Marţi,
10.09.2024
Innorat
Acum
18°C

Streetfood in mini-vacanta de 1 Decembrie

Streetfood in mini-vacanta de 1 Decembrie

Între 1 și 10 decembrie, Piața Mică găzduiește un nou eveniment culinar, Christmas Food Carousel. Evenimentul este legat de Târgul de Crăciun și este organizat în parteneriat cu Street FOOD Festival . După ce în primăvară delicatesele, muzica bună și atmosfera relaxantă au adus în Piața Albert Huet experiența unui festival culinar complet la care au participat peste 50 de mii de vizitatori, Sibiul se pregătește de un nou eveniment delicios de Crăciun sub numele de Christmas Food Carousel. Crăciunul este de departe cea mai populară sărbătoare, care aduce bucurie în orice colț al globului, indiferent de tradițiile sau forma în care se sărbătorește. Sibiul, ca oraș multicultural, susține diversitatea și e locul potrivit pentru a oferi celor care îl vizitează o aventură culinară internațională. O vizită printre cele 14 truck-uri de #streetfood va fi ca o călătorie în jurul lumii, pofticioșii putând încerca burgeri gătiți în stil american, cârnați nemțești autentici, frigărui sau dulciuri italienești, produse vegetariene sau cu carne după rețete asiatice și multe alte bunătăți. Evenimentul e unul potrivit în perspectiva proiectului din 2019, Sibiu Regiune Gastronomică Europeană.

Christmas_Food_Carousel_Photo1 Cimbru, Gourmet, Home Garden sunt câțiva dintre vendorii care revin la Sibiu, lor adăugându-li-se Taste of Asia, Meat Busters, Arepas Columbianas și alții, fiecare cu rețetele și ingredientele lor specifice. “E magic ceea ce se întâmplă iarna la Sibiu, venim cu plăcere de fiecare dată. În plus, în iunie după un festival frumos realizat aici, am promis că ne întoarcem. Uite că acum ne-am făcut o surpriză plăcută și revenim tocmai cu ocazia Târgului de Crăciun, la care suntem foarte bucuroși să contribuim cu ce avem noi mai bun. Vă așteptăm cu preparate extraordinare și cu o atmosferă de poveste", spune Neli Borza, Project Manager.

Christmas_Food_Carousel_Photo3 Muzica bună nu va lipsi nici ea astfel că, în perioada festivalului, pe scena din Piața Mică vor urca trupe românești precum Otherside, JazzyBIT dar și trupe internaționale precum Mike Parker’s Trio Theory din SUA. Programul concertelor este disponibil pe pagina de Facebook Christmas Food Carousel. Evenimentul are loc între 1-10 decembrie, în Piața Mică din Sibiu, între orele 12 și 22. Accesul la eveniment este gratuit.

Christmas_Food_Carousel_lineup

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

e-manuela

Acum 6 ani

Buna! Nenea, iar vreți sa nesocotiți cuvântul pochii in plin Postul Crăciunului, mâncând de dulce? O sa va căiți amarnic, dându-i posibilitatea lui Necula la o noua apariție publica sa va rupă urechile, iar voi știti asta! Sa nu va mire daca o sa va descânte de umflatura, iar in seara de Craciun, o sa vi se așeze sarmalele de-a curmezisul....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus