Miercuri,
11.09.2024
Ploi Moderate
Acum
16°C

91 de petiții depuse la Primăria Șelimbăr în jumătate de an

91 de petiții depuse la Primăria Șelimbăr în jumătate de an

În cursul semestrului II al anului 2017, au fost înregistrate la nivelul Primăriei Șelimbăr, în total, 91 de petiții. Dintre acestea, 53 au fost primite de la persoane fizice, trei au fost primite de la instituții publice. 32 de petiții au fost transmise prin e-mail, iar două prin fax.

Cu privire la problemele semnalate, 17 petiții privesc starea trotuarelor, gropile din asfalt, amenajarea și asfaltarea străzilor din localitate. Opt petiții vizează probleme de urbanism, șase iluminatul stradal, 10 au fost cu privire la serviciul de apă canal, șapte s-au referit la câinii fără stăpân, șase privind neînțelegerile dintre vecini, iar câte două au vizat pagubele produse de animale, depozitarea deșeurilor și disconfortul creat de funcționarea spălătoriei auto din vecinătate și funcționarea unui atelier auto. Alte petiții au vizat Oficiul Poștal din Șelimbăr, tulburările în posesie, lucrările de pe strada Triajului și starea podului peste Cibin de la intrarea în localitatea Mohu. ”Pentru administrația locală sunt extrem de importate aceste semnale pe care le primim din partea populației și chiar insistăm ca cetățenii să ne informeze atunci când lucrurile nu funcționează așa cum ar trebui. Ne propunem ca pe viitor să și putem răspunde mai repede decât acum la aceste petiții”, a spus primarul Marius Grecu.

Din totalul de 91 de petiții formulate de cetățeni, au fost soluționate în termen 41 de petiții, iar alte 30 au primit răspuns după termenul legal. 17 petiții sunt încă la serviciul tehnic, așteptând încă o soluționare, iar alte trei sunt în termen de soluționare, se arată într-un raport pus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de la sfârșitul lunii ianuarie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

filip

Acum 6 ani

@autorul articolului Puteti sa imi dati o adresa de mail unde se pot trimite petitii catre primaria Selimar. Pe site-ul lor nu prea am gasit vreun link catre asa ceva. Multumesc,
Raspunde

Zexe

Acum 6 ani

Escrocul ăla de Maricuța e tot bine mersi? Nici nu o să pățescă nimic, cu tot simulacrul de dosar la DNA. A dat terenuri la judecători, procurori, polițiști și politicieni, în frunte cu Iohannis!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus