Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Studenții sibieni despre examenul de rezidențiat: bine că există

Studenții sibieni despre examenul de rezidențiat: bine că există

Studenții de la Medicină din toată țara au susținut ieri examenul de rezidențiat în unele din cele șase centre universitare. Absolvenții sibieni spun că nu a fost un examen atât de greu, însă emoțiile au fost cele care au pus stăpânire pe ei. Pe viitor, cred ei, subiectele ar trebui revizuite, astfel încât să transforme examenul în unul bine pus la punct.

Ministerul Sănătății a organizat duminică, 19 noiembrie, concurs național de intrare în rezidențiat pe post și pe loc în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Concursul s-a desfășurat în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

„Întrebările au fost medii”

Aproximativ 100 de studenți de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu au susținut examenul la unul dintre centrele enumerate mai sus. Aceștia sunt de părere că întrebările au fost de nivel mediu, iar în viitor, o revizuire a întrebărilor nu ar strica.

Cristian Crețu a absolvit la Medicină generală, iar ieri a dat examenul de rezidențiat la Cluj. A obținut un punctaj bun, însă, mărturisește că dacă emoțiile nu ar fi pus stăpânire pe el, ar fi strâns mai multe puncte. „Întrebările au fost medii, dar emoțiile au fost foarte mari. Nu se compară cu niciun examen pe care l-am avut până acum în timpul facultății. În ceea ce privește nota, mă așteptam la mai mult, dar nu am luat în calcul emoția și stresul. A fost o presiune enormă”, spune tânărul care săptămâna aceasta va decide care-i este pasul următor. „Oricum va fi o ramură chirurgicală, la București”, conchide el.

„Nu este un examen extrem de bine pus la punct”

Și Cosmin Cîndea a susținut examenul de rezidențiat la Cluj-Napoca. Încă nu știe ce va alege în continuare, dar de un lucru e sigur: vrea să rămână la Sibiu. „Examenul e la fel, nu s-a schimbat nimic de ani de zile. Întrebările nu au fost prea bine făcute din punctul meu de vedere, dar cam așa au fost și în anii trecuți. Nu este un examen extrem de bine pus la punct. Însă, bine că există, că face o ierarhie. De exemplu, există în UE țări în care se dă și în care nu se dă. Ar fi groaznic în România dacă nu ar fi. S-ar face angajările pe interviu. Examenul e făcut dintr-o carte mult sub altele din afară, dar bine că există. Unele întrebări au fost aproape identice cu cele de anul trecut, au fost cam neinspirați cei care au făcut subiectele sau neimplicați, dar în medie a fost același grad de dificultate”, spune el.

Pe lângă asta, tânărul crede că în următorii ani examenul se va schimba și va deveni mai exigent. Și asta pentru că și generațiile de studenți care vin sunt mai pregătite. „Acum, a crescut nivelul studenților de la medicină și totodată interesul lor. De exemplu, generația care va urma va avea note și mai mari. E destul de ușor să pleci afară și toți au o șansă sigură, dar medicina îți oferă destule oportunități să lucrezi și în țară. Spre deosebire de alte facultăți de la care nu știi ce vei ieși, aici e mai sigur locul de muncă”, mai spune Cosmin.

Examenul a fost sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de patru ore.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus