Miercuri,
29.06.2022
Cer Senin
Acum
31°C

Vara aceasta, cel mai mult curent s-a consumat miercurea

Vara aceasta, cel mai mult curent s-a consumat miercurea

La finalul sezonului cald, distribuitorii de energie electrică din județul Sibiu arată că vârfurile de consum s-au înregistrat, de fiecare dată, într-o zi de miercuri.

În județul Sibiu, creșterea temperaturilor pe timpul verii a dus la creșteri ale consumului de energie electrică și cu 15% mai mari decât consumul mediu zilnic. „La nivelul județului Sibiu, cel mai mare consum de energie electrică s-a înregistrat în zilele de 19 iulie (120 MW) și 16 august (105 MW). Nu s-au înregistrat avarii cauzate de suprasolicitarea rețelei de distribuție a energiei electrice“, arată reprezentanții Serviciului de relații publice din cadrul Societății de Distribuție a Energiei Electrice (SDEE) Transilvania Sud. Creșterile trebuie raportate la un consum mediu zilnic de 102 MW.

Rețelele de distribuție a energiei electrice au rezistat, chiar dacă unul din reprezentanții Electrica Serv SA (filială a Societăţii Energetice Electrica SA care se ocupă cu lucrările de întreţinere, reparaţii şi construcţii în a reţelelor de distribuţie a energiei electrice) susține că sunt necesare, în continuare, ample investiții. „De multe ori putem spune că distribuţia încă mai funcţionează, în anumite cazuri, deoarece avem noroc. Oricum, aş putea spune că în zona Sibiului lucrurile stau bine, comparativ cu alte judeţe“, arată reprezentantul Electrica Serv SA, care a preferat să îşi păstreze anonimatul.

În cursul anului trecut, SDEE Transilvania Sud a semnat contracte de îmbunătățire a nivelului de tensiune și modernizare a rețelelor din zece localități ale județului Sibiu, contracte cu o valoare totală de aproape 13 milioane de lei, fără TVA. Spre comparație, în cursul acestui an, au fost scoase la licitație lucrări de modernizare a rețelelor electrice de 0,4 kV în patru sate din județ. Lucrările nu au fost deocamdată atribuite, valoarea estimată a acestora înainte de stabilirea ofertelor cu cel mai avantajos preț fiind de 6,5 milioane de lei.

”Ambițiile” celor din conducerea Electrica

În urmă cu câteva zile, conducerea Electrica SA a anunțat prin intermediul Bursei de valori București publicarea rezultatelor financiare pe trimestrul I al acestui an. Totodată, conducerea Electrica a mai anunțat și un plan de reorganizare din aria de distribuție a energiei electrice. Pe lângă „eficientizarea și calitatea serviciilor oferite clienților”, planul de reorganizare anunțat pe 11 august de Consiliul de administrație al societății face referire și la investiții. „Planul de reorganizare vizează (…) internalizarea anumitor activităţi din Electrica Serv, având ca obiectiv principal realizarea planului de investiţii foarte ambiţios de anul viitor (CAPEX de 863 milioane RON)“, se arată în anunțul publicat de Electrica SA prin intermediul BVB. Potrivit raportului emis la jumătatea anului, investițiile realizate în rețeaua de distribuție în primele șase luni ale acestui an au fost de 256 milioane lei, față de 184 milioane de lei în primul semestru al anului 2016. Electrica SA, societate controlată de Statul Român, asigură distribuția energiei electrice în regiunile Muntenia Nord (județele Prahova, Buzău, Dâmbovița, Brăila, Galați și Vrancea), Transilvania Nord (județele Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor și Bistrița Năsăud) și Transilvania Sud (județele Brașov, Alba, Sibiu, Mureș, Harghita și Covasna).

Unde sunt bani…

În primăvara acestui an, procurorii anticorupție anunțau punerea sub control judiciar a lui Ioan Folescu, fost director al Electrica SA. DNA îl suspectează pe Folescu de faptul că timp de aproximativ trei ani, a primit șpăgi în valoare de aproape șapte milioane de lei, pentru atribuirea unor contracte de consultanță plătite de Electrica SA.

Acesta nu este, însă, singurul dosar instrumentat de procurorii anticorupție în legătură cu modul de distribuire a banilor Electrica SA. Astfel, în 2014, procurorii anticorupție au deschis un dosar împotriva mai multor directori ai SDEE Transilvania Nord, care – potrivit informațiilor publicate acum trei ani – au facilitat încheierea în afara limitelor legale a unor contracte în condiții mai mult decât avantajoase pentru două societăți comerciale, una din Cluj-Napoca și una din Timișoara. Dosarul instrumentat de DNA Serviciu Teritorial Cluj sub numărul 62/P/2014 nu a fost, deocamdată, finalizat cu un rechizitoriu trimis în judecată. Cei afectați rămân utilizatorii finali, care se trezesc fără energie electrică și zile întregi la rând. Exemplu în acest sens este avaria produsă în orașul Carei (județul Satu Mare), aflat tocmai în aria de competență a SDEE Transilvania Nord, vizată de mai mulți ani de procurorii DNA. La începutul lui 2015, orașul Carei a rămas fără energie electrică timp de trei zile, autoritățile locale reclamând atunci starea precară a rețelei de distribuție cu o vechime de aproape 40 de ani.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

e-manuela

Acum 4 ani

Buna! Nenea, oare sa fie o simpla coincidenta cu faptul ca miercurea e zi de post?....
Raspunde

rosu

Acum 4 ani

Miercurea Sibiului sau Miercurea Ciuc?
Raspunde

e-manuela

Acum 4 ani

Buna! Nenea, iar n-ai nimerit-o! Tine minte de la mine: tripla-i sfânta....Miercurea Nirajului!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus