Luni,
15.09.2025
Partial Noros
Acum
23°C

Victorie! Peste 100 de puncte înscrise de CSU Sibiu, în partida cu Timba Timișoara

Victorie! Peste 100 de puncte înscrise de CSU Sibiu, în partida cu Timba Timișoara

Sportivii antrenați de Dan Fleșeriu au jucat în această seară partida în retur la Timișoara, împotriva celor de la Timba. Meciul s-a încheiat în favoarea sibienilor, la scorul de 111-86.

Cu toate că primul coș a fost înscris de Timba, prin Kovacevic, Radu Paliciuc a recuperat imediat cu un 3p, iar primul sfert s-a încheiat cu un avantaj clar pentru baschetbaliștii sibeni, la o diferență de zece puncte, după o repriză câștigată cu lejeritate de CSU (35-25). După o scurtă pauză, sfertul al doilea a mers puțin mai greu pentru sibieni, încheindu-se cu un avantaj de doar un punct pentru galben-albaștri (21-20). Totuși, la pauză, sibienii conduceau cu 56-45.

Întorși de la vestiare după pauza de la jumătatea meciului, sportivii lui Fleșeriu au revenit pe parchet cu forțe proaspete și s-au îndepărtat și mai mult de timișoreni. Sfertul trei le-a adus sibienilor 29 de puncte (29-22).

Cu un ultim sfert la fel de bun pentru CSU Sibiu, meciul s-a încheiat la 111-86.

Următorul meci din LNBM se va disputa acasă, pe 3 martie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1376

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus