Muzeul Cămărilor Românești, un muzeu culinar de tip pop-up care prezintă istoria preparatelor regionale autohtone se deschide în incinta Muzeului Brukenthal, sâmbătă și duminică. Proiectul este susținut de Lidl, alături de „Căutătorii de Cămări” – Chef Florin Dumitrescu și Andrei Aradits. Muzeul Cămărilor Românești integrează două zone principale: una de muzeu, alta de degustare.
Zona de muzeu va include spații dedicate fiecărei regiuni din România, care celebrează varietatea gusturilor autohtone și prezintă publicului proveniența și evoluția acelor preparate autentice. În muzeu, vor fi arhivate și ilustrate poveștile sortimentelor de brânzeturi, mezeluri, rețetelor originale de zacuscă și murături, aluaturilor și multe altele. Decorul va cuprinde o serie de exponate tematice supradimensionate și reproduceri ce vor prezenta modul în care s-a schimbat, în timp, aranjarea preparatelor în farfurie: plating, de la rustic la gourmet.
În „Galeria de Arome” va fi raftul cu produse Camara Noastră. Turul muzeului se va încheia cu zona de restaurant și degustare din produse preparate de cei doi chefi.
Chef Florin Dumitrescu și-a postat pe pagina sa de Facebook deja o poză în Piața Mare, alături de partenerul său dina ceastă acțiune, Andrei Aradits. ”Azi, Sibiu. Palatul Brukenthal găzduiește primul muzeu pop-up al Cămărilor Românești. Andrei Aradits e grăbit să începem prezentarea și degustarea. Suntem chiar fresh, având în vedere că ne-am trezit la 5 dimineața”, a scris Florin Dumitrescu pe pagina sa de Facebook.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Piata Mare , Chef Florin Dumitrescu , Cămara Noastră Ciolan Presat , Muzeului Brukenthal , Palatul Brukenthal din Avrig , Pentru Sibiu , Muzeul Cămărilor Românești , Andrei Aradits
Vizualizari: 3363
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ron
Acum 2 ore
Mariana Deacu
Acum 2 ore
BittDanman
Acum 2 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 2 ore
Gheo Poplaceanul