Luni,
27.10.2025
Innorat
Acum
7°C

Salariul mediu net a scăzut cu 145 de lei, sau 5,5%, în ianuarie față de decembrie 2017

Salariul mediu net a scăzut cu 145 de lei, sau 5,5%, în ianuarie față de decembrie 2017

Câştigul salarial mediu net a scăzut în ianuarie cu 5,5 % , la 2.484 lei, faţă de luna decembrie a anului trecut, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (INS).

Câştigul salarial real, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a fost de 3,5%, informează news.ro.

Faţă de luna precedentă, câştigul salarial mediu net a scăzut în ianuarie cu 145 lei (-5,5%). Pe de altă parte, câştigul salarial mediu net a crescut în ianuarie cu 8%, la 2.484 lei, faţă de luna ianuarie a anului trecut.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6120 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1494 lei).

În ianuarie, cele mai mari scăderi ale câştigului salarial mediu net, faţă de decembrie 2017, au fost de 51,5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 36,8% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.

Au mai fost înregistrate scăderi între 22% şi 31% în activităţi de servicii anexe extracţiei, extracţia cărbunelui superior şi inferior, alte activităţi extractive, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii).

Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net, faţă de decembrie 2017, s-au înregistrat în transporturi aeriene (+10,2%), fabricarea băuturilor (+4,2%), construcţii (+1,3%).

”În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: administraţie publică (+3,2%), sănătate şi asistenţă socială (+2,6%), respectiv învăţământ (+0,9%)”, se arată în comunicat.
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

biciclist

Acum 7 ani

Puteati mentiona si explicatia pentru aceasta scadere a net-ului: in dec 2017 s-au acordat bonusuri si prime care nu se regasesc si in ian 2018. Practic, comparatia intre aceste luni nu prea isi are rostul...
Raspunde

Cocardiel-luptător din Marginime

Acum 7 ani

Nellyco, ce faci fah, proasta satului? Iar dormi, dormire-ai somnu de veci, rapandula ce ești!...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus