Deputatul PNL, Nicolae Neagu, a anunțat astăzi că deputatul independent Ovidiu Sitterli, ales pe listele PSD, și-a arătat dispoziția de a vota moțiunea de cenzură înaintată de liberali împotriva guvernului PSD-ALDE. ”Din câte știu, este dispus, părerea lui personală, să susțină moțiunea de cenzură. Cu ceilalți parlamentari PSD nu am discutat dar eu mă aștept la orice în acest moment. Nu neapărat în ceea ce grupul PSD va decide, ci în ceea ce fiecare va știi să înțeleagă din punctul de vedere al reprezentativității pe care o au într-un plan local, județean, inclusiv la nivelul județului Sibiu. Eu mă aștept să existe și colegi din PSD care să voteze moțiunea de cenzură”, a spun deputatul în cadrul unei conferințe de presă.
Liberalii Nicolae Neagu și Constantin Șovăială au prezentat astăzi ideile principale care i-au determinat pe cei din opoziție să formuleze o nouă moțiune de cenzură împotriva Guvernului PSD – ALDE. ”Ordonanța Guvernului Tudose dă peste cap sistemul fiscal din România, pune în pericol dezvoltarea economică și reprezintă un atac împotriva mediului de afaceri și împotriva angajaților atât din sectorul privat, cât și din sectorul public. La începutul anului viitor românii se vor convinge că salariile le-au crescut doar pe hârtie în timp ce puterea de cumpărare scade. Prețurile la carburanți au crescut cu 12% numai din august până în noiembrie. Electricitatea s-a scumpit cu 7% în octombrie față de septembrie, și cu 12% față de decembrie anul trecut. Și prețul la gaze urmează să crească cu 6%. Practic, toate alimentele s-au scumpit în ultimele 11 luni de zile. Așadar, promisiunile electorale ale PSD-ului, făcute în campania electorală, s-au dovedit a fi minciuni și bătaie de joc la adresa celor care i-au investit cu încredere”, a mai spus deputatul liberal.
Ovidiu Sitterli nu a putut fi contactat pentru a confirma sau infirma declarația deputatului Neagu cu privire la posibila susținere a opoziției.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: PSD , Constantin Șovăială , Nicolae Neagu , PNL , Ovidiu Sitterli , Guvernul Boc , motiune , Liberalii Nicolae Neagu , Ordonanța Guvernului Tudose , Gheorghe Aldea
Vizualizari: 1166
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Periscop
Acum 2 ore
Excelent +1
Acum 2 ore
Bastiu
Acum 2 ore
Aci Duțu
Acum 3 ore
Emil