Unul dintre cele mai longevive evenimente dedicate artelor contemporane din România, Festivalului „ICon Arts”, aduce în Sibiu și în Transilvania muzicieni, coregrafi, dansatori, actori și artiști multimedia din toată lumea. Aceștia vor transforma cele 11 zile (19-30 iulie) de festival în unele de poveste. Ediția de anul acesta, cu numărul XV, promite numeroase experiențe pentru public. Acesta va avea ocazia să asculte lucrări în primă audiție absolută, să participe la proiecții de film și să ia parte la spectacolul gastronomiei locale. Toate acestea și multe altele în cadrul unei „Șezători postmoderne”, unde, în paralel, vor fi prezentate artele noi și tradițiile vechi.
Festivalul de Muzică Contemporană Icon Arts revine, în 2017, cu ediția a XV-a, la Sibiu și nu numai, pentru că marea surpriză a organizatorilor este extinderea evenimentului în Transilvania. Prin urmare, Sighișoara, Sibiu, Biertan, Richiș, Alma Vii, Mălâncrav și alte localități din regiune vor găzdui concertele din cadrul Festivalului și cursurile Academiei ICon Arts 2017.
Două școli de vară, ambele cu participare internațională
Festivalul este împărțit în două mari categorii: concerte și cursurile Academiei, o școală de vară care se adresează artiștilor de mâine și se desfășoară, anual, atât în România, cât și în Italia. La cursuri, tinerii vor studia tehnici noi de expresivitate, pe care mai apoi le vor prezenta publicului, în cadrul Festivalului. Principalele arii artistice ale Academiei sunt: muzica (vioară, percuție, chitară, flaut, ansambluri jazz, rezidența creativă a compozitorilor) și secțiunile de actorie, fotografie, performance și dans contemporan.
Cea de-a XV-a ediție a Academiei ICon Arts se desfășoară între 19-30 iulie, în Sudul Tranilvaniei, iar între 31 iulie-august va avea loc ediția a V-a a ICon Arts Roma, la Accademia di Romania, în Roma, Italia. Mai sunt câteva locuri libere. Detalii pe iconarts.ro.
Mihai Eminescu Trust promovează turismul responsabil în Transilvania
Celei de-a XV-a ediții a Festivalului de Muzică Contemporană ICon Arts i se alătură și fundația „Mihai Eminescu Trust” Aceasta depune eforturi pentru conservarea și revalorificarea patrimoniului istoric și natural din vechile sate cu biserici fortificate din Sudul Tansilvaniei, de mai bine de 20 de ani.
„Ne-am implicat foarte mult în încurajarea comunităților locale de a-și continua tradițiile, de a-și asuma cu și mai mare credință valorile moștenite din generație în generație Prin implicarea comunităților și a autorităților locale, sate precum Viscri, Biertan, Richiș, Alma Vii, Mălâncrav dovedesc astăzi continuitate, recăpătându-și identitatea. Ne bucură foarte mult parteneriatul cu ICon Arts Transilvania fiindcă avem prilejul să construim pe mai departe istoria, găzduind artiști din toată lumea care își vor lega inspirația de povestea acestor locuri de basm. Promovăm turismul responsabil, prin grupuri restrânse de vizitatori, conservând ambientul natural oferit de aceste adevărate comori rustice. De aceea, este foarte important ca vizitatorii să-și rezerve locurile din timp pe durata Festivalului. La ceas de seară, v-am pregătit un program cultural inedit, care cuprinde numeroase spectacole de arte și meșteșuguri, dansuri tradiționale, gastronomie locală, toate reunite sub titlul de „Șezătoarea postmodernă”. Vă așteptăm cu mult drag!”, spune Cristian Radu, Communication Manager Fundația „Mihai Eminescu Trust”.
Cei care vor să participe la evenimentele din cadrul Festivalului ICon Arts sunt rugați să facă rezervări din timp la adresa [email protected]
ICon Arts, organizat de către Exces Music și UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, înseamnă atât un curs internaţional de artă (Academia ICon Arts), cât şi un festival de concerte şi spectacole (Festivalul ICon Arts), susţinute de participanţii Academiei, dar şi de nume ale muzicii contemporane recunoscute la nivel mondial. Acest proiect este posibil prin sprijinul oferit prin co-finanțare AFCN, Consiliul Judetean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astra film festival , Consiliul Judetean Sibiu , Con Arts , Fundația Mihai Eminescu Trust , Alma Viii , Primăria Municipiului Sibiu , Creație Interpretativă , Cristian Radu Tănase , Schunn Service , Dream Personal Logistik Gmb , Marlex Duo Company , Fântânița Haiducului , Trigo Industry Services , Muzică Contemporană Icon Arts , Con Arts Transilvania , Exces Music , Muzică Contemporană Academia , Con Arts Roma , Sudul Tansilvaniei , Sudul Tranilvaniei , Communication Manager Fundația
Vizualizari: 1020
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Sibianul
Acum 4 ore
Maria
Acum 5 ore
Ron
Acum 6 ore
Kukuruku
Acum 6 ore
Marius