Bărbatul deschide încet poarta, privește în stânga, privește în dreapta și se întoarce degrabă în casă, de unde revine cu soția. Femeii nu îi vine să creadă: pe toată strada ei, nici urmă de mașini. „Așa ceva n-am văzut niciodată“, se bucură precum un copil, femeia care locuiește aici de aproape 40 de ani. În Sibiu, pentru prima dată, a fost implementat proiectul ”Ziua fără mașini”.
Străzile Arhivelor și Centumvirilor, precum și Piața Mică, Piața Huet și Piața Schiller sunt zonele în care Primăria Sibiu, a decis să implementeze proiectul ”Ziua fără mașini”, în cadrul unui programului Săptămâna mobilității europene, al cărui scop este de a promova mijloacele alternative de deplasare. De vineri dimineața, accesul auto în zonele menționate a fost blocat cu ghivece mari de flori, alături de care stăteau polițiști comunitari. Aceștia îndrumau șoferii către alte zone pentru a-și căuta drum sau parcare și dirijau autospeciala de ridicat mașini. Toată dimineața au lucrat cei de la ridicări, pentru a muta (dar nu și pentru a da amenzi) mașinile parcate în zonele declarate, pentru o zi, ”libere”. Nici măcar rezidenții nu au fost lăsați să își lase mașinile în fața casei, în această zi.
”Excepțional”
Printre cei mai impresionați de „schimbarea la față” a străzii pe care locuiesc sunt soții Karacsony. Stau de aproape 40 de ani pe ”Spinarea câinelui” (strada Centumvirilor), iar aglomerarea de mașini parcate în fața casei lor o declară greu de suportat. ”De multe ori, atât de aproape sunt parcate una de alta, și pe parte, și pe alta a drumului, încât nu ai loc să intri în curte. Nu ai loc pe jos. Și se întâmplă adesea. Odată a fost o înmormântare în vecini, iar coșciugul a trebuit scos pe brațe, peste mașini, căci nu era loc de ieșit din curte”, povestește Elena Karacsony. Acum însă, are o bucurie sinceră, de copil. Tocmai a fost chemată în stradă de soțul ei, să se bucure amândoi. „E foarte frumos, excepțional. O adevărată promenadă. Dar cum, numai o zi va fi asta?”, se întristează cei doi, privind către ghivecele cu flori și băncile de odihnă aduse, pentru prima dată, și pe strada lor.
Strada arată bine, este de acord și Mihaela, o sibiancă ce are treabă prin centru. Și-a lăsat mașina la câteva minute de mers pe jos, în parcarea de pe Cazarma ’90. „Arată foarte bine, e o inițiativă bună. Dar dacă ești șofer, e dezastru. Abia găsești un loc de parcare. Oricum, eu circul destul de rar cu mașina, dar și atunci observ acest lucru“, spune femeia. Ar aprecia extinderea zonelor pietonale de către administrația locală. „Care ar mai trebui să facă un lucru: piste de biciclete. Dar piste legate între ele, ar fi un lucru foarte bun“, adaugă Mihaela.
Nu în fiecare zi, dar măcar la sfârșit de săptămână
Florin Popescu este cel care a pus pe roate, alături de soția lui, o florăriei, la colțul dintre Timotei Popovici și Arhivelor. Vineri, în fața florăriei, nu mai avea nicio mașină, dar nu crede că e o problemă. Dimpotrivă. ”Cine vrea să ne fie client, să cumpere de la noi, vine fie că avem, fie că nu avem loc de parcare în față. Sunt destule locuri în care oamenii își pot lăsa mașinile, precum pe Cazarma ’90, la Teatru, la Sala Thalia, pe Cetății și așa mai departe. Iar de acolo, să vină pe jos. Eu cred că extinderea zonei pietonale ar ajuta foarte mult, e bine să ne mișcăm mai mult și pe jos. Plus că turiștilor cred că le va plăcea mult”, crede Florin. Care apreciază pozitiv modul în care strada Arhivelor arată în ”Ziua fără mașini”. ”Îmi place că totul este mai aerisit”, crede proprietarul Autographe - Maison des Fleurs.
Pentru Piața Huet și Piața Mică nu este o premieră faptul că au fost scoase toate mașinile. De aceea, Adrian Oprea, cel care a pus pe roate localul Sibio, are și el o propunere către administrația locală. ”Este o situație care mi-aș dori să se permanentizeze. Sunt convins că nu se poate până când nu există o alternativă pentru parcare în zona centrală, dar aș propune ca măcar în perioadele de sfârșit de săptămână această inițiativă să devină permanentă. Asta pentru ca lumea să se obișnuiască și, mai apoi, treptat, piețele din centrul orașului să fie eliberate de mașini. Definitiv”, spune Adi Oprea.
Pentru afacere, eliberarea pieței mici de mașini nu ar aduce pierderi. „Absolut deloc. Dimpotrivă, cred că ar apărea mai multe terase frumoase. Iar faptul că am putea, în sfârșit, să admirăm frumoasele clădiri din Piața Mică, nu ar putea decât să sporească numărul de vizitatori în această zonă și, pentru noi, antreprenorii, numărul de consumatori”, mai arată Adi Oprea.
Foto: Silvana Armat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Piața Huet , Sala Thalia , Primăria Sibiu , Piața Mică , Silvana Armat , În Sibiu , Strada Centumvirilor , Florin Popescu , Spinarea Câinelui , Piaţa Schiller , Adi Oprea , Pentru Sibiu , Arhivelor Naţionale , Adrian Oprea , ziua fara masini , Elena Karacsony , Pentru Piața Huet , Străzile Arhivelor , Timotei Popovici
Vizualizari: 9568
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Gigi
Acum 1 oră
@Aci Duțu
Acum 1 oră
Tanti Rezi
Acum 1 oră
Boacteru’
Acum 1 oră
Marius