Sibienii, cu mic, cu mare, sunt invitați sâmbătă, 1 iulie, începând cu ora 10:30 la acțiunea „Curățenie cu cei mici în Parcul Sub Arini”. Proiectul este inițiat de Asociația „Joaca de-a ecologia” și se va bucura de prezența actriței Ofelia Popii și a familiei acesteia.
Scopul inițiativei este de a igieniza parcul, de a-i învăța pe cei mici să respecte natura și de a încuraja folosirea coșurilor de gunoi. „Mi-a plăcut ideea ca părinți și copii să participe la o astfel de inițiativă. Urăsc mizeria din parcuri și de pe străzi. Sper ca publicul larg să înțeleagă ce mesaj dorim să transmitem. Pentru copii va fi o activitate distractivă și educativă, în același timp”, a menționat actrița Ofelia Popii.
Organizatorii au pregătit surprize copiilor: insigne, cretă colorată, limonadă, iar participanții vor avea la dispoziție loțiuni naturale anti-insecte. Pentru a trage un semnal de alarmă publicului larg cu privire la tematica aruncării gunoaielor pe jos, asociația va instala în parc panouri de mari dimensiuni care prezintă povestea cărții „Prietenii naturii”, al cărei personaj principal, un băiețel pe nume Tudor, este răsplătit de către pădure și animalele ei cu elemente din natură cu puteri magice pentru că își ajută părinții să ecologizeze parcul central din orașul său. Mai mult, afișe cu mesaje care încurajează folosirea coșurilor de gunoi vor fi prinse de copaci de către voluntarii „Joaca de-a ecologia”. Participanții la „Curățenia cu cei mici” vor primi mănuși de plastic și pungi de gunoi, fiind încurajați să își aducă cele necesare: apă, pălării/șepci, loțiune de soare.
Asociația „Joaca de-a ecologia” a fost înființată la Sibiu și urmărește educarea copiilor în vederea protejării mediului, prin inițiative variate. „Curățenie cu cei mici în Parcul Sub Arini” este una dintre ele și stă la baza cărții „Prietenii naturii” lansate în primăvara acestui an.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Astra film festival , Parcul Sub Arini , Ofelia Popii , Schunn Service , Dream Personal Logistik Gmb , Marlex Duo Company , Fântânița Haiducului , Trigo Industry Services
Vizualizari: 983
Ultimele comentarii
Acum 34 minute
Bambolero
Acum 34 minute
Gigi
Acum 40 minute
@Corina
Acum 43 minute
Aci Duțu
Acum 55 minute
Emil