Botezul Domnului va fi sărbătorit astăzi, în Piața Mare, de la ora 12, cu distribuirea a peste 13 mii de litri de apă sfințită. Vor fi aduse în centrul Sibiului șase butoaie cu o capacitate de aproximativ o mie de litri fiecare și 15 mii de sticle de plastic de jumătate de litru. Alte butoaie cu apă sfințită sunt deja puse în curtea Catedralei Metropolitane.
Sfânta Liturghie se oficiază în această zi în fiecare biserică din oraș, urmând apoi ca preoții și credincioșii să pornească spre Piața Mare, acolo unde apa va fi sfințită printr-o slujbă care va fi oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza.
Agheasmă purificatoare
Preotul Constantin Necula îndeamnă credincioșii să bea zilnic puțin din această apă, deoarece asta produce o ”reactivare într-un fel sau altul a stării noastre de bine”. "Agheasma Mare băută înseamnă mai mult decât purificare. Înseamnă o reactivare într-un fel sau altul a stării noastre de bine, de ataşaţi la Dumnezeu, e o reataşare de Dumnezeu. Vrem să bem agheasmă, de aceea suntem ai lui Hristos. Cine nu vrea, nu bea. E bine să faci cât mai mult timp exerciţiul acesta al hrănirii cu anafură şi al ieşirii din sete cu agheasmă, pentru că, de fapt, arată că toate alimentele lumii sunt sfinţite de Dumnezeu, dacă Dumnezeu e prezent în rugăciunea noastră. Nu există unghi al lumii în care harul lui Hristos să nu intre. Iar Agheasma Mare este frumoasă şi din alt punct de vedere, ziua Bobotezei e frumoasă pentru că noi spunem că se sfinţesc toate apele lumii, adică inclusiv ultimul colţişor de pârâu din ultima lume nelocuită de oameni şi acolo harul lui Dumnezeu lucrează neîncetat în favoarea lumii", apreciază preotul Constantin Necula, într-o declarație prilejuită de Sărbătoarea de azi pentru Agerpres.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Piata Mare , Apa Sâmbetei , Laurențiu Streza , Constantin Necula , Preotul Constantin Necula , Agheasma Mare , Mitropolitul Ardealului , Botezul Domnului , apa sfintita , Sfânta Liturghie , Pentru Sibiu , Catedralei Metropolitane , Iar Agheasma Mare
Vizualizari: 2407
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Verzii?
Acum 3 ore
Un român
Acum 3 ore
Xman
Acum 3 ore
Q
Acum 3 ore
Till Eulenspiegel