Secția clinică oftalmologică din cadrul Spitalului Județean Sibiu s-ar putea transforma în compartiment. Asta, după ce la nivelul Comitetului Director, s-a adus în discuție acest lucru, în cadrul unei ședințe. Șeful secției de oftalmologie, Adrian Teodoru, este împotriva acestui lucru, motiv pentru care a făcut o petiție online. El este de părere că, dacă se va întâmpla acest lucru, pacienții ar avea acces limitat la serviciile medicale, nu se vor mai putea atrage fonduri și, totodată, studenții de le Medicină nu vor mai putea face practică.
Vinerea trecută, respectiv 20 octombrie, la nivelul comitetului director al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, s-a adus în discuție transformarea Secției Clinice Oftalmologice în compartiment.
„Motivele” transformării
Șeful secției, Adrian Teodoru, nu este de acord cu acest lucru, motiv pentru care a făcut o postare pe Facebook în care prezintă, pe larg, părerea lui.
„Motivaţia invocată de către domnul manager economist Cornel Benchea a fost lipsa spaţiulu în clădirile Spitalului Judeţean şi nevoia urgenţă de transformare a doua saloane din cadrul secţiei noastre în birouri de personal. Un alt motiv menţionat a fost gradul de ocupare a patului (GOP) în primul semestru al anului în secţia noastră de 30%, comparativ cu alte secţii (oncologie, medicală, neurochirurgie etc.) în care gradul de ocupare (GOP) a fost de 40-50%. Comparaţia cu alte secţii nu se justifică prin specificul patologiei medicale şi chirurgicale oftalmologice (diferită substanţial de patologia oncologică, medicală etc.). Dezvoltarea metodelor chirurgicale minim invazive în oftalmologie permite pacientului mobilizarea rapidă cu reluarea în scurt timp a activităţii cotidiene. Acest fapt reduce numărul de zile de spitalizare a pacienţilor”, scrie șeful de secție.
Medicul este de părere că este greșită ideea „de a reduce medicina la nişte numere. Omul nu trebuie redus la un număr care să apară în vreo statistică şi care până la urmă să fie transformat în bani. Prin formaţia de medic, a mea şi a colegilor mei, am văzut întotdeauna omul din fiecare pacient şi, prin profesia de oftalmolog, am încercat să ameliorăm darul cel mai de preţ de la Dumnezeu – vederea. Secţia noastră a fost renovată în urmă cu câţiva ani şi dispune în prezent de saloane moderne, igienizate, două săli de operaţie, o sală de tratament, circuite funcţionale, o sală de curs extrem de utilă pentru pregătirea studenţilor şi a medicilor rezidenţi”, mai scrie Adrian Teodoru.
Ce se întâmplă dacă se transformă secția în compatriment
Anul acesta, s-au întreprins mai multe demersuri pentru dotarea secţiei cu aparatură modernă şi instrumente noi. Astfel, spune Adrian Teodoru au reușit să atragă 100000 de euro, care le va permit să achiziționeze un microscop performant și un tomograf în coerentă optică. În scurt timp, în cadrul secției s-ar putea efectua examinări complete și operații complexe.
„Se pare, însă, că toate aceste gânduri se vor opri prin decizia de retrogradare a secţiei cu reducerea semnificativă a numărului de paturi şi a saloanelor (la numărul de două saloane), probabil şi a personalului, în favoarea unor birouri. Nu vreau să cred că există interese obscure în acest sens. Unele consecințe însă, nu sunt greu de anticipat”, mai scrie el.
Consecințele enumerate de Adrian Teodoru ar fi următoarele, dacă s-ar desființa secția de Oftalmologie:
• pacienţii oraşului şi judeţului Sibiu vor avea un acces limitat la serviciile oferite de noul compartiment de oftalmologie (cu număr redus de paturi); • introducerea tuturor pacienţilor în două saloane va creşte riscul infecţiilor intraspitalicesti (specificul oftalmologiei interzice categoric interferenta unui pacient operat pe glob deschis cu unul cu infecţie oculara– conjunctivita); • se vor perturba grav a circuitele pacienţilor; • se va reduce numărul de operaţii/zi; • vor scădea veniturile realizate la oftalmologie; • prin obstrucţionarea activităţii la oftalmologie mulţi pacienţi vor fi nevoiţi să ia calea serviciilor private; • va fi perturbată activitatea clinică a studenţilor Facultăţii de Medicină (peste 220 studenţi efectuează stagii de pregătire anual la specialitatea oftalmologie); • va fi limitată pregătirea medicilor rezidenţi – cu scăderea numărului de rezidenți sau chiar desființarea rezidenţiatului în oftalmologie la Sibiu (cu direcţionarea acestora spre alte centre din țară).
Ce spune directorul Spitalului Județean
Contactat de reporterul Tunul Sfatului, Adrian Teodoru a spus că nu este deloc de acord cu acest lucru și speră că nu se va ajunge aici. „Am făcut și o petiție online. Deja am strâns peste 300 de semnături. Nu mi se pare normal ce se întâmplă”, spune șeful de secție.
Eficientizarea activității este principalul motiv pentru care conducerea spitalului a adus în discuție transformarea secției de oftalmologie în compartiment.
„Această chestiune a fost discutată într-o ședință anterioară a Comitetul Director dar nu s-a luat nicio decizie în acest sens. Precizăm că nu s-a discutat despre o desființare a serviciului oftalmologic ci de transformarea acestuia din secție în compartiment. Se va discuta din nou în cadrul următoarei ședințe a Comitetului Director și, dacă se va hotărî că această măsură este una oportună, atunci vor fi făcute demersuri către Consiliul Județean Sibiu, care este în măsură să solicite MS astfel de schimbări. Această potențială măsură are la bază dorința de eficientizare a activității SCJU Sibiu, ținând cont de gradul redus de ocupare a secției Oftalmologie precum și de deficitul de spațiu cu care ne confruntăm”, a declarat pentru Turnul Sfatului, directorul Spitalului Județean, Cornel Benchea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Urgență Sibiu , Consiliul Judetean Sibiu , Spitalului Clinic Județean , Turnul Sfatului , Adrian Teodoru , Comitetul Director , Cornel Benchea , Comitetului Director , Spitalului Județean , Secției Clinice Oftalmologice , Tunul Sfatului , Spitalului Județean Sibiu
Vizualizari: 8821
Ultimele comentarii
Acum 17 minute
LOL
Acum 27 minute
Hermannstadt
Acum 54 minute
John
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
HBomb