Klaus Iohannis i-a oferit istoricului sibian Paul Niedermaier Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer, printr-un decret semnat chiar în 1 decembrie. Decretul include mai multe personalități din domeniul cercetării.
Niedermaier a primit, în 2014, tot din partea lui Klaus Iohannis, și titlul de cetățean de onoare al orașului Sibiu. Potrivit laudatio scris la acea vreme, Paul Helmut Niedermaier s-a născut la Sibiu, în 25 iulie 1937. Din anul 1971 îşi începe activitatea la Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române de la Sibiu, unde este director din anul 1994 până în prezent. În cadrul institutului abordează în principal istoria urbanismului, cu domenii conexe precum istoria generală, istoria oraşelor, istoria habitatului, demografia istorică, istoria arhitecturii. Din anul 2001, este membru corespondent al Academiei Române. Este, de asemenea, preşedinte de onoare al Comisiei de Istorie a Oraşelor din România din cadrul Academiei Române şi vicepreşedinte al Comisiei Mixte de Istorie Româno-Maghiare.
Același laudatio arată că "Domnul Niedermaier este cel mai important istoric al oraşelor din ţara noastră, studiile sale, începând cu lucrarea sa fundamentală, în trei volume, „Städtebau im Mitttelalter” („Urbanismul medieval în Transilvania, Banat şi Crişana”) şi terminând cu „Habitatul medieval în Transilvania”, fiind considerate esenţiale şi în elaborarea complexă a istoriei României.Pentru realizările sale deosebite, în special privitor la istoria oraşelor, a fost distins, în anul 1996, cu premiul „International Man of Year”, de către International Biographical Center din Cambridge, Marea Britanie. De asemenea, a primit premiul Academiei Române „Mihail Kogalniceanu”, în anul 1998, premiul internaţional „Pro civitate austriae”".
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: marea britanie , klaus iohannis , Premiile Oscar , Paul Niedermaier , Academia Română , Academiei Române , Mihail Kogălniceanu , Cercetări Socio , Comisiei Mixte Interguvernamen , decoratie , International Management , medic decorat , Domnul Niedermaier , Monumente Transilvania Sud , International Biographical Cen , Paul Helmut Niedermaier , Istorie Româno , Paul Niedermaier Ordinul Națio , cetatean de onoare al judetulu , laudatio , International Man of Year , Ordinul Serviciul Credincios
Vizualizari: 2368
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Kukuruku
Acum 2 ore
Vlad christian
Acum 2 ore
Victor
Acum 2 ore
Steve
Acum 3 ore
Gabytza Gabor