Actualizare. Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că omul de afaceri Costel Cășuneanu este suspect în acest dosar, el urmând să fie audiat de procurorii PCA Ploiești.
Știre inițială. Poliţişti de investigare a criminalității economice din Prahova efectuează, la această oră, 16 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni economice. 13 persoane vor fi conduse la audieri.
La data de 28 noiembrie, peste 40 de polițiști de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, efectuează 16 percheziții domiciliare, în Sibiu, municipiul București și în județele Prahova, Ilfov.
Acțiunea vizează persoane bănuite că ar face parte dintr-un grup infracțional, specializat în săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani, se arată într-un comunicat al IGPR.
Din cercetări a reieșit că, persoane fizice şi administratorii unor societăţi comerciale ar fi comis o serie de nereguli, eludând prevederile legale în vigoare, în scopul fraudării bugetului general consolidat al statului prin diminuarea artificială a bazei impozabile.
Astfel, în perioada 2010 – 2016, membrii grupării infracționale, prin intermediul persoanelor juridice pe care le controlau sau administrau, ar fi comis fapte de evaziune fiscală în domeniul în care societăţile îşi desfăşoară activitatea, respectiv produse energetice și construcții.
Banii obţinuţi în urma activităţii infracţionale fac obiectul unor transferuri succesive prin mai multe conturi bancare ale societăţilor implicate şi ale unor persoane interpuse, acestea din urmă retrăgând în numerar bani pe care, în schimbul unui comision, i-ar fi predau adevăraţilor beneficiari.
Prejudiciul cauzat prin evaziune este de 2.133.549 de lei, iar în urma spălării banilor s-a creat un prejudiciu în valoare de 6.152.575 de lei. 13 persoane vor fi aduse la audieri. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: evaziune fiscala , percheziții domiciliare , grup infracțional , Apel Ploiești , Poliție Județean Prahova , spalare bani , Criminalităţii Economice , Pentru Sibiu , Poliție Prahova , Costel Căşuneanu , Inspectoratului Judeţean
Vizualizari: 3820
Ultimele comentarii
Acum 19 ore
Mircea
Acum 19 ore
Ion de la raion
Acum 20 ore
Teo
Acum 20 ore
Trotineta
Acum 20 ore
Marina