De când cu ”lupii tineri”, social-democrații sibieni au încercat o nouă comunicare publică. Față de lungul mandat al fostului președinte PSD, Ioan Cindrea, când PSD Sibiu transmitea ceva doar atunci când anunțau candidații la alegeri (și în 90% din cazuri, aceștia erau mereu aceiași), acum social-democrații se lansează în comunicate de presă aproape săptămânal. E o performanță față de seceta anilor precedenți. E drept, au avut și motive.
De câteva luni, un grup de tineri stau în fiecare zi, vreme de-un sfert de oră, în fața sediului de partid și se uită la clădire. Gestul i-a deranjat în așa măsură pe pesediști, încât au ieșit periodic cu tot soiul de comentarii. De la a le compara mesajul cu cel al securității comuniste, până a-i acuza de furt și distrugeri. Niciodată mesajul PSD nu a fost unul conciliant. Dimpotrivă. Au fost agresivi, încruntați, revoltați, mereu porniți împotriva unor oameni, de parcă de asta depindea propria libertate.
Pe lângă comunicatele anti – ”vă vedem”, PSD-iștii au avut permanent un dușman: Raluca Turcan. Asupra ei au turnat permanent acuzații, indiferent de subiect. Prima și cea mai importantă acuză: studiile făcute la Moscova. În aproape toate comunicatele, social-democrații au făcut referire la Institutul Pușkin pe care l-a absolvit președinta PNL Sibiu. N-a contat faptul că în cei trei ani, liberala a făcut rusă comercială, ci faptul că Turcan a studiat în Rusia, la Moscova, deci ea e comunistă, nu ei, social-democrații.
Un alt avânt l-a luat PSD Sibiu cu privire la președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean. Ea nu e comunistă, în opinia lor, ci doar obedientă față de Turcan. Au avut și un proiect de hotărâre prin care i se cerea demisia, însă a picat la vot.
Agresivitatea social-democraților poate ține de tinerețea celor care au preluat conducerea organizației. Poate fi și o consecință a anilor de secetă, în care singura voce din partid era a liderului suprem. Poate fi însă și o directivă de la centru, care să le fi cerut județelor să fie mai vocale, mai active.
Mulți spun că PSD-iștii, cu astfel de comunicate, sunt în pierdere. Pe de altă parte, cei din preajma lor le susțin, explicând că de mult nu au fost atât de vocali și era cazul ca sibienii să cunoască adevărul. Eu cred că astfel de comunicate nici nu-i ajută, nici nu-i încurcă.
În primul rând, spun asta pentru că societatea este extrem de polarizată între cei care îi susțin necondiționat și ce-i care urăsc din inimă. Comunicatele agresive îi ajută, cel puțin teoretic, în fidelizarea primei categorii: publicul lor captiv. Doar că aceștia sunt și vor fi cu ei, orice ar fi. Nu au nevoie să-i vadă prin media locală vociferând. Îi aud la ședințe. Nu pot fi ”adoptați”, așa cum propunea deunăzi Mihai Șora, pentru a vedea și altfel lucrurile. E inutil.
Pe de altă parte, nu atrag alți oameni noi, pentru că pe aceștia ori nu-i interesează, ori pesediștii sunt prea agresivi în comunicare și în consecință mai mult alungă. În concluzie, comunicatele nu sunt altceva decât apă de ploaie. Ai lor sunt satisfăcuți că cineva le-o zice ”vagabonzilor sorosiști” din fața sediului de partid, iar ceilalți de abia le așteaptă, pentru a se distra pe seama lipsei de coerență, a greșelilor de topică și celor gramaticale.
Pe termen lung însă, pierde toată lumea. Oamenii, care nu-s nici cu unii, nici cu alții, se scârbesc și mai tare de tot ce înseamnă politică. Nu poți ieși cu astfel de lături penibile săptămână de săptămână. Mai ales că e vorba de partidul aflat la guvernare. Noi cam asta am învățat de la democrație: puterea construiește și opoziția dărâmă. Dar ce se întâmplă când toată lumea dărâmă?
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: PSD , Ioan Cindrea , Raluca Turcan , Consiliului Județean Sibiu , PNL , Daniela Cîmpean , comunicate , Scriitorul Mihai Şora , Institutul Puskin
Vizualizari: 2019
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Dan
Acum 1 oră
Nustiu
Acum 2 ore
Miruna
Acum 2 ore
Ioan