Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

CNAIR: Suma prevăzută în Hotărârea de Guvern pentru realizarea autostrăzii Sibiu-Pitești este cea reală

CNAIR: Suma prevăzută în Hotărârea de Guvern pentru realizarea autostrăzii Sibiu-Pitești este cea reală

Suma prevăzută în proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ''Autostrada Sibiu - Pitești", de 15,061 miliarde de lei, respectiv 3,34 miliarde de euro, este cea reală și ține cont de studiul de fezabilitate realizat în 2008 și de planul de detaliu, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Alin Șerbănescu.

Această sumă este dublă față de cea stipulată în Master Planul General de Transport, cursul folosit fiind de 4,5242 lei/euro.

"Suma prevăzută în Hotărârea de Guvern pentru construcția Autostrăzii Pitești-Sibiu este cea reală, care ține cont de studiul de fezabilitate din 2008 și de planul de detaliu. Master Planul General de Transport este orientativ, îți dă o sumă orientativă, ținând cont de prețurile la nivel regional și mondial și de formele de relief, dar nu îți poate spune în detaliu cât te costă. După ce se întocmește studiul de fezabilitate, se face studiul de detaliu și se observă exact cât costă, ținând cont inclusiv de costurile de expropriere, de mutarea utilităților... În plus, traseul actual al Autostrăzii Pitești-Sibiu are 123 de kilometri, față de 116 kilometri prevăzuți în Master Plan. Deci, se lungește și traseul. Master Planul îți dă aproximativ traseul, apoi studiul de fezabilitate și planul de detaliu îți indică exact traseul", a explicat Alin Șerbănescu.

În prezent, documentația privind secțiunile 1 și 5 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești, în valoare de aproximativ 560 de milioane de euro, fără TVA, a fost trimisă către Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

"Acum sunt scoase la licitație proiectarea și execuția (pentru loturile 1 și 5 — n. r.). Sperăm undeva prin iarnă să fie deja semnat contractul, ținând cont de tot ce înseamnă contestații, în anul 2018 să înceapă deja faza de proiectare a autostrăzii, iar în 2019 faza de execuție. Ar trebui ca undeva în 2022 să fie gata lucrările la această autostradă", a precizat Șerbănescu pentru Agerpres.

Referitor la loturile 2, 3 și 4, CNAIR așteaptă documentația tehnică, pentru a realiza proiectele tehnice.

"În ceea ce privește loturile 2, 3 și 4, așteptăm să fie depusă la CNAIR documentația tehnică. Documentațiile tehnice sunt realizate de consultanți externi. Până la sfârșitul verii ar trebui să avem documentația tehnică. Urmează întocmirea proiectelor tehnice, apoi documentația este trimisă la ANAP și, după verificare, în SEAP. Teoretic, până la sfârșitul anului am putea să le avem în SEAP", a adăugat reprezentantul CNAIR.

Autostrada Sibiu — Pitești este parte a coridorului TEN-T Core și reprezintă tronsonul lipsă al coridorului Nădlac — Arad — Timișoara — Lugoj — Deva — Sibiu — Pitești — București — Constanța, care traversează România de la vest (granița cu Ungaria) la est (Portul Constanța).

Potrivit notei de fundamentare care însoțește proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ''Autostrada Sibiu — Pitești", publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor, față de studiul de fezabilitate realizat în anul 2008 s-au efectuate o serie de revizuri, principalele constând în reinvestigarea terenului și studierea mai multor variante de coridoare posibile de traseu cât mai optime având în vedere constrângerile zonei atât din punct de vedere topografic, geografic, geotehnic, hidrografic, a declarării unor noi situri protejate natural și cultural, cât și a dezvoltărilor socio-economice și a creșterii considerabile a traficului atât cel de mărfuri, cât și cel turistic și de pasageri. A fost necesară și alinierea proiectului la cerințele noilor norme și normative revizuite/actualizate atât cele naționale, cât și cele europene,

Astfel pentru stabilirea variantei optime de traseu au fost analizate 7 alternative, varianta selectată stabilindu-se în baza unei analize multicriteriale, care a avut în vedere: reducerea timpului de călătorie, îmbunătățirea cheltuirii eficiente a resurselor financiare, gestionarea impactului asupra mediului, îmbunătățirea condițiilor de accesibilitate și siguranță a traficului etc. În cadrul studiului de fezabilitate 2008, traseul autostrăzii era estimat la 116,64 km, împărțit în trei sectoare — Sector I Sibiu (Vestem) — Boița — Racovița (Cornetu) în lungime de 40,2 km; — Sector II Racovița (Cornet) — Tigveni, în lungime de 38,3 km și Sector III Tigveni — Curtea de Argeș — Pitești, în lungime de 38,14 km.

În prezent s-a realizat revizuirea traseului la secțiunea de la capătul autostrăzii dinspre Sibiu, deoarece inițial autostrada prevedea conexarea cu viitorul Drum Expres Făgăraș — Sibiu în zona localității Vestem. Datorită realizării Variantei de ocolire Sibiu la profil de autostradă, s-a prevăzut ca autostrada Sibiu — Pitești să se conexeze la actualul Nod rutier existent al variantei de ocolire Sibiu, cu reconfigurarea elementelor constructive necesare, și resectorizarea traseului revizuit al autostrăzii, a cărei lungime estimată este de aproximativ 122,95 km, acum fiind împărțită în 5 sectoare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

HOP

Acum 6 ani

de la 1,7 miliarde la dublu,nu va saturati sa furati !
Raspunde

€€€€€€

Acum 6 ani

Bai frate, dar o fac din rubine si platina, sa-mi bag ciocanu' ! :)))) Spank my ass and call me Sally :)))) Ce costuri au avut alte segmente de gen, cam aceeasi lungime si relief, altundeva in Europa?
Raspunde

axel78

Acum 6 ani

corect ... sa dea deaq sa ne fure iar ... ca iesim peste ei ... derbedei ordinari"D
Raspunde

MC.D

Acum 6 ani

...mai vorbim prin 2025...pana atunci circulati spre...VEST!
Raspunde

ALTUL ALTFEL

Acum 6 ani

E asa scumpa fiindca e foarte dorita. :):):). de vreo 20 de ani tot se cere si se vorbeste despre aceasta autostrada. Va fi minunea secolului 21 in Romania. Covorul asfaltic e inlocuit cu marmura, vopseaua de pe carosabil va fi inlocuita cu aur suflat, parapetii vor fi din platina iar la fiecare capat al autostrazii vor fi niste baieti care iti vor da pliante cu fotografii pe care sa le studiezi intr-o pauza de cafea sau "de tufis",sa nu te uiti pe geam in timp ce conduci :):):). Rusine domnilor politicieni.!!!!!!!!!!!!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus