Din primăvara acestui an, pe firul de apă ce curge din lacul Dumbrava formând mai apoi pârâul Trinkbach, a apărut un castor. Prezența acestui animal dispărut din țara noastră în urmă cu aproape 40 de ani s-a făcut simțită după ce nivelul apei în zonă a început să crească.
Deocamdată, reprezentanții Muzeului Astra nu au o explicație legată de apariția mamiferului rozător în incinta celui mai mare muzeu în aer liber din Europa. Acesta s-a instalat în partea dinspre podul care duce la zona de etno-tehno-parc a complexului muzeal. „Ne-am întrebat care este cauza creșterii nivelului apei, după care am văzut diferite urme pe copaci. Am luat legătura cu doamna Ana Maria Benedek, de la Ecologia și Protecția Mediului din cadrul Universității «Lucian Blaga» din Sibiu. Ea a venit și ne-a încredințat că este vorba de un castor. Și este unul extrem de activ, încât ar putea să ne inunde toată lunca“, spune Ciprian Ștefan, directorul general al Muzeului Astra.
Muzeografii au descoperit prezența castorului, după ce nivelul pârâului a început să crească
Atracție turistică?
Deocamdată nu există o explicație despre modul în care castorul a ajuns în spațiul expozițional din incinta de 96 de ha, dar planurile muzeografilor sunt de a conviețui cu rozătoarea. Deocamdată, încă, nu au reușit să îl fotografieze, dar când acest lucru se va întâmpla, imaginea castorului va fi folosită pentru a promova o nouă zonă a muzeului. „Împreună cu specialiștii de la Universitate vom amenaja zona, astfel încât nici noi să nu deranjăm castorii, dar nici muzeul să nu fie inundat. Cel mai probabil vom și împrejmui zona, iar rezultatul muncii castorului va deveni obiectiv turistic în muzeu“, mai spune Ciprian Ștefan.
Zona în care trăiește castorul va fi împrejmuită
Specii dispărute
Castorii au dispărut din România în jurul anului 1970. În 1996, în cadrul unui proiect de repopulare cu această specie de mamifere, 21 de castori au fost aduși în diferite zone din țara noastră. În zona Avrig, castorii s-au adaptat extrem de bine, încă din 2013 reprezentanții Agenției de Protecție a Mediului din Sibiu anunțând că există cel puțin patru familii care și-au construit baraje pe diferite cursuri de apă. Castorii sunt specii protejate prin lege, iar cei care îi capturează sau ucid sunt pasibili de pedepse cu închisoarea.
Castor. Sursa foto: ipedia.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Muzeului Astra , Biblioteca ASTRA , Muzeul Național , Lucian Blaga , Ciprian Ştefan , Protecţia Mediului Sibiu , Ana Maria Benedek , specie disparuta , Pentru Sibiu , Frank Castorf
Vizualizari: 20109


Ultimele comentarii
Acum 6 ore
@Marti
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
George
Acum 6 ore
Vivi Dragan
Acum 6 ore
HBomb