Încă din copilărie i-a plăcut să deseneze, iar odată cu trecerea anilor s-a tot gândit cum ar putea să și trăiască din asta. S-a înscris la Cluj, la design interior, dar situația financiară nu i-a permis să mai continue, așa că s-a întors în Sibiu. Aici, Laura a descoperit tatuajul și după aproape patru ani în care a exersat, de aproximativ două luni de zile, și-a deschis propriul ei salon „Inkside Tattoo Studio”, pe Rahovei, nr. 2. Astfel, zilnic, reușește să „însemneze” pe viață oameni cu arta ei.
Laura Biriș are 24 de ani și este sibiancă. A absolvit Liceul de Artă, iar după aceea s-a înscris la Cluj-Napoca la secția de design interior. Din motive financiare, însă, a fost nevoită să renunțe și să se întoarcă înapoi acasă. Cum nu știa exact ce ar putea să facă, s-a gândit la lucrurile pe care le făcea în copilărie. Și, printre altele, și-a adus aminte că se uita împreună cu mama ei la o emisiune cu tatuaje. Și cum experiența primului tatuaj o avea încă de la 15 ani, a zis că ar putea face și ea asta.
„Una e să desenezi pe hârtie și alta e să o faci pe pielea omului”
Și-a luat un kit pentru începători și a început să exerseze pe piele de porc și coajă de portocală. Primul tatuaj în adevăratul sens al cuvântului și l-a făcut chiar ei, pe mâna stângă. După aceea, a apărut și prima persoană care s-a lăsat tatuată, acum patru ani.
„Am avut emoții foarte mari deoarece una e să desenezi pe hârtie și alta e să faci pe pielea omului. Am avut o tentativă de bufniță, dar nu am mai putut să o fac și am făcut o inimioară. A ieșit destul de strâmbă și m-am ambiționat să am încredere în mine și să încerc să nu-mi impun limite. Știu că așa aș stagna. Vreau să ajung să am stilul meu. Mie îmi place, într-adevăr, să fac realiste și scacchi, dar vreau cumva să le combin”, spune Laura.
Deoarece a vrut să primească oamenii într-un mediu cât mai plăcut, și-a amenajat salonul astfel încât cei care intră acolo să se poată relaxa. „Ideea este că în salon intră multă lume. Chiar dacă vine să se tatueze sau este doar însoțitor. Trebuie să aibă un spațiu în care să se simtă în largul lor, să se relaxeze, să bea un pahar cu suc și să asculte muzică”, explică Laura.
„Nu vreau să mă axez pe bani”
Chiar dacă responsabilitatea o apasă pe umeri, atunci când tatuează pe cineva se simte în largul ei. Cea mai mare mulțumire pentru ea e atunci când clientul zâmbește și pleacă fericit de la salon. Impedimentul de care se lovește cel mai des e legat de preconcepția conform căreia tatuajul doare.
„E mai mult un disconfort. Dacă se agită dinainte, le zic să se liniștească, să se calmeze pentru că nu este ca atunci când îți faci injecție. Totuși, tușul intră doar sub două straturi de piele”, explică tânăra.
Încă nu se consideră o artistă, dar crede că prin multă muncă și perseverență va ajunge într-o zi să-i fie recunoscut stilul. „Sunt foarte atentă la detalii și la tot ce spune clientul și la ideile pe care le are. Încerc să combin cumva ideile între ele pentru a ieși exact ce își dorește el”, completează ea. Pasiunea e înainte de toate, însă nici câștigurile nu sunt de ignorat. „Poți să supraviețuiești din artă, dar nu vreau să mă axez pe bani. Știu că se fac bani, dar cel mai important e ceea ce fac de fapt: cum iese, cât de bine e lucrat tatuajul. Banii vin oricum. Rezultatul este cel mai important”, este de părere ea.
Prețul unui tatuaj pleacă de la 150 de lei și crește în funcție de dimensiunea și dificultatea acestuia. „Chiar dacă fac un punct sau un tatuaj mare, instrumentele la fel trebuiesc dezinfectate. Iar asta costă. Nu-mi permit să nu lucrez igienic, totuși, tușul ajunge sub piele”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Inkside Tattoo Studio , Laura Biriș
Vizualizari: 13960
Ultimele comentarii
Acum 51 minute
Hermannstadt
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Trotineta
Acum 1 oră
Gheorghe Ion
Acum 1 oră
Sibian