Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Mii de tineri ortodocși din toată lumea se întâlnesc la Sibiu

Mii de tineri ortodocși din toată lumea se întâlnesc la Sibiu

Dacă în weekend-ul ce tocmai a trecut, Iașiul a găzduit Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși din Întreaga Lume (ITO), unde au fost peste 5000 de tineri, anul viitor îi revine rândul Sibiului. Astfel, la începutul lunii septembrie, orașul de pe Cibin va fi cel care va strânge la un loc tineri ortodocși cu vârste între 16-35 de ani din toată lumea.

Evenimentul a ajuns la a IV-a ediție, iar torța ITO 2018 i-a fost înmânată delegației Arhiepiscopiei Sibiului, organizatoarea ediției de anul viitor a celui mai mare eveniment dedicat tineretului ortodox. Conform mitripolia-ardealului.ro, „delegația Arhiepiscopiei Sibiului a fost condusă de consilierul cultural eparhial, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, care a transmis salutul Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului și i-a invitat pe tineri să participe la ediția de anul viitor a manifestării”.

IMG_9214-696x464

La Iași, au fost peste 5000 de tineri, precum și ierarhi dințară și din străinătate. „Felicit toți organizatorii acestui frumos eveniment de care ne-am bucurat împreună. Vom face tot ce ne stă în putință pentru ca manifestarea de la Sibiu de anul viitor să se ridice cel puțin la nivelul manifestărilor precedente. Ați venit aici, la Iași, pentru a găsi răspunsuri legate de libertatea noastră și a voastră, a fiecăruia. Anul viitor, în anul Centenarului, în anul când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, vă invităm înapoi în Ardeal, în inima țării, pentru ca uniți în Duhul lui Hristos să spunem împreună «La mulți ani, România!» Vă invităm să faceți călătoria de aici, de la granița de acum a țării, la granița de la 1918 a Imperiului, acolo unde un popor obidit a învățat să-și manifeste libertatea națională, etnică și confesională”, a spus pr. Emanuel Tăvală, citat de aceeași sursă.

Reprezentanții tinerilor de la Iași au oferit delegației de la Sibiu mai multe daruri, printre care o icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva, un ceas de perete simbolizând începerea pregătirilor pentru ITO 2018, o carte de rugăciune, o agendă, cărți și o metanie.

Anul acesta, la Iași, au fost tineri ortodocși din România, Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Serbia, Albania, Macedonia, Franța, Germania, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Irlanda, Marea Britanie, Elveția, Turcia, Iordania, Siria dar și de pe continentul african.

Prin aceste întâlniri, organizatorii își doresc să promoveze modelele creștin ortodoxe, să formeze tinerii și totodată să-i încurajeze la dialog. În acest sens, se organizează tabere și programe de training pentru pregătirea voluntarilor, dezvoltare personală, educație pro-activă și creșterea implicării în comunitate. Pe lângă asta, se fac pelerinaje, activități sportive și concursuri. Toate într-un ritm ticnit, cu începerea și încheierea zilei prin rugăciune.

Foto: Faceook IT0 2017

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

10 comentarii

sey-than

Acum 6 ani

va astept cu coasa pregatita :-)
Raspunde

Gruia

Acum 6 ani

Deci tu erai moartea in persoana. :)
Raspunde

€€€€€€

Acum 6 ani

Mai bine organizam o parada gay !!!
Raspunde

zzz

Acum 6 ani

lasati copiii sa vina la mine! a spus pomohaci
Raspunde

Un sibian

Acum 6 ani

pomohaci, pornocraci, ti-o da pe un' te caci!! :D :)))
Raspunde

i

Acum 6 ani

http://adevarul.ro/locale/iasi/bani-publici-chermeza-ortodoxa-holograf-buzdugan-explicatiapresedintelui-cj-iasi-totusi-m-am-ridicat-masa-patriarhul-daniel-1_59a960ef5ab6550cb88d090b/index.html jurnalism de SIBIU / IASI
Raspunde

PaceFacatorul de la Varsovia

Acum 6 ani

Ce minune: ITO se organizeaza concomitent cu Congresul PlanetarNinja si Adunarea Batmanilor de Pretudindeni. Lipseste doar o sedinta comuna a CL Sibiu -CJ Sibiu- Consiliul Jedi...
Raspunde

Baba Vanga

Acum 6 ani

...se lasa cu-o ORGIE SEXUALA ?...
Raspunde

bogdan

Acum 6 ani

sunt toti virgini si pentru binele natiunii indicat ar fi sa ramana asa pe vecie. nu mai avem nevoie de fanatici.
Raspunde

Un sibian

Acum 6 ani

partikip!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus