Luni,
07.10.2024
Innorat
Acum
10°C

Cea mai bună ofertă de angajare la Sibiu: Salariu net de 2500 de lei, plus beneficii

Cea mai bună ofertă de angajare la Sibiu: Salariu net de 2500 de lei, plus beneficii

Statul român, prin mai multe instituții aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, a lansat astăzi una dintre cele mai bune oferte de angajare pentru tinerii fără experiență în domeniu: salariu de debutant de 2500 de lei net, la care se adaugă numeroase beneficii, inclusiv financiare.

Șefii Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au organizat vineri dimineață o conferință de presă prin care au anunțat că în mod excepțional, în luna ianuarie va avea loc admiterea pentru școlile de subofițeri ale MAI.

Din cauza deficitului mare de personal, la nivel național, ministerul organizează în premieră o campanie de recrutare intermediară, diferită de cele obișnuite de peste an. Noutatea constă în faptul că perioada de școlarizare este de numai un an, dintre care după șase luni de teorie urmează o jumătate de an de practică chiar la inspectorate.

În total sunt câteva mii de locuri disponibile, cele mai multe în Poliție, însă există câteva sute și pentru jandarmi sau pentru pompieri.

Șeful IPJ Sibiu, Tiberiu Ivancea, șeful ISU Sibiu, Cosmin Balcu, și cel al Jandarmeriei, Costel Dogaru, au căzut de acord că un viitor absolvent debutant va fi încadrat cu un salariu de aproximativ 2500 de lei brut, la care se adaugă mai multe sporuri. Din experiență, cei trei șefi de inspectorate au declarat că salariul ”cu care absolventul debutant va merge acasă” este de peste 2500 de lei, plus beneficii, precum indemnizația de chirie, decontarea cheltuielilor de transport, plata contravalorii echipamentului și altele.

20171027_101934

În acest moment instituțiile sibiene din subordinea MAI se confruntă cu o lipsă acută de personal, cauzată în special de pensionările din ultimii doi ani.

"În ultimii doi ani s-au pensionat 160 de polițiști și în momentul de față avem nevoie să angajăm 140. Acum ca și procent, la 80% este încadrarea. Problema s-a acutizat în ultimul an din cauza valului de pensionări", a declarat Tiberiu Ivancea.
"Avem un deficit foarte, foarte mare. La ISU Sibiu suntem la 79 de procente încadrare. Peste o sută de persoane ar mai trebui angajate", a explicat șeful ISU, Cosmin Balcu.

Jandarmeria Sibiu mai are nevoie și ea de ofițeri, subofițeri, dar mai ales de maiștri militari.

"Avem un grad de ocupare de 89 la sută. Avem un deficit de 18% ofițeri, 33% la maiștri militari și aproape 11% la subofițeri. Am avut 21 de pensionări. Activitatea este afectată prin acumularea de ore suplimentare de către personal. Suntem în imposibilitatea de a acorda libere pentru orele suplimentare efectuate", a spus vineri, în aceeași conferință de presă, șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu, Cornel Dogaru.
Cei trei comandanți ai inspectoratelor de poliție, jandarmi și pompieri spun că nu le pot da angajaților toate orele libere de care ar trebui să beneficieze.

Detalii despre cererile de înscriere, perioada de admitere și condițiile necesare pentru fiecare inspectorat în parte se găsesc pe site-urile de internet ale fiecărei instituții în parte sau la sediile acestora. Important este de știut că dosarele se pot depune chiar în Sibiu, la sediul fiecărui inspectorat.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

9 comentarii

:))))))))))))))

Acum 6 ani

:))))))))))))))))
Raspunde

Mihai

Acum 6 ani

Nu pot decat sa adaug aceasi reactie :))))))) Uite asa se formeaza noile generatii de tablagii :)))))))
Raspunde

Fifi Vio V.

Acum 6 ani

Aviz angajatorilor din industria auto,curand o sa ramaneti fara oameni daca nu stiti sa platiti corect!
Raspunde

Fifi Vio V.

Acum 6 ani

Unde sunt vremurile cand se spunea....daca nu-ti convine salalriul mai sunt destui care asteapta la poarta! De fapt,aia le la poarta așteaptă autobuzul...
Raspunde

xXx

Acum 6 ani

Atentie baietii din VL. La posturi adunarea , nu se cere multa scoala si sa fii detinator de BMW . Nu conteaza pe ce parte e volanu .
Raspunde

margelatul pesedist

Acum 6 ani

vai triple x, gramatica 0 fii cu un singur i mai draga, mai!
Raspunde

B

Acum 6 ani

in titlu salariul e NET, in text e BRUT...
Raspunde

Cumul pensie cu salariu

Acum 6 ani

Dar despre cei care cumulează pensia babana cu salariul de la Prefectura Sibiu când scrieți domnilor? Ex; sebu Sebastian
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus