Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
22°C

Grecia a legalizat consumul de marijuana. În scop medicinal, evident

Grecia a legalizat consumul de marijuana. În scop medicinal, evident

Parlamentul grec a legalizat joi producţia de canabis în scop terapeutic şi de produse farmaceutice derivate, informează AFP citat de Agerpres.

Proiectul de lege, care se înscrie în seria reformelor sociale promovate de guvernul lui Alexis Tsipras, a fost susţinut de deputaţii majorităţii, în care sunt aliate stânga radicală şi dreapta suveranistă, şi de opoziţia de centru-stânga. Opoziţia conservatoare şi neonaziştii, precum şi partidul comunist KKE, au votat împotrivă.

Raportorul opoziţiei conservatoare, Kostas Vlasis, a spus că reforma este susceptibilă să aducă ţara în ritmul unui "interminabil joint".

Într-o ţară în care utilizarea recreativă a canabisului rămâne interzisă, textul de lege prevede condiţii stricte pentru cultura acestei plante şi fabricarea de produse farmaceutice derivate.

Această reformă urmează "să deschidă calea pentru investiţii greceşti şi străine", a explicat recent pentru AFP Yannis Tsironis, adjunctul ministrului dezvoltării agricole.

Cifra de afaceri care ar putea fi generată "este estimată la între 1,5 şi două miliarde de euro", a precizat el, subliniind că firme greceşti, dar şi israeliene sau canadiene sunt interesate.

Climatul însorit din Grecia este considerat foarte favorabil pentru dezvoltarea acestei culturi, după cum atestă de altfel şi descoperirea de către poliţie a unor plantaţii ilegale de canabis în mediul rural.

Anul trecut, guvernul a autorizat, în anumite condiţii, importul anumitor produse farmaceutice pe bază de canabis medicinal, precum şi cultura de cânepă sau Cannabis sativa în scopuri industriale.

Cânepa poate fi utilizată în construcţii, textile, papetărie, alimentaţie sau chiar în fabricarea de materiale compozite. În jur de zece ţări din UE au autorizat cultivarea canabisului în scopuri medicinale, notează AFP.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus