Joi,
02.07.2020
Cer Senin
Acum
27°C

Primăria vrea să reamenajeze Parcul Astra: alei pavate, o nouă arteziană, copertină pentru șahiști

08 Ianuarie 2018 16:54

Primăria vrea să reamenajeze Parcul Astra: alei pavate, o nouă arteziană, copertină pentru șahiști

Administrația locală a Sibiului a lansat o procedură de achiziție a serviciilor de întocmire a documentației tehnice necesară reamenajării Parcului Astra din centrul Sibiului.

Lucrările pe care Primăria intenționează să le efectueze în parc nu vor afecta cadrul vegetal existent, intențiile administrației fiind de a dezvolta zona verde prin elemente de arhitectură peisagistică. În afara unor noi soluții de luminat ambiental, Primăria solicită ca în documentația tehnică să fie cuprinse și câteva propuneri concrete. “Tema de proiectare o reprezintă reamenajarea parcului, prin crearea de alei pietonale pavate, montarea de mobilier urban: bănci, coșuri de gunoi, stâlpi delimitatori, precum și înlocuirea fântânii arteziene, achiziția și încadrarea copertinei în zona meselor de șah“, este descrierea din caietul de sarcini al procedurii de achiziție publică pentru documentația tehnică. Firma care va câștiga această licitație va trebui să finalizeze, în termen de 55 de zile de la semnarea contractului, memoriul tehnic, planul de încadrare în zonă, planul de situație propus, detaliile referitoare la mobilierul stradal și echipamentele propuse, dar și devizul estimativ al lucrării propriu zise.

Ulterior finalizării acestei documentații, Primăria va trebui să aloce fondurile necesare acestei investiții, iar mai apoi să lanseze procedura pentru proiectare și execuția propriu-zisă.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

Cl. Anul politic

Acum 2 ani

Faceți bănci...dar cu dobânzi mai mici. Coșuri de gunoi trebuie în multe zone, nu doar în parc. Poate acoperiți cu ceva și Piața Cibin, că îngheață acolo și negustorii și marfa lor, iar vara se coc.
Raspunde

Satul de Valcea de Munte

Acum 2 ani

Retarzii din primarie chiar nu sunt in stare de un proiect de amploare? decongestionat traficul, parcari, strazi pe camp catre zona vest, masuri concrete cu retarzii din Selimbar si Cisnadie? Cea mai proasta administratie, egala cu cea a lui Condurat!
Raspunde

rosu

Acum 2 ani

Da aia care joaca table ori saisase, au voie sub copertina? Ca tot oameni sunt si ei.
Raspunde

vasile

Acum 2 ani

eu zic sa faceti o copertina peste TOT parcul ca doar asa scapa parcul ala de cacatul de ciori.
Raspunde

Gabi

Acum 2 ani

Dar ptr zona turnisor in spatele magazinului profi asfaltare parcari amenajarea zonei cand se face sau de zona asta s-a uitat doar alte cartiere sunt importante
Raspunde

Nemilosu

Acum 2 ani

Dar o procedura de achizitie pt. asfaltarea zonei Tractorului? Sau Lazaret? O buda publica ceva? Tiglari? Sau sa adunati cainii din cartiere. Ceva asa ca si cum ati fi o primarie de afara. Ca avem una din primariile cele mai bogate din tara. Achtung ASTRID !!! Hast Du gelesen???
Raspunde

Mihai

Acum 2 ani

Oare nu ar fi fain sa puneti si aici luminite ca in Parcul Sub-Arini? Poate aici le faceti un pic mai colorate... :)))) BANI ARUNCATI ca sa nu mai zicem ca nu se cheltuiesc banii; ca in Valea Aurie, mizeria aia care au tras-o langa statia de taxiuri...
Raspunde

cristi

Acum 2 ani

daca criteriul de evaluare a ofertelor este in continuare pretul cel mai mic, mai bine lasati parcul asa cum e! altfel o sa-si puna pe el amprenta un arhitect de nota 5, ieftin. parcul arata mediocru, dar ma tem ca o sa arate si mai rau in urma investitiilor daca lipseste competenta. de ce nu se mai fac dezbateri publice cu prezentare de machete pentru zonele de mare interes, asa cum e parcul Astra? pana la urma e parcul sibienilor si e normal sa decida si ei care solutie e mai potrivita.
Raspunde

alzara 1918

Acum 2 ani

Bani aruncați ( parcul arată bine )! Mai bine ați imagina un sistem de colectare închisă a gunoaielor : atunci ar dispărea ciorile , porumbeii și pescărușii care poluează orașul mai mult decât autobuzele nonelectrice !
Raspunde

Lu

Acum 2 ani

Na super, deci Sub Arini e aranjat, gata. Și totuși, ce s-a întâmplat cu panoul de escaladă, anunțat pe latura spre Silva a "Cutiuței" de lângă Municipal? Parcă era și asta în proiect: http://www.turnulsfatului.ro/2015/06/25/astrid-fodor-dupa-ce-terminam-noile-terenuri-de-sport-adoptam-regulamentele-de-utilizare/
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus