Sâmbătă,
14.12.2024
Ninsori Usoare
Acum
1°C

Două echipe sibiene, la primul turneu național de baby și minibaschet din Sibiu

Două echipe sibiene, la primul turneu național de baby și minibaschet din Sibiu

Cinci dintre cele mai bune cluburi de baschet din țară se întâlnesc, weekend-ul acesta, la Sibiu. Sâmbătă și duminică se desfășoară, la Sala Transilvania, prima ediție a turneului național de baby și minibaschet Alpa Basketball Tour Sibiu (ABT). Ediția pilot a turneului adună peste 100 de copii, grupați în zece echipe, care vor lupta pentru a cuceri medaliile și trofeele puse în joc.

Sibiul devine capitala baschetului juvenil, între 9 și 10 decembrie. Clubul ACS „Dan Dacian” București, Ploiești Basketball, U-BT Cluj-Napoca, BC CSU Sibiu și Alpha Basketball Sibiu se vor întrece în cadrul primei ediții a Alpha Basketball Tour Sibiu, competiție organizată de Alpha Sport Sibiu.

„Ne-am dorit ca în aceste zile de sfârșit de an să sărbătorim așa cum își doresc cei mai mult copiii din clubul Alpha, adică prin baschet! Acest turneu reprezintă însă mai mult decât un moment de bucurie și de competiție pentru familia Alpha. Pentru noi, antrenorii, este și un prilej de a cântări rezultatele unui an de muncă și de a ne reconfigura planurile pentru anii următori. Ne bucurăm foarte mult că invitația noastră a fost onorată de cluburile de prestigiu din țară, sperăm să facem o figură frumoasă atât ca și competitori, cât și ca organizatori”, a declarat Alexandru Hulpuș, președintele Alpha Sport Sibiu.

Cluburi de renume, la Sibiu

La prima ediție, ABT va reuni unele dintre cele competitive cluburi de baschet din țară. Toate cele cinci cluburi se laudă cu numeroase participări la competiții naționale și internaționale, dar și clasări importante la campionatele de baby și minibaschet.

ACS „Dan Dacian” București are în palmares realizări atât pe plan municipal, cât și national și international, în sezonul 2016-2017 reușind să își adjudece locul III la Campionatul Național de Babybaschet Mangalia și locul IV la CN de Minibaschet.

Ploiești Basketball este un proiect ambițios, care se vrea mai mult decât o școală de baschet, în anul 2014 obținând titlul de campională națională la categoria babybaschet.

Clubul U-BT Cluj-Napoca este recunoscut pentru eforturile de dezvoltare a baschetului, fiind un partener în educarea și formarea viitorului copiilor în cadrul acestei ramuri sportive. Eforturile de susținere și dezvoltare a baschetului se văd în rezultatele obținute atât la nivel de echipă, cât și individual.

BC CSU Sibiu investește, la rândul său, în dezvoltarea baschetului juvenil, antrenorii Alexandru Kovacs, Alexandru Rubint și Cristian Crăciun lucrând cu echipele de juniori ale clubului.

Alpha Basketball Sibiu este o echipă nouă, înființată în primăvara anului 2017, dar care deja s-a afirmat pe plan național și internațional, obținând locul IV la CN de Babybaschet de la Mangalia, două trofee individuale la întrecerea „Coșul de aur” și locuri fruntașe la alte concursuri din țară și străinătate.

Două zile pline de baschet

Competiția debutează sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 9, ultimul meci al zilei urmând să înceapă la ora 18. Cei mici revin duminică pe teren, de la ora 8, ultima partidă oficială din cadrul turneului fiind programată la ora 15. Organizatorii au pregătit și un concurs de aruncări, de la ora 16, urmând ca apoi să aibă loc festivitatea de premiere.

Meciurile se vor organiza în conformitate cu regulamentul și regulile de joc impuse de Federația Română de Baschet.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus