aplauze și mulțumiri că au avut șansa să-și spună „doleanțele”. Această întâlnire s-a desfășurat în cadrul programului Zilele Vecinătății ce se va finaliza în acest sfârșit de săptămână cu două concerte.

Credit foto: Bogdan Păcuraru

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Starbucks, Continental, Stefanini, Wenglor, Takata, Compa, RSK Development, Dream Personal Logistik GmbH, CGS, Trigo Industry Services, Fântânița Haiducului, Harting, Compa, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Visma, Schunn Service, RUD, Euroconf, DISTRIB SRL, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Marquardt, GLS, Marlex Duo Company, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

10 comentarii

iulia

Acum 7 ani

La "discuții" n-o întrece nimeni pe doamna Primar. Apropo, un păhărel cu palincutza nu s-a ciocnit, ca si aici distinsa doamna are expertiza? Si ea, si cealaltă doamna ce ne "apăra" interesele...
Raspunde

mama mare

Acum 7 ani

Dar si voi aveti o parte de vina . Sunte-ti propietari de apartamente si gradina din jurul blocului tot a voastra este deci trebuie sa va faceti singuri curatenie .
Raspunde

un profesor

Acum 7 ani

Legat de intretinere spatii as vrea sa aduc in atentie pista de biciclete dinspre Sub Arini spre Zoo, exista portiuni in care nu se poate folosi o banda din cauza vegetatiei abundente, care trebuie tunsa. Daca citeste cineva din administratie, sa ne ajute. Multumesc
Raspunde

Ironim

Acum 7 ani

Nu pot sa cred : „Mie îmi pare rău. Poate era mai bine să rămâneți în Timișoara sau poate să plecați la Cisnădie” a venit rapid răspunsul primarului, Impertinenta unui ales local cu nasul in nori !
Raspunde

...

Acum 7 ani

Da stiam ca asa gandeste, nu ma mira absolut deloc raspunsul, am avut de a face cu dansa o singura data dar mi-a fost de ajuns ca sa o citesc. Genul asta de om nu ar trebui sa fie la carma unei institutii platite din banii cetatenilor si care are putere de decizie peste vietile acestora.
Raspunde

un cititor

Acum 7 ani

Locuri de parcare sunt destul de multe dupa reamenajarea zonei. Poate nu reusesc toti sa parcheze in fata scarii, dar cativa pasi pe jos se pot face. Sau nu va lasa burdihanele? Cat despre flori, este o vorba: "omul sfinteste locul". Inteleg ca Primaria sa intretina zonele verzi de pe arterele principale, dar nu sunt de acord sa se cheltuiasca din banii publici pentru a aranja portiunile dintre blocuri. Poate vreti sa va planteze si cateva rosii si ceapa verde? Iesiti mai oamenilor, o data pe saptamana si curatati in fata blocului. La casa, daca lasi pe strada balariile sa creasca pana la geam, iei amenda. Voi ce aveti? Va este lene?
Raspunde

@un cititor cu casa

Acum 7 ani

Cu prilejul asta te si lauzi putin ca tu stai la casa.
Raspunde

bogdan

Acum 7 ani

da, le e lene. nu-i vezi in ce hal arata si cum put majoritatea? daca le e lene sa se mista si sa se spele e clar ca nu-s in stare sa dea cu sapa 2 metri.
Raspunde

Astrid poa' sa fie pentru noi cam un fel de Firea doi

Acum 7 ani

Normal, dai 85.000 de lei pentru un eveniment ca sa te ia niste "asa-zisi" cetateni la intrebari?! http://www.sibiu.ro/ro2/pdf2017/hot147.pdf
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus