HIV atacă sistemul imunitar și slăbește mecanismele de apărare și supraveghere ale organismului împotriva infecțiilor, precum și împotriva anumitor tipuri de cancer. Virusul deteriorează funcția celulelor imune și le distruge. Ce înseamnă de fapt asta? Corpul tău devine practic dureros de vulnerabil. Pentru unii, vestea că testul este pozitiv pentru HIV înseamnă că viața pentru ei s-a încheiat. Există însă o cale de mijloc – un tratament – dar din păcate șocul inițial la aflarea veștii este atât de mare încât mulți aleg să intre într-o stare de negare sau, de rușine și de teama ca acest aspect al vieții lor să nu se afle, refuză să se înscrie în program.
La Sibiu la momentul actual sunt înregistrate 132 de cazuri de HIV/SIDA, dintre care doi sunt copii. Surse care au ales să rămână anonime spun însă că numărul este cu mult mai mare, dar mulți purtători ai acestui virus aleg să nu beneficieze de tratament.
Viața cu HIV. De la șocul inițial până la încercarea de a avea o viață normală
Un tânăr de 24 de ani din Sibiu a descoperit acum aproape un an că este infectat cu acest virus. Reacția inițială a fost una de disperare. Nenumărate întrebări l-au ținut pe loc timp de câteva zile.
„În primul rând, m-a cuprins un sentiment de rușine faţă de medicul care mi-a comunicat rezultatul. Nu știam cum să fac să plec mai repede și să sar peste partea cu consilierea. Apoi, evident, mi-am pus întrebarea <<De ce eu?>>, ca apoi să vină un alt rând de întrebări precum <<De când?>> <<De unde?>> <<De la cine?>> <<De ce mă pedepsește Dumnezeu cu așa ceva?>>. După o scurtă vreme de meditație am ajuns la concluzia că poate fi și o pedeapsă divină dar în viața noastră când pățim câte ceva sau avem vreun necaz, nu e altceva decât suma consecințelor faptelor noastre și trebuie să ne adunăm și să luăm ca atare ce ne este dat și să mergem mai departe”, spune tânărul.
Teama de a fi respins și de a fi marginalizat a venit imediat după șocul inițial. Tânărul spune că nu poate să spună nimănui despre această problemă.
„Mi-e teamă că voi fi asociat ca fiind un ciudat al societății, un om cu moravuri ușoare, marginalizat. Oamenii nu sunt educați în ceea ce privește infecția HIV și de aceea există teama aceasta de necunoscut și atunci oamenii încep să te marginalizeze, asta în cel mai bun caz, deoarece am auzit cazuri în care persoanele infectate au fost refuzate la angajare, au fost concediate, au fost respinse de familie și prieteni”, arată el.
Pasul al treilea, după șocul inițial și disperarea de după, a fost să încerce să găsească soluții pentru ca viața lui să continue într-un mod cel puțin acceptabil.
„M-am documentat în ceea ce privește infecția HIV și, din ce am aflat până acum, medicina sau mai bine zis medicamentele retrovirale au evoluat mult astfel că persoanele seropozitive pot duce o viață normală asemenea unei persoane neinfectate. Voi încerca să mă protejez și să îi protejez și pe ceilalți. Sper doar să pot ține acest secret fără să îi afectez pe cei din jur. Am citit și multe studii clinice în care spre exemplu din 25 de pacienți, în urma trial-ululi efectuat, cel puțin cinci dintre ei se vindecau. Așa că voi incerca să particip la astfel de trialuri chiar dacă se desfășoară în străinătate. Voi lupta până nu va mai rămâne nimic de făcut”, spune tânărul.
De la negare la acceptare
Șocul inițial la aflarea rezultatelor este unul puternic. Aflarea veștii infectării cu HIV o resimțim și o prelucrăm ca pe o pierdere, spune Andrei Pătrîncă, psihiatru.
„La început, după momentul aflării diagnosticului, poate apărea un haos de simțăminte, o luptă împotriva amărăciunii și nedreptății, o împotrivire la ceea ce se petrece. Această fază premergătoare doliului, această puternică reacție emoțională, poate merge până la intensitate psihotică – de-asta se spune în popor <<a înnebunit de durere>>”, spune specialistul.
Andrei Pătrîncă vorbește despre un doliu în infecția HIV. Există trei faze – acceptarea, dialogul interior și orientarea.
„Prima fază este acceptarea. Aici las să fie. Abandonez și renunț la orice apărare. Atâta vreme cât mă apăr, mă împotrivesc, nu este vorba încă de doliu, ci de o fază premergătoare a acestuia: negarea. Din contră, când accept, las lucrurile să fie. Curge și chiar curge ceva. Inclusiv curg lacrimile: <<Când curge lacrima, izbucnește viața>>, spune Goethe. Acceptarea înseamnă <<las să fie ce urmează>>, <<las să se ducă ce a fost>> și merg mai departe. Dar, totodată, nu mă sustrag durerii, mă las atins, ofer spațiu acestei pierderi, o simt pe pielea mea. Urmează dialogul. Dacă în acceptare am spălat plaga, în dialogul interior suturăm plaga. Din amuțirea interioară, încep să vorbesc. Dacă în plâns mi-a vorbit viața, acum încep să-mi vorbesc eu însumi”, arată psihiatrul.
Ultimul pas este orientarea.
„Sunt pus în fața întrebării: <<viața care mi-a mai rămas merită să fie trăită?>>, <<mai am poftă să trăiesc așa pe mai departe?>>, <<cum poate decurge viața mea cu această boală?>> Nu pot ignora infectarea, nu mă pot preface că nu există și că nu mă doare. Dar aleg ca viața mea să meargă mai departe. Devin din nou liber pentru viață, nu mă mai apăr. <<Da, într-adevăr, nu mai sunt cel de ieri, cel de dinainte de a afla diagnosticul, dar viața mea nu s-a dus>>”, explică Andrei Pătrîncă.
Înscrierea în program, primul pas spre o viață normală
Viața cu HIV devine mai ușor de trăit din momentul în care persoana infectată se înscrie în program și începe tratamentul și consilierea.
„Informațiile despre aceste persoane sunt confidențiale, iar pacienții au parte de tratament gratuit și consiliere. Pentru ca toate acestea să le fie puse la dispoziție, este nevoie ca cei care află că sunt infectați cu Virusul Imunodeficienţei Dobândite să se înscrie în program. Ca să afli dacă ești sau nu infectat, trebuie să te prezinți la centru, să faci testul, nici nu trebuie să îți dai numele dacă nu vrei. Dacă iese pozitiv în urma tuturor testărilor, atunci trebuie să te înscrii în program”, spune Cristina Popescu, asistent la Centrul de Consiliere și Testare HIV.
Populația generală și femeile gravide se pot testa gratuit prin Centrul de Consiliere și Testare HIV, aflat în Ambulatoriul Integrat de Specialitate (Policlinica veche), etaj 3, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, în zilele de luni, miercuri, joi și vineri, între orele: 07:00 – 15:00. Pentru programări și informații, puteți apela numărul de telefon 0269/253509. Analizele vor fi efectuate în laboratorul acreditat al Direcției de Sănătate Publică Sibiu.
11 noi cazuri au fost introduse în programul de consiliere și tratament la Sibiu în primele trei trimestre ale acestui an. Îmbolnăvirile au predominat la sexul masculin, cu o majoritate înregistrată la categoria de vârstă 20-29 de ani.
Foto: healthline.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sănătate Publică Sibiu , Andrei Pătrîncă , Urgență Sibiu , Spitalului Clinic Județean , Asistenţă Socială Sibiu , Ambulatoriul Integrat , Adela Cristina Popescu , Virusul Imunodeficienţei Dobân
Vizualizari: 3019
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Ron
Acum 6 ore
Mariana Deacu
Acum 6 ore
BittDanman
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul