La cererea procurorilor anticorupție, Tribunalul Alba a desființat sentința prin care Judecătoria Aiud îi permitea lui Ilie Carabulea să ispășească doar trei luni din sentința de cinci ani, pronunțată în dosarul Carpatica Asig – ASF.
Magistrații Tribunalului Alba au admis contestația formulată de procurorii anticorupție împotriva un ei hotărâri a Judecătoriei Aiud, hotărâre dată pe 30 august, prin care omului de afaceri Ilie Carabulea i se admitea cererea de liberare condiționată. Sentința Judecătoriei se baza pe propunerea formulată de Comisia de liberări condiționate a penitenciarului Aiud, unde Ilie Carabulea este încarcerat de la sfârșitul lunii iunie. Mai mult, judecătorii Tribunalului au decis și un termen minim până la care lui Carabulea să îi fie admisă punerea în discuție a unei noi cereri de liberare. Astfel, în viziunea Tribunalului Alba, din cei cinci ani de pușcărie la care a fost condamnat magnatul sibian în al doilea dosar de corupție în care a fost inculpat, minimul de executat ar trebui să fie de aproape nouă luni. „Respinge propunerea Comisiei de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Aiud, privind liberarea condiţionată a condamnatului Carabulea Ilie, ..., deţinut în Penitenciarul Aiud. În baza art. 587 alin. 2 Cpp stabileşte că o nouă propunere sau cerere pentru liberare condiţionată se va putea face după data de 25.03.2018”, se arată în minuta hotărârii definitive și executorie pronunțată de Tribunalul Alba în după amiaza zilei de luni, 25 septembrie.
Ilie Carabulea (70 de ani) a fost condamnat la cei cinci ani de închisoare în Dosarul Carpatica Asig – ASF pentru cumpărare de influență, în încercarea de a ocoli obligativitatea unei infuzii de capital de aproximativ 11 milioane de euro la societatea de asigurări. Aceasta este cea de-a doua condamnare la închisoare cu executare a lui Ilie Carabulea. În 2012, în Dosarul Apostu, magnatul sibian a fost condamnat la 18 luni de închisoare. A fost eliberat după ce a executat cinci luni din pedeapsă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Dosarul Apostu , Tribunalului Alba , Ilie Carabulea , Penitenciarul Aiud , Carpatica Asig , Magistrații Tribunalului Alba , Judecătoria Aiud , Carabulea Ilie , Judecătoriei Aiud , Tribunalul Alba , aiud , închisoare , Pentru Sibiu , Sentința Judecătoriei Sibiu , Penitenciarului Aiud , cand va fi eliberat carabulea , Dosarul Carpatica Asigurări Cu
Vizualizari: 3155
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
O sibianca
Acum 1 oră
Eu
Acum 1 oră
Kokos
Acum 1 oră
LOL
Acum 2 ore
Hermannstadt