Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Studenții ULBS invită sibienii la Festivalului gastronomic „Gustos. Românesc”

Studenții ULBS invită sibienii la Festivalului gastronomic „Gustos. Românesc”

În 2019, Sibiul va fi Regiune Gastronomică Europeană,  iar în acest context, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu va aduce față în față producătorii locali și reprezentanții restaurantelor, în cadrul Festivalului gastronomic Gustos. Românesc. 

Evenimentul organizat de ULBS și co-finanțat de Primăria Sibiu, în cadrul Agendei Culturale va marca o premieră în rândul festivalurilor gastronomice sibene. În 9 septembrie, în Piața Mică vor pregăti rețete tradiționale sibiene producători locali care sunt exclusiv studenți sau absolvenți ai Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului (ȘAIAPM) ai ULBS și ai partenerilor de la Universitatea de Ştiințe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București.

”Universitatea <<Lucian Blaga>> din Sibiu este unul din promotorii proiectului Sibiu Capitală Gastronomică Europeană 2019, iar prin astfel de evenimente ne dorim să aducem în fața sibienilor și a turiștilor produse și preparate sibiene sută la sută, dorim să încurajăm dezvoltarea producătorilor locali, pentru că ei poartă amprenta autentic locală. Prin ei, Sibiul poate deveni o destinație gastronomică recunoscută la nivel internațional”, a declarat prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, rectorul ULBS.

În cadrul evenimentului va fi organizat un workshop în care producătorii locali și reprezentanții restaurantelor se vor afla la aceeași masă, pentru a găsi modalități prin care să se realizeze un lanț al distribuției cu produse proaspete, locale.

„Proiectul n-a fost gândit inițial ca un festival gastronomic, ci ca un târg de produse tradiționale realizat exclusiv cu absolvenți ai Universității Lucian Blaga din Sibiu și ai USAMV din București. Până acum au fost două ediții, în care foști studenți care au dezvoltat afaceri în domeniul agricol au venit și și-au prezentat produsele. Încă de la început am urmărit să punem la aceeași masă producători locali și reprezentanți din horeca. Am dori ca pe viitor să se dezvolte un parteneriat, astfel încât, în restaurantele din Sibiu să găsim cât mai multe produse locale, proaspete. Vrem ca produsele care pot fi asigurate de producătorii locali să aibă prioritate pentru bucătăriile restaurantelor din Sibiu, care se aprovizionează în principal din marile lanțuri de magazine”, spune Teodor Boantă, organizatorul Gustos. Românesc!

El a adăugat că „dorim să creăm un circuit care să aibă efecte asupra economiei și turismului pe tot parcursul anului, nu doar în perioada festivalului, o zi, două pe an”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

Daniela Ciocanea

Acum 6 ani

Sloganuri terne, lipsite de conținut. Tare-as fi curioasa sa aflu ce înseamnă sintagma "Gustos" in mentalul organizatorilor, foarte probabil călit, cancerigen cumva?
Raspunde

Mihai

Acum 6 ani

Gustos inseamna ceva care are gust. Dar gusturile sunt personale, asa e posibil ca unora sa le placa ceva călit...
Raspunde

Mihai

Acum 6 ani

Si cu siguranta as prefera sa gasesc in restaurantele din Sibiu produse de la producătorii locali, decat tonul radioactiv cancerigen 100% din careffour pe care il folosesc in bucătăriile localurilor
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus