Miercuri,
05.10.2022
Cer Senin
Acum
13°C

Numărătoarea morților

Cazul doctorului decedat vineri noapte pe Calea Dumbrăvii a deschis ample discuții în mediul on-line. Pentru mulți, e imposibil ca un om sănătos la cap să circule cu peste 200 de kilometri la oră pe un drum care, cel puțin teoretic, face parte din intravilanul Sibiului. Concluzia: a vrut să se sinucidă, altfel nu are cum.

Alții spun că trebuie să fi fost tot bolnav, dar de patima vitezei. Drumul cu pricina, cel puțin la ora patru dimineața, poate fi atrăgător din acest punct de vedere. Doar că pe câteva porțiuni sunt plasate, ici-colo, câteva cruci, care amintesc în mare parte de tăierea curbelor și de ieșiri în decor.

O altă parte dintre comentatori iau la rost poliția. Ea trebuia să fie acolo, să preîntâmpine un astfel de deznodământ. Însă aici intrăm într-un cerc vicios. Mulți susțin însă că poliția stă doar la pândă în goana după amenzi, folositoare la bugetul centralizat. Iar de aici, o serie lungă de discuții.

Nu cred că moartea chirurgului este un punct după care trebuie neapărat să se tragă linie și să se ceară soluții. Punctul a fost pus cu ani în urmă, vreo 20 la număr, perioadă în care România este ”campioană” în Europa la numărul de decedați în urma accidentelor auto la mia de cetățeni. În ultimele statistici, România înregistrează a doua poziție la nivel european în topul deceselor produse de accidentele rutiere, fiind devansată doar de Bulgaria.

La nivel european s-a investigat fenomenul și nu trebuie să fii mare specialist, să tragi concluziile pentru care avem 97 de morți la un milion de locuitori, semnalizați cu cruce de fier la marginea drumului.

Un prim factor este lipsa autostrăzilor. Comisia Europeană arată că doar o mică parte a deceselor au loc în accidente pe autostrăzi. Logic vorbind, lipsa autostrăzilor în România face ca o bună parte a traficului să aibă loc pe șosele pe care sensurile de circulație nu sunt separate fizic, fapt pentru care coliziunile sunt frontale și, în consecință, grave. Iar la capitolul depășiri la limită, românii sunt adevărați campioni.

O altă cauză: lucrările de reparații prost semnalizate, gropile, inovațiile Companiei de Drumuri cum ar fi parapeți separatori de sens pe drumuri fără giratorii sau insule nesemnalizate, neiluminate în mijlocul drumului, sunt alte posibile cauze.

În al treilea rând: starea tehnică necorespunzătoare a vehiculelor, precum lămpile arse, farurile prost reglate și lipsa verificărilor tehnice din partea Poliției, toate acestea pot fi considerate alți factori cauzatori de accidente.

Calea Dumbrăvii, ca să ne reîntoarcem la accidentul cu pricina, de bine de rău, nu are gropi încât să te determine să o iei prin stufăriș. Nu are nici lucrări nesemnalizate și nici insule neiluminate. Automobilul cu pricina e destul de nou și e exclusă o pană a fazei scurte, care să-l fi făcut pe om să nu mai vadă drumul. În plus, locul unde s-a produs accidentul este chiar luminat. Moartea chirurgului nu intră în proasta pregătire a drumurilor românești, semnalizată de funcționarii de la Comisia Europeană, ori din cauza parcului auto învechit. E doar prostie. Și atât.

Pentru toate aceste cauze care au produs mii de morți nevinovați, însă, trebuie făcut ceva. Trebuia făcut încă de mulți ani înainte.

În continuare suntem pe ultimul loc în Europa la kilometri de autostradă. Dar suntem lideri neegalați în studii de fezabilitate, proiecte și master-planuri. Dacă până acum, una din scuzele mediului politic pentru care nu s-a făcut mai nimic în infrastructură a fost rotația partidelor la putere, în care fiecare a urmărit alte proiecte, acum, deși avem aceeași guvernare, pe la portofoliul ministerului Transporturilor s-au perindat deja vreo trei miniștri. Fiecare cu propriile probleme, cu propriile teme transmise de acasă. Și vor mai răsări și alții. Tot așa cum vor mai răsări și alte cruci la marginea drumurilor.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

sibian 100%

Acum 4 ani

Sunt unul dintre aceia care spun ca ceea ce face politia prin asa zisa panda este un lucru foarte bun.Cati dintre noi nu am redus viteza sau am fost mai prevazatori atunci cand unii dintre noi dau semnale cu farurile ca in zona este un echipaj,cati dintre noi au renuntat la un pahar de alcool stiind ca undeva pe traseu stau politisti in control?Eu zic ca numarul amenzilor pentru nereguli in conducerea autovehiculelor este foarte mic in comparatie cu numarul abaterilor,destinatia banilor astfel obtinuti trebuie sa fie alta,spre circulatie si nu spre buget.
Raspunde

faranume

Acum 4 ani

Aline, poate era mai bine sa vorbesti cu politistii care s-au ocupat de cazul prezentat de tine. Asa nu mai vorbeai prostii. Si va mai numiti jurnalisti! Praf si pulbere.
Raspunde

piglet-alinbratu

Acum 4 ani

esti incredibil grohaitorule.. cum ii judeci tu pe toti. poate ne povestesti si de politistii cu care mai ieri stateai la bere pe terasa la underground si care plecau bine merci beti la volan. esti un ipocrit, vorba aia: “grasule! lumea tre’ sa stie cine esti! ca noua nu poti sa ne vinzi povesti, sa ne prostesti..”
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus