În zilele călduroase de vară, ne bucuram când dădeam de umbra vreunui copac. Dar, ca să poată ajunge la maturitate, au nevoie de noi. Din acest motiv, membrii asociației „Cu Verdele-n Sus” organizează o acțiune de îngrijire a puieților plantați la pădurea de le Arpașu. Însă, pentru a putea curăța toate buruienile, ar mai fi nevoie de vreo 50 de voluntari. Plecarea are loc sâmbătă, 2 septembrie și se asigură transportul, o masă, apă și bună dispoziție.
Asociația „Cu Verdele-n Sus” a ajuns la cel de-al Vi-lea episod din seria „Să creştem o pădure!”. Acum, ar fi nevoie de 50 de voluntari care să li se alăture pentru acțiunea de îngrijire a Pădurii de la Arpașu din 2 septembrie. Aceasta presupune mobilizarea solului în jurul puieţilor (în vetre) cu sapa agricolă sau sapa de munte, spargerea bulgărilor, înlăturarea pietrelor și rădacinilor, precum și smulgerea buruienilor din jurul puieților.
Se vor asigura uneltele, transportul cu autocarul, apă, masă și bună dispoziție. Plecarea va fi sâmbătă, la ora 08.00 din parcarea Thalia, iar organizatorii recomandă voluntarilor să aibă la ei pereline de ploaie, cizme de cauciuc, pălării, cremă de protecție și un surplus de apă.
„Acţiunea de îngrijire din 02 septembrie 2017 reprezintă a şasea fază a proiectului <<Să creştem o pădure>> prin care ne propunem să transformăm un teren de două hectare de păşune neutilizabilă din comuna Arpaşu de Jos într-o tânără pădure de foioase. Bonus va fi un concert de gong tibetan, cu mulţumiri Simonei ”, transmit organizatorii.
Cei care doresc să ajute la creșterea unei păduri, se pot înscrie aici. Citește aici despre ultima acțiune de îngrijire a puieților din Arpașu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Cu Verdele
Vizualizari: 1363
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Dincă Constantin
Acum 2 ore
Sibiu 2025
Acum 2 ore
Sibian
Acum 3 ore
Baciul obsecvios
Acum 3 ore
Hermannstadt